Despre Marietta Sadova — actrița care a suferit pentru Căpitan! Prima femei-regizor de teatru din România și exemplu feminin de sacrificiu

Penele Arhanghelului
Incorect Politic
August 2, 2026

Marietta Sadova și Haig Acterian

Despre Marietta Sadova — actrița care a suferit pentru Căpitan! Prima femei-regizor de teatru din România și exemplu feminin de sacrificiu

Mircea Eliade, evocând prima sa întâlnire cu Marietta Sadova — renumita actriță a perioadei interbelice, prima femeie-regizor de teatru din România și totodată femeia care a inspirat cele mai romantice roluri scrise de Haig Acterian și Mihail Sebastian, doi fruntași ai generației interbelice — ne lasă, de asemenea, un material bun pentru cei pasionați de istorie și, totodată, pentru visătorii sensibili care tresar la alungirea unei flori după soare, sau la bătaia râului în piatra cursului de munte, o comoară ca oricare alta:

“Am întâlnit-o într-o seară de decembrie. Era așa cum o văzusem pentru întâia oară pe scenă. Avea o figură “străină”, părând mai mult o scandinavă decât o ardeleancă din Bistrița, de unde venise cu mulți ani înainte, ca să se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică. De-abia după ce ne-am împrietenit, am înțeles câtă bunătate, inteligență, imaginație și energie zăceau în femeia aceasta, care părea firavă, aproape clorotică, de care ți-era teamă că ar putea cădea oricând greu bolnavă, pe care te așteptai s-o vezi preocupată exclusiv de sănătatea și problemele ei. Descopereai mai târziu că Marietta trăia exclusiv pentru alții, că, alături de marea pasiune pentru teatru, viața ei se nutrea din bucuriile pe care el făcea celorlalți” [1].

Această femeie avea să se îndrăgostească, de pe scena teatrului din București, de dramaturgul și primul shakespearean român — Haig Acterian. Marietta era căsătorită cu scriitorul Ion Marin Sadoveanu când l-a cunoscut pe Haig, iar “la început – scria Eliade, – fuseseră nevoiți să se ascundă de lume”; dar, “după ce Marietta se despărțise de Ion Marin Sadoveanu, legătura lor devenise publică – și erau fericiți împreună, nu trebuiau să mai mintă și nici nu se mințeau pe ei înșiși.” [2] Deși Petre Pandrea compară povestea acesteia cu cea a Eleonorei Duse [3], actrița generației italienești antebelice, trebuie să afirmăm că nu doar pe plan profesional și artistic s-ar asemăna; ci și într-un alt plan, în care doar Erosul lucrează. Marietta și Eleonora se contopesc în flama iubirii; persoana care “arde” în iubire, apreciază, deci, “frumosul sălășluit în suflete, mai mult ca frumusețea ce ține de trup” [4], cum spunea Socrate odată, cel mai înțelept dintre oamenii — cum l-au numit zeii [5]; cum l-a iubit Duse pe poetul D’Annunzio, a cărei drame a fost și a cărui viața i-a împlinit-o [6], astfel a iubit și Marietta Sadova pe Haig Acterian. În lumea exterioară: Mircea Streinul – omul de litere, redactorul revistei Iconar unde au scris și nume precum Vasile Posteucă, Leon Țopa, Nae Ionescu, Mircea Eliade și Traian Brăileanu – a apreciat-o pe Marietta ca fiind “una din cele mai inteligente femei în teatru, pe care le avem la ora actuală [1938].” [7]; felul în care era în exterior, tot ceea ce afișa, reflecta, într-un anume sens, calitatea sufletului acesteia. Interiorul.

Marietta, deși avea legături legionare încă de la înființarea asociații Criterion — asociație al cărei fondator a fost Mihail Polihroniade, șeful celui mai renumit cuib din lumea legionară: “AXA” din București [8], din care au făcut parte, de asemenea, și alți membrii criterioniști: Alexandru Christian Tell, Mircea Eliade și Haig Acterian, viitorul soț al Mariettei — avea să-l cunoască personal pe Corneliu Codreanu abia în 1936; întâmplarea este relatată în jurnalul lui Mihail Sebastian, bun prieten al Mariettei și al soțului acesteia:

‎ ‎ ‎ ‎Mircea [Eliade] mi-a dat astă-seară (am mîncat la el) detalii amuzante despre ceaiul de ieri, de la Polihroniade. Era și Zelea Codreanu de față, căruia toți îi spuneau “Căpitane”. Marietta Sadova venise cu cartea lui Codreanu [“Pentru Legionari”, Vol I, Editura “Totul Pentru Țară”, Sibiu, 1936] și i-a cerut un autograf.

— Cum e numele d-tale? a întrebat el.
— Marietta Sadova – a răspuns ea sigură. Și pentru că el nu părea edificat, a adăugat:
—…de la Teatrul Național.
— Doamnă sau domnișoară? a cerut el mai departe explicații — întocmai cum facem noi la Ziua Cărții.

Cred că a fost o mică lovitură pentru biata Marițica – cea ce totuși n-a împiedicat-o (spune tot Mircea) să-l privească și să-l asculte tot timpul pe “Căpitan” cu un zîmbet extatic. (. . .)

Alt detaliu, la fel de mișcător și de ridicul (sic!): Haig i-a dus “Căpitanului” întreaga lui operă (versuri, eseuri) și i-a oferit-o cu dedicație.

După plecarea lui Codreanu, Marietta și Haig au declarat într-un glas că au trăit o zi formidabilă. “Colosală” – cred că a fost termenul lor exact. [9]

‎ ‎ ‎ ‎ ‎ ‎ Începând astfel să adere la idealul legionar, Marietta se va schimba pe sine însăși din punct de vedere interior, astfel cum prevedea doctrina legionară în scrierile Căpitanului Codreanu și a celorlalți fruntași legionari. Deși nu putem ști cu exactitate adevărul, iar cu atât mai mult, nu ne putem bizui pe astfel de informații date sub presiune și torturi (în anumite cazuri) – vom încerca să extragem ceea ce coincide adevărului din Declarația Mariettei în Procesul Verbal de Interogatoriu din 5 noiembrie 1959, când aceasta, precum alte personalități din mediul intelectual și legionar, a fost judecată în procesul Noica-Pillat pentru că ar fi adus din Franța cărțile lui Mircea Eliade și ale lui Emil Cioran, precum și că ar fi dus în occident scrisorile lui Petre Țuțea către aceștia și către alți intelectuali exilați.

Marietta Sadova, fotografie de epocă.

‎ ‎ ‎ ‎ ‎ Conform jurnalului lui Mihail Sebastian, la 16 Decembrie 1936, Marietta și cu acesta s-ar fi certat pe motiv că ea susținea că în filmul românesc ar trebui să se vorbească doar românește; tot în acea filă de jurnal Sebastian notează un lucru straniu, poate neînțeles în totalitate de acesta: “Nu știu dacă a înțeles (sic!) că mă refeream la aventura ei de vinerea trecută, cînd a recitat versuri la un festival gardist dat “sub patronajul spiritual al legionarilor luptători în Spania contra marxismului” și în beneficiul Casei Verzi.” [10]

Nu știm în ce fel putem interpreta aceasta; ceea ce este cert este că data de 16 Decembrie 1936, în care Mihail notează acestea, a fost într-o zi de miercuri; “vinerea trecută” s-ar putea referi la data de 11 Decembrie; se știe că pe data de 10 Decembrie legionarii sărbătoreau “Sărbătoarea Studențimii Creștine Române” [11]; probabil că astfel și Marietta ar fi ținut un discurs, legându-se — fiind și aceasta o posibilitate, din moment ce Mihail Sebastian menționează luptătorii plecați în Spania, — de faptul că, cu doar două săptămâni în urmă, Ion Moța și echipa legionară sub îndrumarea Generalului Cantacuzino plecase în Spania să lupte împotriva comunismului.

‎ ‎ ‎ ‎ Ținând cont și de alte detalii din memoriile lui Eliade, putem spune că Marietta se înțelegea cel mai bine cu Mary Polihroniade, soția lui Mihail Polihroniade, scoțiană de origine, și cu Nina Eliade, soția lui Mircea Eliade, membră a Cetățuilor încă din 1936-1937, deși nu putem cunoaște acest detaliu cu exactitate; acestea s-ar fi întâlnit săptămânal în casa lui Haig Acterian, acum soțul Mariettei. Aderarea tuturor acestora la Mișcarea Legionară poate fi evidențiată cel mai ușor cu ajutorul memoriilor lui Mihail Sebastian, din nou; în data de 7 Decembrie, 1937, diaristul notează:

‎ Seara am fost la ei [soții Eliade] la masă și am aflat că în realitate Mircea [Eliade] lipsise două zile din București, în campanie electorală, și abea aseară se întorsese acasă. (. . .) Mi s-ar părut mai trist decît însuși faptul de a-l ști pe Mircea umblînd la țară, în echipă de propagandă, din sat în sat, cu Polihroniade. Mai făceau parte din echipă Haig Acterian și Penciu. Au luat cuvîntul pe rînd. Se pare că Haig vorbea cu gesturi mari, puțin teatral (sic!). Nu știu dacă și Mircea a ținut discursuri. Totul mi se pare grotesc, grotesc. Nu înțeleg cum nu sunt sensibili la această teribilă comedie. Marietta care a venit mai târziu, a intrat în casă cîntînd imnul gardist: Ștefan Vodă. . . Încep nici să nu se mai jeneze de mine. [12]