Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Iunie 8, 2026
LEGALIZAȚI PETARDELE!
Un bărbat ucis de urs ar fi scăpat fără nicio zgârietură dacă ar fi avut petarde la el!
„La data de 06 iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat a fost găsit decedat după ce ar fi fost atacat de urs”, informează polițiștii din Sibiu.
Victima este un localnic din zona Dumbrăveni. Acesta se afla la marginea localității Prod în momentul în care a fost surprins și atacat de animalul sălbatic.
„În urma evenimentului, bărbatul a fost găsit fără viață”, notează IPJ Sibiu.
Autoritățile continuă cercetările pentru a determina circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Dreptul la viață nu ar trebui să fie anulat pentru că niște neomarxiști de la DECLIC au făcut o petiție prin care au determinat trădătorii din parlament să scoată petardele în afara legii
Parlamentul României le-a scos în afara legii anul trecut. Acel vot a fost unul criminal și iresponsabil, la care s-a ajuns în urma unor presiuni publice făcute de globaliștii de la DECLIC și alte ONG-uri soroșiste, care sub masca “protecției animalelor” au reușit să vulnerabilizeze siguranța omului. Atât parlamentarii cât și activiștii acestor ONG-uri au sânge pe mâini de fiecare dată când un om este atacat de animale sălbatice și nu se poate apăra.
Creșterea populației de urși în Carpați și fenomenul câinilor fără stăpân din marile orașe au creat un spațiu care necesită atenție sporită din partea cetățenilor și care în unele situații transformă o plimbare banală într-o luptă pentru viață.
Într-o întâlnire neașteptată, spaima este reciprocă. Ursul reacționează defensiv. Un zgomot intens poate întrerupe avansarea și preveni contactul fizic. Aici emițătorul de sunet puternic cu denumirea de FP3/FS3 este ideal.
Noi aici la Incorect Politic susținem legalizarea emițătoarelor de sunet puternic – dispozitive acustice neletale, cunoscute colocvial drept „petarde” – ca soluție de echilibru între două valori fundamentale: dreptul la viață al omului și drepturile animalelor.
Întrebarea nu trebuie să fie cine are mai mult drept la viață?
Întrebarea este: de ce alegem între vieți, când putem preveni tragedia fără sânge?
Legalizarea acestor dispozitive:
-
reduce presiunea asupra autorităților de a recurge la eutanasierea animalelor,
-
scade numărul incidentelor grave,
-
oferă cetățenilor un instrument legitim de autoapărare neletală.
Legalizarea emițătoarelor de sunet puternic nu duce la haos, ci îndeamnă la responsabilitate și reprezintă un semnal clar din partea unei societăți care refuză să mai accepte tragedii evitabile.
Viața acestui bărbat de 34 de ani putea fi salvată printr-o singură petardă. Rușine să le fie celor de la DECLIC pentru petiția iresponsabilă pe care au lansat-o. Rușine parlamentarilor care au votat pentru scoaterea petardelor în afara legii. Această măsură a condamnat cetățeni români la moarte.
Incorect Politic O Publicație Dizidentă


