Home / Evenimente / A Apărut Revista CALEA NEAMULUI!

A Apărut Revista CALEA NEAMULUI!

Incorect Politic
Iunie 27, 2020

MesageruldeCovasna:

Asociația Calea Neamului, prin președintele ei, medicul Mihai Tîrnoveanu, a anunțat, recent, apariția pe piață a primului număr al Revistei CALEA NEAMULUI, în paginile căreia  au fost adunate toate  informațiile legate de  acțiunile desfășurate în slujba neamului românesc, în ultimii șase  ani de zile.

„Spargem cenzura, facem cunoscute demersurile noastre pentru întărirea Identității Naționale, distribuim Revista în toate județele cu ajutorul vostru. Am dovedit ÎMPREUNĂ că se poate, vom dovedi și mai mult!  Doamne ajută, oameni buni!”-  a scris pe pagina sa de socializare, în cursul săptămânii trecute,   medicul Mihai Tîrnoveanu.

Acesta  ne-a spus că ideea realizării revistei tipărite i-a răsădit în minte  după ce a constatat, „ pe pielea lui”,  că mediul virtual în care făcuse cunoscute toate acțiunile Asociației Calea Neamului nu poate oferi siguranță.

„Ideea mi-a venit, prima dată,  în momentul în care mi-a fost șters primul cont (de facebook-n.red), iar în momentul  în care mi-a fost șters și al doilea cont, mi-am zis că trebuie să pun pe hârtie toate activitățile noastre,  pentru ca oamenii  să știe ce am făcut și ce vrem să facem în continuare.  În această revistă sunt adunate acțiunile din cei 6 ani, dar pe mai departe vom  tipări revista cam o dată pe an, în funcție de câte acțiuni vom face. Oricum, de acum dorim să punem  mai multe lucruri pe hârtie, vrem să scoatem și un pliant al asociației, de patru  pagini, adică forma super concentrată a ediției, cu obiectivele noastre, acțiunile grupate pe categorii, ca să zic așa- cele care țin de biserică, cele care țin de educație, care țin de atitudine civică- cu marșuri și cu mitinguri, cele care țin de tradiție- cu costumele naționale ș.a.m.d.”- a precizat Mihai Tîrnoveanu.

Cele 44 de pagini ale primei ediții a Revistei CALEA NEAMULUI  vorbesc prin imagini și text despre noi, românii, dar  mai ales despre nevoia de-a ne uni și a acționa, împreună, în direcția păstrării și transmiterii către generațiile viitoare a moștenirii lăsate de înaintașii noștri.

În cele 44 de pagini e vorba despre multă zbatere și mult suflet pus în fiecare acțiune a Asociației Calea Neamului, de durere și de lacrimi curse în bisericile ortodoxe din satele din mijloc de țară în care nu mai intră picior de român (în unele dintre ele), sau care reprezintă singurul loc în care puținii români mai vorbesc în limba străbună, despre sutele de steaguri tricolore, icoane ortodoxe sau costume populare dăruite copiilor și cadrelor didactice din satele județelor Covasna și Harghita, despre concursuri de istorie și despre jertfa înaintașilor nostril, despre sărbători  sau șezători, dar și despre marșuri și mitinguri în cadrul cărora românii și-au strigat nemulțumirile față de nedreptățile la care sunt supuși, despre casa cumpărată pentru familia Ioanei din Ozun, dar și despre oamenii din țară și din diaspora care au sprijinit, financiar sau material, fiecare acțiune  întreprinsă pe Calea Neamului, timp de 6 ani.

În Duminica Sfinților Români, Revista CALEA NEAMULUI a fost pregătită pentru a porni „la drum”.

„Ieri (duminică-n.red.) am terminat de făcut primele pachete cu revistele  Calea Neamului; vor ajunge în zeci de localități ale Țării, în mâinile a sute de români. Revista se distribuie gratuit si cuprinde acțiunile noastre principale. Fiecare om care primește pachetul este rugat să împartă revistele celor cunoscuți. Să spună tuturor că avem o Cale, un Crez, un Ideal.”-a spus Mihai Tîrnoveanu.

Am avut prilejul să particip la majoritatea acțiunilor organizate de Asociația Calea Neamului, și, totodată, să scriu adevărate pagini de istorie recentă, și, totodată, adevărate pagini de suflet românesc, în Mesagerul de Covasna.

Am ales să închei acest material cu aceste vorbe/crez  spuse de Mihai Tîrnoveanu, în anii din urmă: „Din unirea noastră se vor ivi zorii ridicării poporului în Neam. Pe mâinile noastre intinse peste Carpați se vor ridica românii de mâine. Copil cu copil, țăran cu țăran, sat cu sat, așa va renaște România. Prin Credință și Acțiune. (…) Îi rugăm pe copiii care au primit  din partea noastră un steag tricolor, să-l pună lângă icoana de la fereastră, să vadă în fiecare dimineață zorii ivindu-se prin pânza lui…zorii României de mâine!”

Maria CREȚU-GRAUR

2 comments

  1. Foarte bun acest articol! Daca ar fi cat mai multi romani ca d-rul Tarnoveanu s-ar indrepta situatia din tara noastra! Doamne, D-zeule, ajuta Romania si pe romani! Toti patriotii romani trebuie sa se uneasca intr-o singura Miscare Nationala! Sa lasam orgoliile la o parte, cand vine vorba de Tara! Tara e pe marginea prapastiei, nu mai putem astepta nici un ajutor din alta parte! PRIN NOI INSINE! Vreau sa mor intr-o Romanie a romanilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *