Incorect Politic
Octombrie 18, 2025
Am fost, sunt și voi fi legionar!
Via IonCoja:
Dumitru Bordeianu, legionarul trecut prin inchisorile comuniste, ale carui memorii intitulate „Din mlastina disperarii“ sunt un document cutremurator referitor la regimul inchisorilor comuniste, l-a cunoscut personal pe Gioga:
„Parizianu Gheorghe, zis Gioga, era un aromân din Bulgaria, venit cu familia în țară după cedarea Cadrilaterului. Am fost colegi de an la Facultatea de Medicină din Iași, unde mi l-a prezentat Moisiu. Atunci l-am cunoscut bine și am lucrat cu el, până la arestarea lui, la 15 mai 1948. Îl iubeam și aveam toată admirația pentru curajul, puterea lui de sacrificiu, precum și pentru felul de a se atașa de camarazii lui. Era numit „omul de granit”… Gioga a fost cel mai rezistent camarad pe care l-am întâlnit în închisoare.
Aflasem că fusese arestat la 15 mai, și aveam toată convingerea că de la Gioga nici un anchetator nu va scoate nimic. Şi într-adevăr, de când fusese arestat și până la începutul lui iulie, bătăușii n-au putut scoate nimic de la el. Tot corpul lui, din cap până în tălpi, era numai o rană. În ziua când am aflat despre el, călăii îl băgaseră în etuvă la temperatură ridicată, doar-doar vor reuși să-l facă să vorbească.“
Unii dintre legionari, ajunși în fața celor care-i interogau, ca să nu fie siliți să-și deconspire camarazii și unii poate ca să-și și ușureze propria soartă, cautau să-și ascundă sau să minimalizeze activitatea legionară pe care au desfășurat-o. Gioga Parizianul, contrar acestora, spunea mereu, răspicat și cu multă convingere, când era intrebat despre activitatea lui legionară ca „Am fost, sunt și voi fi legionar!“. Această declarație, repetată cu îndărătnicie în fața călăilor și torționarilor din închisoarea Suceava la fiecare interogatoriu, i-a scos din minți pe cei ce credeau ca pot, odata cu sfărmarea oaselor, să distrugă orice caracter sau credință. Convingerea lui Gioga că va putea rămâne legionar toată viața jignea profund profesionalismul celor care-și făcusera crez din „reeducarea“ prin bătaie și schingiuiri. Văzând ei că nu reușesc cu Gioga nimic, oricât l-au batut și torturat, unuia din ei i-a venit o idee diabolică. L-au luat pe Gioga șsi l-au introdus într-o etuvă de deparazitare.
Hainele deținutilor erau puse într-o etuvă cu abur supraîncalzit, în care toți paraziții asunși prin cutele hainelor, precum purecii, păduchii, ploșnițele, precum și ouăle lor, erau distruși cu abur fierbinte. Într-o astfel de instalație l-au introdus torționarii pe Gioga, dând drumul la abur și lăsând aparatul să-și facă ciclul complet. Cand l-au scos din etuvă mai mult mort decât viu, cu carnea opărită și rosu ca un rac, politrucii și torționarii l-au întrebat pe Gioga, în bataie de joc, dacă mai are ceva de spus. Adunându-și toate puterile, bravul machidon avea să le raspunda ticăloșilor:
„Am fost, sunt și voi fi legionar!“
*
În aceste zile când tineri naționaliști au parte de vizite matinale ale jandarmeriei, percheziții, confiscări, rețineri, control judiciar și perspectiva unui proces penal, țineți minte pilda lui Gioga Parizianul. Fiți conștienți că ce trăim noi astăzi în materie de disconfort pălește în fața suferințelor îndurate de legionari. Cel mai bun mod de a le admira eroismul, dârzenia, onoarea și credința este să nu vă temeți și să nu dați înapoi.
Incorect Politic O Publicație Dizidentă

Tràiascà Legiunea si Capitanul!
Vesnica Pomenire Capitanului si tuturor Legionarilor!
PREZENT!
Tràiascà Legiunea si Capitanul!
“Cei ce cred ca-l pot invinge,
Ca si cei ce cred ca-l pot cumpara,
Se vor convinge in curand,
Dar prea tarziu,
Ca s-au inselat!”
Eu sunt national socialișt dar aici o so zic și eu
TLC Trăiască Legiunea Căpitanului!
Sieg Heil!
Cinste romanilor din sudul Dunarii pentru contributia la cauza nationala si la Legiune. In frunte cu Sterie Ciumetti.