Home / Educativ / “Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (6)

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (6)

Calin Kasper
Incorect Politic
Mai 25, 2024

"Lângă Căpitan" Memoriile legionarului Stelian Stănicel (6)

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (6)

 

În seara de 8 februarie Căpitanul, însoţit de familiile echipei din Spania şi de un grup de legionari, a plecat spre frontiera Grigore Ghica Vodă, unde a doua zi dimineaţa a sosit trenul din Spania. Generalul Cantacuzino a prezentat raportul: “Trăiască Legiunea, să trăiţi Căpitane! Aduc cu mine acasă echipa din Spania. Doi morţi, un rănit, un bolnav şi doi sănătoşi”. De faţă era o mulţime de oameni.

Dela frontieră, trenul mortuar a trecut prin oraşele mari ale provinciilor: Bucovina, Moldova, Transilvania, Oltenia şi Muntenia. Două zile şi două nopţi mulţimile au aşteptat prin gări trecerea lor. Aşteptau cu lumânări aprinse, iar în staţiile mai mari ale căii ferate se făcea şi o slujbă religioasă scurtă, de către zecile şi sutele de preoţi ce veneau în fruntea poporului. A treia zi trenul a ajuns în Gara de Nord din Bucureşti. Pe terenul din faţa gării, pe un catafalc ridicat peste inălţimea mulţimii, au fost aşezate sicriele Moţa şi Marin. Din acest loc s-a auzit, rostit de comandantul legionar Vasile Iasinschi, jurământul Moţa-Marin pe care mulţimile l-au repetat cu înfrigurare:

“Jur în faţa lui Dumnezeu şi în faţa sfintei voastre jertfe pentru Cristos şi Legiune: să rup din mine bucuriile pământeşti, să mă smulg de dragostea omenească şi pentru învierea Neamului meu în orice clipă să stau gata de moarte. Jur!”

În 12 februarie, la ora 6 seara, Căpitanul a dat dispoziţia ca mulţimea, adunată în biserica Sf. Ilie Gorgani din apropierea sediului ca să aducă ultimul salut lui Moţa şi Marin, să fie rugaţi să părăsească biserica pentru o jumătate de oră. Apoi a intrat în biserică cu gradele legionare şi în faţa sicrielor a citit Jurământul gradelor legionare:

  Iubiţi camarazi,

     Ori de câte ori am fost în faţa unei jertfe legionare mi-am spus: Ce îngrozilor ar fi, ca pe sfânta jertfă supremă a camarazilor să se instituiască o castă biruitoare, căreia să i se deschidă porţile către viaţa afacerilor, a loviturilor fantastice, a furturilor, a îmbuibărilor, a exploatării altora.

     Deci, au murit unii, pentru ca să slujească poftele de imbogăţire, de viaţă comodă şi desfrânare a altora.

     Iată, acum ne-a adus Dumnezeu aici, în faţa celei mai mari jertfe pe care putea s-o dea Mişcarea Legionară. Să punem inima, fruntea şi trupul lui Moţa şi a camaradului său Marin temelie Naţiunii Române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele măriri româneşti. Să punem deci pe Moţa şi Marin baza viitoarei elite româneşti, care ea, va fi chemată să facă din neamul acesta, ceeace abia întrezăreşte mintea noastră.

     Voi, care reprezentaţi primele începuturi ale acestei elite, să vă legaţi prin jurământ, că vă veţi comporta în aşa fel, încât să fiţi cu adevărat începutul sănătos, de mare viitor al elitei române, că veţi apăra întreaga Mişcare Legionară, ca ea să nu alunece pe căi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfacţie a ambiţiilor personale sau poftelor de mărire omenească.

     Veţi jura că aţi înţeles că deci nu mai există nici un dubiu în conştiinţa D-voastră că Ion Moţa şi Vasile Marin nu au făcut uriaşa lor jertfă pentruca noi câţiva de azi, sau mâine, să ne îmbuibăm de bunătăţi şi să benchetuim pe mormintele lor. Ei nu au murit ca să biruim, prin jertfa lor, o castă de exploatatori, pentru a ne aşeza noi în palatele acestei caste, continuând viaţa de afaceri, de lux, de destrăbălare.

     În cazul acesta biata mulţime a românilor, prin biruinţa noastră, ar schimba numai firma exploatatorilor, iar ţara noastră şi-ar încorda istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care să-i sugă sângele, adică noi.

     O! Moţa, tu n-ai murit pentru aceasta. Jertfa ta ai făcut-o pentru neam. De aceea veţi jura că aţi înţeles că a fi elită legionară, în limbajul nostru, nu înseamnă numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă permanenta jertfire în slujba neamului, că ideia de elită este legată de ideia de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră şi severă a vieţii, că unde încetează jertfirea de sine, acolo încetează elita legionară.

     Vom jura deci, că vom lăsa prin jurământ urmaşilor noştri să vină să jure la mormântul  lui Moţa şi Marin pe următoarele condiţii esenţiale ale elitei, pe care noi înşine jurăm:

  1. Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogăţire materială.
  2. Să trăim o viaţă aspră şi severă cu alungarea luxului şi îmbuibării.
  3. Să înlăturăm orice încercare de exploatare a omului de către om.
  4. Să ne jertfim permanent pentru ţară.
  5. Să apărăm Miscarea Legionară cu toată puterea noastră împotriva a tot ce ar putea să ducă pe căi de compromisuri sau compromitere, sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar, înalta linie morală.

     Moţa şi Marin

     Jurăm

     Bucureşti, 12 februarie 1937

 

În dimineaţa zilei de 13 februarie s-au strâns rândurile pentru procesiune sub direcţia comandantului legionar Ion Victor Vojen. În frunte drapele, prapori, sute de preoţi şi episcopi; carul mortuar tras de 75 de legionari; o cruce vie din 40 de legionari în cămăşi verzi; familia eroilor Moţa şi Marin; în urma lor Căpitanul cu generalul Cantacuzino; echipa supravieţuitorilor din Spania în uniforma de luptă de pe front a vestitei divizii “Tercio”; reprezentanţii Spaniei, Portugaliei, Germaniei, Italiei şi Poloniei.

De o parte şi de alta a drumului un zid de legionari controla circulaţia şi ţinea distanţa dintre spectatori şi cortegiu. În urmă studenţimea, muncitorimea, Frăţiile de Cruce, Cetăţuile, Buciumaşii din Bucovina, Cărbunarii din Banat, costume, uniforme din toate părţile ţării şi mulţime de oameni, femei şi copii. Sute de mii. Dela biserica Sf. Ilie Gorgani şi până la Mausoleul de la Casa Verde din Bucureştii Noi, pe o distanţă de mai mulţi kilometri, coloanele nu se mai terminau. Capitala Țării n-a văzut niciodată atâta mulţime.

În seara aceia din luna februarie, sub binvcuvântarea Cerului şi a fulgilor de zăpadă. Moţa şi Marin au fost aşezaţi la locul de odihnă, cu o înmormântare împărătească şi numai la câţiva paşi de Casa Verde, unde Căpitanul putea să vegheze împreună cu sufletele lor pentru o “Românie nouă, legionară, frumoasă ca Soarele Sfânt de pe cer, puternică şi ascultătoare de Dumnezeu” aşa cum a visat-o Ion Moţa.

 

     Cu cine se consulta Căpitanul

 

Începând cu anul 1935, când Miscarea creştea văzând cu ochii pe întreg cuprinsul ţării, când masele de români de toate categoriile, se îndreptau spre ea, cu dragostea, dorurile, gândurile şi aspiraţiile lor, când ţăranii, muncitorii, intelectualii, preoţii, studenţii, elevii de liceu, ofiţeri de rezervă, studente, tineri şi bătrâni, voiau să facă parte din Mişcare şi să ajute, Căpitanul a creat o reţea de organizaţii locale, regionale, corp studenţesc, corp muncitoresc, cetăţuia de fete şi doamne, corp preoţesc, corpul foştilor ofiţeri, batalionul comerţului, senatul judeţean, senatul Legiunii, tribunalul legionar şi un partid politic, toate acestea legate între ele, conduse de oameni încercaţi şi verificaţi, toate constituind o unitate sub controlul său personal.

El ştia ce voia, ştia cum să canalizeze vrerea neamului. El gândea, plănuia şi executa. Fără să fie autoritar în sensul dictatorului, judecata lui strălucea, fără să fie mândru sau încrezut, dar radia mândrie şi încredere, pe care le dăruia tuturora cu dragoste şi blândeţe şi care se revărsa ca un fluviu de doruri şi speranţe, din care se adăpau masele ce veneau după el. Toţi mergeau după el ca după un profet ce purta lumina unor vremuri noi, lumini isvorâte din lupte, suferinţi şi grele încercări pe carnea şi oasele lui.

Îi plăcea să stea de vorbă şi cu cei mari, şi cu cei mici; şi cu prieteni şi cu duşmani. Trebuia să ştie tot: ceeace se petrecea în ţară şi în sufletul oamenilor; ceeace se întâmpla în restul lumii, în tabăra ţărilor naţionaliste, democrate, sau comuniste. Cum timpul nu-i ajungea să citească despre tot ce se petrecea în lume, avea pentru problemele intenaţionale o pleiadă de legionari şi de prieteni care il ţineau la curent. Dintre cei mai frecvenţi la sediu erau: Profesorul Nae Ionescu, Prinţul Mihai Sturza, Alecu Cantacuzino, C. Papanace, Mihail Polihroniade şi alţii.

Pentru problemele în legătură cu viaţa politică a ţării avea o pleiadă de aderenţi eminenţi şi prieteni care îl informau ce gândesc şi fac partidele politice, palatul, poliţia şi siguranţa statului.

Pentru problemele de organizare internă a Mişcării, pentru cele de educaţie, comerţ, etc., crease o întreagă echipă de grade legionare, de luptători încercaţi şi de prieteni care, toţi la un loc, alcătuiau tot ce avea mai bun, mai inteligent şi mai curat o generaţie. Toţi erau pe lângă el la nevoie. Dau numai câteva nume pe care toată lumea le-a cunoscut la vremea aceea şi care au intrat în istorie:

Profesori universitari de mare renume ca Traian Brăileanu, Nichifor Crainic, I. Găvănescul, D. Găzdaru, Nae Ionescu, Dragoş Protopopescu, Dan Rădulescu, C. Şumuleanu. Generalii Cantacuzino Grănicerul, Coroamă, Moruzzi. Petrovicescu. Vechi luptători, cu însemnate funcţiuni în Mişcare, ca ing. Gh. Clime, Vasile Iasinschi, Vasile Cristescu. Avocaţii Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Ion Banea, Vasile Marin, Radu Budişteanu, Lizeta Gheorghiu, Al. Constant, Mile Lefter, Henescu, Popescu-Buzău, Dumitru Micescu, Nelu Ionescu, Vasiliu Cluj.

Preoţii Duminecă Ionescu, Ion Moţa dela Oriăştie.

Numeroşi legionari care au strălucit prin Universităţi ca de pildă Ch. Furdui, Paul Gălăşanu, Puiu Gârcineanu, N. Horodniceanu, Iordache Nicoară, Nicoleta Niculescu, N. Roşulescu, Duiliu Sfinţescu, N. Smărăndescu, Ion Victor Vojen.

În problemele comerţului se consulta cu marii angrosişti Bolintineanu, Mociorniţă.

Aceştia şi mulţi alţii, prieteni şi binevoitori considerau o datorie de onoare să-l informeze, să-l ajute şi să se considere ca făcând parte din luptă.

Aşa se explică dece acest om nu a făcut şi nu putea să facă greşeli.

El nu era el, nu era numai Căpitanul sau Conducătorul, ci prin el vorbea vrerea Neamului şi el ştia şi trăia valoarea şi povara acestei răspunderi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *