Home / Actualitate / La presiunile institutului terorist Elie Wiesel, Primăria București a anulat protestul împotriva imigrației

La presiunile institutului terorist Elie Wiesel, Primăria București a anulat protestul împotriva imigrației

Primăria Municipiului București a anulat autorizarea acțiunii pe care urma să o desfășurăm în 2 septembrie, prin care intenționam să ne exprimăm public poziția față de proiectul „Strategia de incluziune a migranților în Municipiul București”. Reamintim că acest proiect a fost între timp retras de către PMB.

Decizia de anulare a venit la mai puțin de 24 de ore înainte de desfășurarea acțiunii, deși, în data de 31 august, primăria comunicase oficial că „nu a identificat motive legale de respingere a cererii”. Notificarea de anulare ne-a fost transmisă pe email.

Rezultă cu claritate că presiunile exercitate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și de Asociația Accept asupra instituțiilor publice din România au condus imediat la anularea autorizației, ca urmare a notificării protestului din data de 22.08.2025.

Arătăm faptul că, în cuprinsul motivării primite, privind retragerea avizului acordat și încetarea valabilității protocolului încheiat în vederea desfășurării manifestării, Primăria Municipiului București a invocat presupusa incidență a prevederilor art. 9, lit. a din Legea 60/1991. Față de aceste aspecte, ținem să precizăm că textul de lege invocat prevede că sunt interzise adunările publice prin care se urmărește propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, șovină sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violență publică și la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri . În acest sens, a fost invocat comunicatul postat pe pagina web a Noii Drepte, fiind considerat faptul că, în conținutul său, sunt elemente ce ar conduce la incidența excepției prevăzute de Legea 60/1991. Atragem atenția asupra faptului că referirile făcute la etnia, rasă ori naționalitatea imigranților nu au la bază pretinsa ură împotriva acestor elemente (etnie, rasă și naționalitate), ci fac trimitere directă la realitatea cotidiană, prin prisma datelor oferite de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, precum și de Institutul Național de Statistică, date ce evidențiază componenta etnică, națională și rasială a persoanelor cu statut de imigranți pe teritoriul României.

Comunicatul Asociatiei Noua Dreaptă a fost redactat în deplin acord cu Constitutia României, legea fundamentală a țării, care garantează prin articole 29 și 30 libertatea cuvântului și a conștiinței precum și cenzura de orice fel este interzisă.

Dorim să precizăm că menționarea „Partidului S.O.S. România” în cererea de autorizare a fost o eroare materială. Această formațiune nu a contribuit în niciun fel la organizarea mitingului și nu și-a dat acordul pentru participare. Subliniem că protestul a fost organizat exclusiv de către Nouă Dreaptă.

Vom reprograma protestul la o dată pe care o vom anunța în cel mai scurt timp. Avem speranța că, odată cu această acțiune, vom reuși să deschidem o dezbatere reală despre politicile generale și locale privind migrația — o dezbatere care a lipsit cu desăvârșire până acum, iar cei care au încercat să abordeze această temă au fost etichetați pe nedrept că fiind rasiști sau xenofobi.

Constantin Nechita
președintele filialei București
Asociația Noua Dreaptă

16 comments

  1. Vine vremea in care acest Institut terorist va fi desfiintat! Numai SOS Romania poate face asa ceva, nu zic ca cei de la Noua Dreapta nu au curaj, dar SOS Romania au un numar mare de sustinatori.

    • Vezi ca Tudor Ionescu este deputat român, ales în 2024 din partea SOS. Tudor Ionescu este de profesie avocat și a fost fondatorul și liderul organizației Noua Dreaptă.

    • Noua Dreaptă a avut în acest caz mai mare curaj decât SOS (vezi și conferința video a SOS), vă spun eu, ca organizator.

    • SOS are speranta sa numeasca PM ?

      Inst EW se afla in subordinea Primului Ministru. Deci doar cine este PM il poate desfiinta. Nu e deloc usor. O alta solutie este o Lege sau o OUG. Prima presupune o majoritate parlamentara, a doua un guvern care sa vrea aceasta.

  2. Cum să anulezi un protest organizat legal? NEVĂSTUICĂ, RAUS!

  3. Demonstreaza inca o data ca in spatele imigratiei non-europene si non-crestine in Europa se afla jidanii

  4. Pe canalul Zov 777 voi posta a doua parte a interviului cu o sursă secundară a celui care l-a lovit pe imigrant. Prima parte este deja acolo.

  5. Ne-au napadit lacustele, adica jidanii. Românii nu mai au loc în propria Tzara, din cauza acestor plosnite care sug sângele Neamului Românesc.

    Afara cu sinagoga satanei!

  6. Protestul nu era pentru ei, ci pentru nepalezi si coloratii subsaharieni. Dar s-au simtit jidannii cu musca pe caciula, pentru ca si ai au intentia de a se reintoarce in masa – iar unele voci sustin ca lucrul asta se intampla deja

  7. Mi-e scîrbă: Protestul îl face și cîinele cănd latră. Voi v-ați oprit la ordinul javrei. Voi nici să lătrați nu puteți.

  8. Protestele nu se aprobă. SÎNT EXECUTIVE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *