Home / Educativ / 6 septembrie 1940: Biruința Legionară

6 septembrie 1940: Biruința Legionară

Incorect Politic
Septembrie 6, 2019

Buciumul:

 

ROMÂNIA – STAT NAŢIONAL LEGIONAR

În zorii zilei 6 septembrie 1940 regele Carol II, considerat vinovat de dezastrul ţării, abdică în favoarea fiului sau Mihai, după ce cu două zile înainte investise pe generalul Antonescu cu puteri depline în stat. Străzile marilor oraşe sunt invadate de mase de oameni, care salută entuziast sfârşitul regimului totalitar carlist. La 14 septembrie 1940, Regele Mihai semnează decretul prin care România devine Stat Naţional-Legionar.

A urmat o guvernare comună, a Mişcării Legionare şi a elementelor fidele generalului Antonescu, care a durat ceva mai mult de 4 luni. Până la 21 ianuarie 1941. Timp de zeci de ani, regimurile totalitare nu au permis o analiză onestă, ştiinţifică, a acestei guvernării. Analizele au fost întotdeauna viciate de comandamente ideologice, adevărul fiind denaturat, într-un fel sau altul, de politruci sau de istoricii aserviţi regimurilor respective.

La 73 de ani de la acele evenimente românii au dreptul să cunoască, detaşat şi liber, adevărul istoric. Aşa cum a fost. Vrem să punem la dispoziţia publicului o serie de documente originale, interviuri cu participanţii la evenimente, fotografii de epocă şi alte mărturii. Concluziile rămân a fi trase mai tarziu.

La 6 septembrie 1940, Nicolae Teban:

Revista DACIA, Rio de Janeiro, decembrie 1957

„Ca sã audã glasul noului sef al Miscãrii legionare, Horia Sima, au venit o mare întreagã de Români. Marea piatã din Dealul Mitropoliei din Bucuresti gemea de lume.  Cât vedeai cu ochii numai cãmãsi verzi, ba si albe. Doamne, asa o fi fost si pe câmpia Blajului la 1848?

O regulã cum nu se poate decât regula legionarã. O disciplinã de necrezut la tinerii veniti din toale colturile Tãrii, clocotind de bucuria biruintei, cu focul nestins ale dreptatii în vine, cu ochii înlãcrimati de suferintele trecute si fericirea cãzutã asupra Tãrii prin mâna viteazã a  Comandantului.

Se proslãvea în ziua minunii sfântului Arhanghel Mihail, amintirea Cãpitanului biruitor de dincolo de moarte… Biruinta lui… Jertfa lui…

Dusmanii sãrbãtoriserã cu cupe de sampanie îngroparea Gãrzii de Fier. Credeau cã ucigând elita si pe Cãpitan, Garda s’a nimicit complet. Se’nselaserã însã.

Cãderea tiraniei se vestea prin trâtmbite de aramã, cari sunau peste codri, munti si câmpii. Sufletele nevinovate, arse pe rug, strangulate, înnecate în bãltoace, veneau sã chinuiascã pe asasinii lor. Nu sã-i ucidã, ci sã le arate mãretia biruintei legionare, splendoarea ei sub binecuvântare dumnezeiascã. Splendoarera pentru care se jertfiserã ei bucuros.

Ce însemnà acea imensã manifestare româneascã? Insemnà un cutremur de supunere a întregii lumi nelegionare dornicã sã se vadã în cãmasã verde, o nesfârsitã iubire si o convingere cã biruinta Miscãrii este coborîtã din cer si deci binecuvântata de Dumnezeu.

Sufletul legionar era unul singur, plin de rnândrie si de demnitate, întãrit prin jertfa Cãpitanului. Sufletul legîonar dealtãdatã si de totdeauna, nealterat si vitenz. Ce mândri eram toti în uniformele verzi si cum priveam în jurul nostru la lumea care ne admira. Unire, unire, ce suflu sfânt fluturã în tine…

Freamãt deodatã. Un «Drepti» tare, rãspicat sparge vãzduhul. Domnul Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri dã raportul Sefului Miscãrii. Natura întreagã a încremenit sã asculte graiul de stâncã al viteazului comandant si ctitor de Legiune alãturi de Cãpitan. Imi sunã si-acum în urechi acel freamãt. Intr’o clipã din pieptul a mii de cãmãsi verzi sbucneste «Sfântã tinerete legionarã»… care urcã în slãvi.

Cântam cu lacrãmi de bucurie, sã amintim lumii întregi biruinta Cãpitanului, care a învins Moartea…

Bucurestiul cel blestemat care ca un Molof nu se mai sãturase de jertfã legionarã era în sãrbãtoare. Verdele stejarilor îl coplesise. Sufla greu sub povara biruintei. Acum strânsese la sânu-i pe toti cei ce supravietuiau marei prigoane a unui rege descreierat si pervers: temnitele, lagãrele, umbrele mortilor, cei vii din toate colturile Tãrii stãteau laolaltã.

Steagul tricolor pretutindeni se’nfrãtise cu steagul verde al Legiunii. Erau îngemãnate!

Muzicile de pretutindeni cântau cântecele legionare. Lumea se bucura nespus. Balcoanele înflorite cu covoare frumoase aruncau flori în uriasa coloanã ce se pregãtea sã defileze înaintea Comandantului.

Asa a fost atunci, la 6 Septembrie 1940, si de-atunci au trecut ani si ani.

Mãcar acum si aci, sã ne strângem suferinta în noi si sã ne gândim la momentele de glorie dela 6 Septembrie 1940 si tot ar fi o mângâiere pentru viitor…”

Revista DACIA, Rio de Janeiro, decembrie 1957

Mărturii ale participanților:

Mircea Nicolau, născut în 1914 la Bucureşti, absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie, încadrat în Mişcarea Legionară din 1935, fost şef al Corpului Răzleţi, inspector de poliţie al regiunii Oltenia în timpul guvernării legionare, iar după august 1944 şef al organizaţiei legionare Bucureşti. A facut 20 de ani de temnita politica. În septembrie 1940 avea , participă la acţiunile revoluţionare organizate de Mişcarea Legionară marile oraşe ale ţării. În acest sens, face parte din echipa care ocupă sediul Poliţiei din Braşov.Gheorghe Grecu, comandant legionar, născut în 1913 la Cudalbi, judeţul Galaţi, a intrat în Mişcarea Legionară la vârsta de 15 ani, activînd în „Frăţiile de Cruce”, organizaţie destinată exclusiv educaţiei în spirit creştin şi naţional a elevilor. S-a distins prin participarea la majoritatea acţiunilor Legiunii, iar în 1932 devine şef al Frăţiilor de Cruce din judeţul Galaţi. În 1934, la solicitarea expresă a lui Corneliu Zelea Codreanu a făcut parte din comitetul care a judecat abaterile legionarului Mihai Stelescu, găsit vinovat de „trădare” şi eliminat din Mişcare.  În 1939, în condiţiile represiunii fără precedent coordonate de regimul Carol II şi în situaţia abandonării conducerii Frăţiilor de către cei abilitaţi, preia din proprie iniţiativă comandamentul pe ţară a FDC, pe care le reactivează în mod admirabil.
Gheorghe Grecu avea 27 de ani în 1940, şi a acţionat în Bucureşti, unde, conform planului conceput de Horia Sima, avea de îndeplinit o misiune pe fondul evenimentelor revoluţionare. Misiune care a eşuat.  Însă, în condiţiile reculului înregistrat de manifestaţiile stradale, care erau pe punctul de a nu-şi fi atins scopul declanşării unei mişcări populare, Gheorghe Grecu, în fruntea efectivelor FDC, preia în mod spontan conducerea manifestaţiilor, care de această dată obţin efectul scontat.

Imagini si articole din epocă:

Radu Gyr şi Nichifor Crainic in mijlocul multimii

Articole din epocă:

 

5 comments

  1. Militaru Vasilică

    Cu părere de rău, fără să doresc să aduc o ofensă administratorului, pe 6 septembrie 1940 nu a fost o biruință legionară. Corneliu Codreanu a afirmat de nenumărate ori, în timpul vieții: “Eu nu doresc câștigarea puterii prin dictatură, ci prin biruința legionară”. Pentru C.Z. Codreanu, biruința legionară însemna biruința creștină în om, și nu o victorie asupra oamenilor: “4. Caracteristica timpului nostru: Ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele firei noastre pământeşti.
    Ne preocupăm şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului şi păcatului.
    Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi: Napoleon, Mussolini, Hitler, etc., sunt preocupaţi mai mult de aceste biruinţe.
    Mişcarea legionară face excepţie, ocupându-se, dar insuficient şi de biruinţa creştină în om, în vederea mântuirii lui.
    Insuficient!
    Răspunderea unui conducător este foarte mare.
    El nu trebuie să delecteze ochii armatelor sale cu biruinţi pământeşti, nepregătindu-le în acelaşi timp pentru lupta decisivă din care sufletul fiecăruia se poate încununa cu biruinţa veşniciei sau cu înfrângerea veşnică.”.
    Aceste fragmente din Însemnări la Jilava sunt ocultate pentru a deturna adevărata gândire a lui Codreanu. Asta pentru a nu fi dezvăluită latura creștină a acestui român batjocorit de dușmanii Neamului Românesc ca fascist, antisemit și criminal notoriu.

  2. Militaru Vasilică

    “Marea biruință legionară” trâmbițată de Horia Sima și conducătorii pro – simiști ai Mișcării Legionare, s-a transformat într-o baie de sânge în 21 – 23 ianuarie 1941, adică fix peste 4 luni. Ion Antonescu a cerut Armatei române să deschidă focul asupra legionarilor, în urma nei diversiuni în care s-a atribuit acestora moartea prn incindiere a unui soldat român.
    Potrivit ziarului Universul nr.52/25 februarie 1941, în timpul rebeliunii au fost arestaţi 9.352 de legionari. “Conform datelor furnizate de ilustrul ziarist Filip Brunea-Fox, contemporan cu sângerosul eveniment, în timpul răzvrătirii şi-au pierdut viaţa 30 de soldaţi şi 200 de legionari, multe alte sute de combatanţi şi civili fiind răniţi. După rebeliune au fost condamnate nu mai puţin de 2.707 de persoane. În total aproximativ 400 de legionari s-au refugiat în Germania nazistă, iar cei rămași în ţară au fost arestaţi. Printre cei arestaţi s-au numărat sute de liceeni.”. https://www.dcnews.ro/rebeliunea-legionara-trei-zile-de-lupte-sangeroase-intre-ion-antonescu-si-miscarea-legionara_523052.html
    A urmat până în luna iunie o vânătoare a tuturor legionarilor care se întruneau în ascuns, întrucât Ion Antonescu interzisese Frățiile de cruce legionare. Ioan Ianolide, membru al Frățiilor de cruce care a efectuat 23 de ani de închisoare, nota: “Vârsta noastră oscila între 12 şi 21 de ani, iar condamnările variau de la 5 la 25 de ani.”.
    “Până la urmă, aproximativ 8.000 de legionari au fost judecaţi şi condamnaţi la diferite pedepse cu închisoarea.” a consemnat autorul Al.E.Ronnett.
    Cam acestea sunt datele așa – zisei marea biruință legionară. Români masacrați de alți români, la ordinul unui general – mareșal român.

    • Ceea ce ați prezentat sunt datele așa-zisei rebeliuni legionare. După cum am înțeles eu, marea biruință legionară de la 6 Septembrie 1940 era una social-politică; sprijinul popular imens de care s-a bucurat Legiunea in ciuda denigrărilor presei + mobilizarea acelor mase în stradă, abdicarea regelui criminal și declararea istorică a României ca Stat Național Legionar. În anul precedent, legionarii au fost decimați de prigoane, numeroși lideri fiind arestați și executați, așadar această biruință social-politică părea aproape imposibil de obținut. Înțeleg punctul de vedere conform căruia nu este corect să numim o victorie social-politică drept biruință legionară. Apoi, putem spune că a fost o biruință dacă statul național legionar a durat câteva luni și s-a prăbușit? Putem spune că este legionară în sensul transfigurării sufletului prin virtuți hristice? Firește că nu, însă sintagma e folosită pentru a marca un moment istoric de avânt și energie românească, acel 6 septembrie 1940.

      • Bine spus!
        Daca esti etnic roman si crestin – doar ortodox! – esti legionar si esti tinta semitilor, adica a talmudistilor babilonieni.
        Indiferent de filozofare, comentariu, analize…esti roman crestin asta inseamna ca te dusmanesc jidaniitii ca esti anti-semit…

  3. @ Vasilică
    ““Marea biruință legionară” trâmbițată de Horia Sima și conducătorii pro – simiști ai Mișcării Legionare, s-a transformat într-o baie de sânge în 21 – 23 ianuarie 1941”

    Ce intelegere a realitatii este asta?
    Agresiiunea = baia de sange NU este datorata Miscarii Legionarci dusmaniloir ei, jidanitii adica cei anticrestinii = sliugi saqtanice?
    Nu s-a transformat in baie de sange ci a fost distrusa, ceea ce este complet opus celor spuse de tine.
    Ai mai avut interventii in care realitatea este prezentata fals, mincinos… doar sa poti spune ca rautatea este a crestinilor patrioti.
    Ca nu judeci corect este un aspect dar ca acuzi sau numesti lumina drept intuneric exte foarte rau, e ratacire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *