Moș Ion Roată și Jidanii

Incorect Politic
Noiembrie 9, 2023

Moș Ion Roată și Jidanii

Via Fresca:

[] Deputăţii sateni ai Moldovei profitand de faptul că pentru intaia dată se gaseau fata în fată cu proprietarii au depus pe biuroul Adunarei o jalba, care este cel mai adevarat şi cel mai admirabil tablou al suferintelor lor, şi cea mai maestră, şi cea mai inteleapta aparare, ce vreodată cauza lor a putut avea.El este totodata şi un viu tablou al starei ţăranului din 1917, caci nici o diferenta, nu este intre aceea a ţăranului dela 1857 şi aceea a ţăranului dela 1917, ba din contra, la 1917 ea este cu mult mai rea, cu mult maidura, decat ea era atunci.

„În puterea legăturii încheiete de catră cele şapte Puteri la scaunul Marelui Împarat al Francezilor la Paris, Noi trimişii deputaţi săteni din partea locuitorilor pontaşi a 14 ţinuturi ale moldovei intrunindu-ne ca sa rostim dorintele treptei noastre  in privirea noului asezamint ce are a se pune în ţară si chibzuinbdu-ne noi despre nevoile si durerile a douasprezece sute de mii de suflete care ne-au trimis să fim, rasunetul geamătului lor la marea Adunare alcatuită din toate treptele tarei, in numele acelora glasul nostru cel slab ridicându-1 ca inaintea lui Dumnezeu, marturisim:

Că până în ziua de azi toate sarcinele cele mai grele numai asupra noastră au fost puse, şi noi mai nici de unele bunuri ale tărei nu ne-am indulcit; iar altii, fără să fie pusi la nici o povara, de toată mana tărei s’au bucurat; ca noi biruri grele pe cap am platit, oameni de oaste numai noi am dat,ispravnici, judecători, privighetori şi jandarmi numai noi am ţinut; drumuri, poduri şi şosele numai noi am lucrat; beilicuri, podvezi şi havalele numai noi am făcut; boierescuri, zile de meremet numai noi am îndeplinit; claca de voie şi fară de voie numai noi am dat, la jidovul orandariu, ca să ne sugă toată vlaga, numai noi am fost venduţi/oranduiti, băutură scumpă şi otrăvită numai noi am băut; paine neagră şi amară, udată cu lacrimi, numai noi am mancat;bătălii şi răzmeriţe, când au fost, tot greul noi l-am dus; oşti, când au venit, noi le-am hrănit, noi le-am slujit, noi le-am purtat; că cel cu putere ţara îşi părăsia, peste hotare trecea; şi când da dumnezeu de se făcea pace şi linişte şi ţara se îmbelşuga, cu toţii se întorceau de se desfătau, de nevoie nu ştiau; nevoia şi greutatea o duceau cei ce rămâneau la vatra lor. iarna era grea, oşti multe, cărături multe și la loc depărtat, căram la Dunăre şi peste Dunare, boii degerau şi cădeau, alăturea cădea şi omul cu dânşii, acasă copiii flămânziau, căci ceea ce nu lua ostaşul la nevoia sa, luau zapciii cei din ţară de se îmbogăţiau.Iară dacă puhoiul oştirilor se scurgeau şi furtuna se calma, holdele se semăna, grânele înverzia, câmpurile înfloria, că sudoarea noastră le uda.

Ţara asta nici băi nici măiestrii nici meştesuguri multe ca alte ţări n-are- toată bogăţia, toată îmbelşugarea, braţele şi sapele noastre o duc. Cît îi Dunărea de mare şi de largă , curge rîul sudorilor noastre , se duce peste mări si petse hotare, acolo se preface în rîuri de aur şi de argint , si curg iarăşi înapoi de se revarsă în ţara noastră, iară noi nici dreptate nici rînduială nu am avut. Cînd ne-am jeluit, cînd ne-am tânguit păsurile când ne-am spus: ispravnicul ne-a bătut, privigitoriul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, zapciul ne-a bătut, vătăşelul ne-a bătut, boierul de moşie ne-a bătut, vechilul ne-a bătut, posesorul ne-a bătut, cine s-a sculat mai de dimineaţă, cine a fost mai tare, acela era mai mare. Boul, vaca, munca ostenelelor noastre, nu ştiam de sunt ale noastre; puiul şi găina, laptele de la gura copiilor noştri, de multe ori cu nedreptul, ni s-au luat  Boerescul era odinioară şase si apoi douăsprezece zile de la rasaritul pînă la asfinţitul soarelui. Apoi s-au făcut legi ca să tălmăcească ziua lăsată de la Dumnezeu cît îi de mare şi boerescul s-a mărit În urmă iar s’a mai tălmacit, şi boierescul s’a tot îngreuiat. Acuma sunt douăsprezece zile de pont, ziua cât luna. Lucrăm din primăvară pînă-n toamnă  lucrăm de când să ià omătul până ce dă înghețul tot la boieresc,  Lucrăm cât zice legea şi mai des şi peste lege,lucrăm și nu mai mîntuim nu-i nici sărbătoare, nici lucrătoare.

Holdele cele mari şi întinse se făcu frumoase şi mănoase , iar cînd treci pe lîngă pămînturile noastre ţi se rupe inima. Ogoarele ne rămîn în paragină, păpuşoaiele se înneacă în buruiană şi rămîn necopţi de’i bate bruma; cei boiereşti asezati de noi în coşere şed ca aurul de frumoşi. Cănd dă frigul, cînd bate crivăţul, cînd ne bate nevoia, ne ducem de ne răscumpărăm însăşi munca noastră ca să ne hrănim copii cu dînsa şi de multe ori pe lîngă nacazul nevoiei, unii tari de inimă ne ţineau de leneşi, că nu am putut a ni lucra ogoarele. Înainte de regulament săteanul avea 10-15 si peste 20 de fălci ; ridicam vite, ne prindeam nevoia si era si ţara folosită, că cirezile cele multe care ieşeau din ţară, noi le creşteam . Cu regulamentul munca ni s-a împovărat , iară pămînturile nu s-au micşorat. Ni s’au dat numai patru fălci celor cu doi boi, celor fără de boi li s’au dat şi mai puţin. Tot Reglementul zice, că unde boierul de moşie nu va avea pământ de ajuns de dat locuitorilor, acolo să aibă a li da două treimi din întregul moşiei; unii dau, alții nu dau, care cum vroiau.

Noi nici la facerea regulamentului (legii aceasta) nici la celelalte n-am fost chemaţi , nici întrebaţi, nici la vreo învoială n-am stat. Dumnealor, boierii de moşii singuri le-au făcut, noi le-am urmat deşi greu şi amar ne-au picat. Dar fiiindcă Dumnezeu si-a adus aminte si a dat de gănd celor şapte puteri de s-au îndurat ca de data asta să fim şi noi întreebaţi despre păsurile şi durerile ce le avem, uitat fie şi sters din inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale , departe fie toată ura si toate imperecherile de la sufletul nostru  O seamă şi din boieri au fost cu frica lui Dumnezeu; şi mai din vechi, pe când toți de-a valma ne luptam și ne vărsam sângele pentru apărarea credinţii şi a moşiei stramoşești, ei ne erau ca părinţi şi noi ca fii lor.

Noi însă ştim , că de cînd cu domniile greceşti , de atuncia ni s-au stricat si dresele ţării şi ale noastre.  De aceea noi nu facem nici imputarea nici înfruntarea nimănui, ci să avem iertare dacă spunînd adevărul , vom fi scăpat vreo vorbă care să fie grea la auzul cuiva.  Noi dorim ca tot poporul român să se înfrăţească şi să trăiască în pace şi în linişte pe pămîntul strămoşesc al României pentru mărirea şi fericirea numelui , căci precum e scris la carte “toată cetatea împărecheată va pieri”.

Însă pentru ca în viitor să lipsească orice prilej de neînţelegere şi de nemulţămire între treapta sătenilor și între boierii de moşii, In numele preputernicului Dumnzeu si a sfintei dreptăţi cerem si cu umilinţă ne rugăm ca să ni se audă: pe lîngă cele mari dorinţi care dimpreună cu celelalte trepte le-am arătat în adunarea obştească a ţării , treapta locuitorilor pontaşi cere ,ca pe viitorime săteanul să fie si el pus în rîndul oamenilor nu numai fie ca pînă acum asemăluit cu dobitoacele necuvîntătoare ; bătaia care atîta amar de timp ne-a umilit, biciul şi varga care de multe ori au batjocorit părul belu alb al părinţilor noştri şi cîte o adată au făcut pe femeile naoastre să-şi piardă pruncii din pîntecele lor , să se ridice pentru totdeauna de deasupra noastră. Pentru orice vină să ni se pue pedepsi, ca la cealaltă lume, și Să nu mai fim osîndiţi fără judecată.

De asemene, ne rugăm ca pe viitorime toate beilicurile, scrise și nescrise în lege, toate havalele precum și birul pe cap să fie pentru totdeauna oborîte. În locul acestora Să se pună un singur bir pe averea fie cui fără osebire în tieră ; iară nu ca pînă acum , căci cei ce nu aveau de unde dau mult ,    iar cei ce aveau mult dau puţin sau nimic.

Ne mai rugăm iarăşi ca satele să aibă de acum înainte dregătorii alese din sînul lor însuşi. dregătoriile acele să aibă a căuta sub privigherea cîrmuirii de toate nevoile satului, precum ţinerea rânduelii în sat, la câmp și la drumuri, privigherea, hotărîrea şi apărarea asupra avutului, venitului dărilor, cheltuielilor lucrărilor, alcătuirilor și a tuturor drepturilor săteşti. Să nu mai fie ca pînă acum, că noi vornicii și paznicii aleşi de sat i-am avut, dar nici într’o samă nu au fost; că cutii săteşti încă am avut, bani am tot dat, ar fi să fie mii şi mii de lei, dar cutiile au fost ca și sparte, cum punea se şi strica, munca noastră Dumnezeu ştie pe a cui mână intra; pentru sate nici şcoală nici vre-o altă îmbunătăţire nu s’a făcut.

Apoi suspinul, durerea noastră de toate zilele , dorinţa cea mai mare pentru care ne rugăm zi si noapte la Dumnezeu să se îndure este căderea boierecsului ; de aceea vrem să răscumpărăm boerecsul si toate acele cu care sîntem împovarati catre boierii de mosii. Voim să scăpăm, să ne răscumpărăm de robia în care sîntem ; voim să ne răscumpărăm, să fim numai ai ţării, să avem şi noi o ţară; am îngenuncheat, am îmbrîncit cu toţii , cum sîntem nu o mai putem duce îndelung.

Nu voim să jignim drepturile nimănui, dar nici al nostru să nu se întunece.

Din buni şi străbuni noi am avut dreptul de a ni lucra pământul trebuitor pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fară să ne poată alunga nimenea de pe dînsul. Toate uricile ţării, toate aşezămintele vechi şi noi, ni sfinţesc acest drept precum acela de a se da copiilor noştri pământuri pînă la acoperirea a două treimi din moşie; iar pînă la Regulament aveam dreptul de a lucra cît vom putea. De asemenea, boierii de moşie au avut dreptul de a ne cere boieresc. Să fie deci o adunare obştească, unde să avem şi noi oamenii noştri, să se cearnă şi să se desbată drepturile boierilor și drepturile noastre, și ceea ce o ţară va găsi că suntem datori, cu sudorile noastre vom plăti; că omul ca să scape din robie şi să fie stăpân la casa, vatra şi ogorul său, cu tragere de inimă va lucra și se va răscumpăra.

Iată plecatele noastre rugăminţi şi cereri. Noi rugăm ca marea Adunare a ţării să ia aminte la durerile noastre şi la sfânta dreptate, să desbată întru înțelepciunea sa ce este şi ce nu este cu cale, şi socotinţa să o trimeată, pe lîngă cererile noastre, la cei şapte trimişi adunaţi în Bucureşti, cari înfăţoșează chipul celor şapte puteri.

Iară pe aceste prea înalte feţe le rugăm, ca ajungînd glasul nostru la auzul lor, să nu-şi întoarcă urechea dela plângerile şi cererile noastre, a două-spre-zece sute de mii de suflete, ci să le pue la picioarele împărăteştilor lor măriri, căci mântuirea noastră, după Dumnezeu, dela sfatul Puterilor o aşteptăm. Ele au luat şi ţin sorții României în puternica lor mînă, numai ei pot împlini măreaţa faptă de a scoate un popor din mormântul în care a zăcut pînă acum

Biruintele cele mari cistigate se vor şterge de pe stîlpii cei înalţi pe care sînt scrise, pietrele se vor preface iarăşi în nisip, dar învierea României săpată adînc în inimile tuturor românilor, trecînd din strănepoţi în strănepoţi , vor binecuvînta timpurile viitoare, numele întemeitorilor unui popor.

Subscrierea drepturilor tiereni Toate popoarele europei sint emancipate. Rusia emancipata inca adopereaza sa ridice zidul scalviei din ţară. Numai românul să fie unicul pe continentul Europei înjugat?  Frati moldoromâni.Toată românimea din Dacia traină cade în genunchi înaintea patriciilor, posesorilor, bierilor moldo-români . Îi roagă cu mâinile ridicate spre cer, ca să-şi plece inimile la cererile confraţilor lor ţărani şi să le facă fie şi din mărinimie, fie din compătimire dreptate! []

Iaşi, 26 Octombrie 1857.

Subscrişi: loan Roată, Simion Stanciu, Răducanu Saca, Danilă Balan, Constantin Ostahi, Toader sin Pavel, Ion a Babei, Dumitru Savin, Pandelachi Croitoriu, Timoteiu Sacalov, Ioniţă Olariu, Vasile Balaiş, Ion Levărdă, Ioan Roşca, Vasile Stan

Extras din cartea «Pentru ce s-au răsculat ţăranii», de Radu Rosetti, Atelierele Socec, București, 1907