Home / Actualitate / Mult rău a făcut Iohannis României (X)

Mult rău a făcut Iohannis României (X)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Iulie 27, 2020

Mult rău a făcut Iohannis României

MULT RAU A FACUT IOHANNIS ROMANIEI! (X)

 

Îmi dau seama ca este imposibil să duc pînă la capăt ceea ce mi-am propus cu peste două luni în urmă, și anume să fac o cronică a acestor zile nefericite. Nemerniciile celor care conduc țara spre prăpastie se petrec într-un ritm la care eu nu mai fac față – și cred că nu aș fi făcut nici acum 10 ani, cînd puteam să scriu zi și noapte. Nu cred ca există nimeni care să poată face singur asta!

În psalmi este un verset conform căruia cînd se cațară sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni. La noi este mult mai rău, nelegiuiții s-au cățărat sus fiind votați si sprijiniți de oamenii de nimic („Țara de vite”, cum titra inspirat un articol Marian Nazat acum 10 ani).

Am enunțat într-un episod (acesta apare ca fiind al zecelea, dar de fapt pe aceeași temă am mai postat trei cu alt titlu) cam la ce vreau sa ma refer. Ziceam că mă apropii de final, din cîte îmi aduc aminte mă angajasem să mai scriu despre corupția de la UE și apărătoarea corupției Laura Codruța Kovesi, despre dispariția în foarte scurt timp a libertății presei după revoluție și despre cum pe 11 mai țiganii mi-au furat pensia pe trei luni ridicată de la bancă (un furt simplu, dar credeți-mă că merită un articol separat, sunt multe de povestit pînă să ajung la concluzia că în România nu are rost să faci plîngeri penale). În rest, cred că acoperisem ce îmi propusesem.

Dar cum puteam să cred că asta este tot? Băieții ăștia sunt neobosiți, nu este zi în care să nu aflu ceva nou.

Iohannis și Orban se pronunță împotriva deciziilor Curții Constițuționale atunci cînd nu le apără interesele. Orban chiar instigă poporul la nerespectarea lor – deciziile CCR au putere de lege, deci primul ministru instigă la încălcarea legii. CCR nu este fecioară, dimpotrivă, este una dintre curvele nespălate ale satului (ca și presa de altfel) dar cîteodată are dreptate. Pot să scriu mult despre CCR cu care am avut destule conflicte încă de pe vremea în care avea în componență juriști adevărați – acum sunt niște politruci numiți pe pile de partid (sau ale serviciilor) cu studii și experiență profesională discutabile – dar există situații în care încălcarea Constituției este atît de flagrantă, încît le-a fost frică să dea dreptate distrugătorilor țării.

Scrisesem despre jaful monstruos căruia i-a căzut victimă bugetul de stat,  justificat prin  lupta împotriva epidemiei (care pînă în această săptămînă nu fusese declarată oficial!) și care a folosit la îmbogățirea mafioților PNL – nici un arestat! Între timp, am aflat multe alte situații – nici un arestat!

Acum un timp, nici nu mai țin minte cînd, cred că vreo lună, îl aud pe Ludovic bucuros că UE ne umple de bani, apoi bucuria asta vine și din partea unor miniștri. Nu auzisem știrea, așa că m-am mirat – apoi m-am mirat că unii vorbesc de 29 mlrd. euro, alții de 33 mlrd. euro. După care am înțeles, se grăbiseră ca fata mare la măritiș (de fapt, mai ales azi, fata mare nu la măritiș se grăbește, dar asta este vorbă din străbuni, din timpurile decente) și deja vindeau blana ursului din pădure.

Culmea, m-a lămurit Iohannis! Într-o conferință de presă a declarat că această sumă urmează să fie discutată în Consiliul European, iar el cu echipa lui se vor strădui să obțină mai mult decît cele 44 mlrd. euro care ni se cuvin. Sumele creșteau ca în basme!

Și au venit cele 4 zile și nopți în care Iohannis a dormit la Bruxelles. La întoarcere ne-a anunțat triumfător enormul succes: ni s-au acordat 79,9 mlrd. euro! Ne-a și spus cum va reporni cu acești bani economia națională.

Nu pot spune că nu l-am crezut, dar avînd unele dubii am așteptat să aflu mai mult. Și am aflat. Acești bani nu  ne vin acum. O parte sunt granturi, o parte împrumut (deci plătim dobînzi pentru ei), iar alții sunt eșalonați pentru următorii ani. Noi am acceptat să majorăm contribuția anuală la bugetul UE. Sumele sunt condiționate – și pînă acum erau condiționate, contractele trebuiau încheiate cu firmele vest-europene, dar acum putem să ne așteptăm și alte obligații, de pildă să acceptăm căsătoriile între homosexuali și înfierea de către aceștia a unor minori. Mai sunt multe probleme, dar cea mai importantă este aceea că Parlamentul European nu este de acord cu ce au hotărît șefii de stat și de guvern! Toată tărășenia aceasta necesită un amplu articol separat.

Tot un articol separat (de fapt un ciclu de articole) necesită analiza jefuirii bugetului de stat prin externalizarea serviciilor, care continuă.

Nu avem și nu vom avea autostrăzi.  Sute de milioane de $ (dacă nu nu mai mult) s-au plătit numai pentru studii de fezabilitate. Acestea însă expirau repede (doi ani ), așa că pentru același traseu se plătea un nou studiu. Și tot așa. Pe vremea lui Ceaușescu, pentru studiile de fezabilitate nu se plătea nimic – ministerul transporturilor avea propria direcție de investiții care le efectua fără nici un leu în plus, în cadrul atribuțiilor de serviciu ale angajaților.

Sume enorme s-au plătit de ministerul sănătății pentru proiectarea de spitale (multe proiecte au fost plătite, dar nu au fost puse în practică). Același proiect făcut pentru un oraș, era vîndut din nou pentru alt oraș.  Pe vremea lui Ceaușescu, pentru aceste proiecte nu se plătea nimic, erau făcute în cadrul direcției de resort.

În județul Mureș, pe vremea lui Eugen Nicolaescu (ministru PNL al sanatății) un băiat isteț a făcut 10 studii de fezabilitate pentru 10 spitale cu prețul de 100.000 euro pentru fiecare. A încasat 1 milion euro – în județul Mureș nu aveau 10 orașe în care să le construiască!

Mai este nevoie să vă spun că firmele private care făceau aceste studii și proiecte erau înființate de cei care fuseseră la conducerea acestor direcții din ministere? Eu am dat două exemple de care știu, dar probabil că aceeași situație se regăsește și în alte ministere.

Bugetul statului este golit de zeci de ani pentru pomeni electorale și pentru îmbogățirea camarilelor politice. De data aceasta însă, este masiv folosit pentru șpagă.

Medicii sunt șpăguiți cu 500 euro lunar ca să mintă (sau măcar să tacă) cu privire la cauzele deceselor, cu privire la adevărul legat de epidemie, de consecințele reale, de neajunsuri, de jaf.

Presa mainstream șpăguită cu 200 mil. lei să susțină minciunile (numai pentru RRA am nevoie de cel puțin un aticol).

Acum, o nouă șpagă pentru organe.

Iohannis taman ce a promulgat alaltăieri legea prin care militarii, securiștii de tip nou și polițiștii primesc la leafă un spor de 25 % pentru confidențialitate. Adică, pentru a-ți îndeplini una dintre atribuțiile de serviciu, mai primești un spor!  Și asta în condițiile în care același spor, de 15 %, le fusese acordat de Tăriceanu încă prin legea nr. 444/2006.  Eu nici nu am înțeles dacă este vorba de majorarea sporului de la 15 la 25 %, sau se cumulează. Pe asta se duc banii noștri!

În facultate, ni se spunea că în țările capitaliste „organele” sînt foarte bine plătite întrucît sînt cîinii de pază ai dictaturii pe care o apără de nemulțumirile populare. Am ajuns și noi stat capitalist, care trebuie apărat de armată, servicii și poliție în fața nemulțumirilor populare!

Da, va trebui și un articol despre modul în care armata, jandarmeria (numită între 1949-1990 trupe de securitate), poliția și serviciile, începînd cu anul 1888, au ucis țăranii răsculați, muncitorii greviști, legionarii patrioți, luptătorii din munți, dizidenții.

Știți cite sporuri au magistrații, cei care condamnă nevinovați și fac scăpați vinovații?

Știți de cite sporuri beneficiază funcționarii bugetari? Nici eu nu le știu încă pe toate, le caut treptat, fiindcă nu este ușor – sînt zeci de sporuri, care le dublează sau triplează salariul. Simplul muncitor nu are nici un spor.

În aceste zile triste pentru toată planeta, se petrec peste tot evenimente adesea inexplicabile. Foarte multe se petrec și la palatul Cotroceni – alt subiect de discuție, ce a hotărăt Iohannis în timpul pandemiei? Din cite știu, doar lucruri rele – dar trebuie centralizate.

Foarte bine plătiții procurori “ai lui”, pentru al căror control s-a zbătut cît a putut, au mai închis două dosare.

Primul este cel legat de plecarea în Germania, din Suceava carantinată, a sute de muncitori trecuți peste munți la Cluj (iar apoi, alții, la Sibiu). S-a motivat că ei s-au strîns în afara zonei carantinate (deja încălcare a stării de urgență!) și au trecut munții pe drumuri secundare, ascunse (deci știau foarte bine că nu aveau voie!). Poliția a spus că pe drumurile ascunse nu avea cum să îi găsească.  Zău? Voi nu mai aveți informatori (plătiți)? Zgomotul motoarelor după ce au părăsit drumurile de munte, nu au sculat somnul nici unui polițist?

Al doilea este legat de Nelu Lupu, fostul șef de poliție din București (am citit azi undeva că ar avea un fiu ofițer SRI), cel cercetat pentru faptul că ar fi fost cauza infectării de la spitalul Gerota. A fost scos basma curată inclusiv pentru faptul că a declarat în fals că nu a fost plecat din țară – dacă ar fi declarat că tocmai s-a întors din Israel, ar fi fost testat imediat și s-ar fi stabilit că are virusul. A mințit, și din aceasta cauză procurorul, trecînd cu vederea falsul în declarații, a putut motiva că nu există dovezi certe că el a adus virusul în spital.

Dacă ar fi fost vorba de mine, m-ar fi umflat imediat.

Oare ce pensie are procurorul care l-a trimis în judecată pentru viol urmat de moartea victimei pe nevinovatul Marcel Țundrea? Dar judecătorii care l-au condamnat? Cînd s-a stabilit că este nevinovat, după ani de zile, a fost pus în libertate. Anii de detenție însă i-au ruinat sănătatea și a murit la cîteva luni după eliberare. A răspuns cineva pentru asta? Eu nu știu.

Organele nu răspund niciodată (nici pentru trădare, nici pentru crimă, nici pentru jefuirea economiei naționale, nici pentru abuzuri) – dimpotrivă, primesc sporuri!

La Bruxelles, Iohannis era Zeul Apis, singurul fără mască – s-a motivat că acolo, purtatul măștii era opțional. De ce? Ține de clasa socială sau politică? Ludovic și cîțiva din guvern beau și fumau (aici nu este nici un păcat) fără mască și fără respectarea „distanțării sociale” ( ce imbecilitate! cred că prima dată am auzit expresia asta de la Iohannis). Sîntem toți egali, dar unii sînt mai egali decît alții. Dacă nu mă înșel, conform lui Orwell, cei mai egali decît alții erau porcii.

Arafat a impus carantinarea comunei Gornet din jud. Prahova. Cînd am auzit vestea la RRA, aflînd și datele necesare (populație și număr de infectați), mi-am dat seama că nu sunt întrunite condițiile legale. Primarul (este adevărat, PSD, dar norocul lor că nu era Ciolacu) a atacat hotărîrea în instanța solicitînd și 500.000 euro despăgubiri din care ( nu știu cît), pentru locurile de muncă pierdute.

Replica a venit imediat! Li s-a acordat dreptul de a părăsi localitatea pentru a se deplasa la locul de muncă. Cît de tîmpit poți să fii? Nu îți dai seama că aruncînd anetema asupra unei întregi localități, pentru siguranța lor, patronii au refuzat să îi mai primească la muncă pe angajații locuitori în Gornet?

Cît de tîmpit să fii ca să iei măsuri ale căror consecințe nu ești în stare să le prevezi? Cînd din cauza pădurii nu vezi copacii?

Mai este mult de comentat și despre trădarea intereselor românilor din partea infractorului șantajabil Ciolacu.

Sunt multe aspecte de comentat, acestea nu sunt toate. Am salvat poate o sută de articole care merită restudiate și comentate. Dar mie îmi este foarte greu, tot mai greu. O să încerc să continui cît pot, dar bine ar fi dacă ar mai fi cineva să îmi sară în ajutor și să ia taurul de coarne la unele din aceste teme.

Eu unul, însă, tot mă voi mai ocupa de un lucru. După 30 de ani de diversiuni și infiltrări  sper că apele s-au despărțit și s-au limpezit. Aceste luni cred că ne-au ajutat să vedem pe cine se poate conta și pe cine nu. Desigur, serviciile își continuă murdăriile – omul lor, George Simion, este privit de mulți ca un tînăr patriot de viitor. Și asta este o temă de articol.

O țară superbă și bogată, care moare fiindcă are prea mulți idioți, prea mulți lași.

Dan Cristian IONESCU

One comment

  1. As dori doar sa comentez referitor la spitale si investitiile aferenteȘ Cu spitalele e chiar mai grav. In ianuarie-februarie 2018 am lucrat, alaturi de Expertul tehnic, pentru Raportul de Expertiza Tehnica al structurii “Spitalului de Psihiatrie Sapunari, jud. Calarasi”. Expertiza Tehnica a aratat ca:
    1. Cladirea principala a spitalului, in care stau zi de zi bolnavi si cadre medicale, este la clasa de risc seismic RsII (constructii care sub efectul seismului de proiectare pot suferi degradari structurale majore, dar la care pierderea stabilitatii este putin probabila – conform definitiei din Codul de proiectare P100/3-2008).
    2. Datorita unor deficiente structurale de conceptie grave, chiar pentru acea perioada (1977) – de unde se vede ca in mult laudata epoca de ctitorii “Ceausescu” se construia de multe ori prost si netinand cont de siguranta vietii – la care s-au adaugat deficiente insurmontabile de ordin medical, in urma analizei tehnico – economice s-a ajuns la concluzia ca este mai rentabila construirea unui spital nou decat consolidarea/modernizarea celui existent. S-a proiectat, s-a transmis studiul de fezabilitate, investitia este in mana CNI (Consiliul National de Investitii). Spitalul nou…asteapta ca…la poarta noua, prooritare fiind stadiaonele pentru Euro 202? (acum cu “pandemia” nu se mai stie). Intre timp, fara nici un fel de probleme, bolnavii si cadrele medicale isi continua viata de zi cu zi intr-o cladire cu risc seismic II. Sa amintim si faptul ca aceasta cladire chipurile fusese “consolidata” in anul 2007, consolidare care a insemnat vopsitorii, inlocuire faianta, gresie, termoizolatie noua, etc, toata aceste lucrari realizate, de catre statul român, fara nici un fel de expertizare tehnica structurala (caz penal in mod normal) si fara nici un proiect de interventie.
    O situatie similara am intalnit-o la gradinita din comuna Traian din jud. Ialomita, aceeasi clasa de risc seismic RsII, fiind vorba de copii am sesizat personal ISC Ialomita (adresa nr.14/12.11.2015 la care mi s-a raspuns ca va fi efectuata expertizarea si consolidarea in urma sesizarii ISC catre primarie, etc.), sper ca s-a realizat, recunosc ca n-am mai urmarit pana la capat demersul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *