Redacția Internațională
Incorect Politic
Decembrie 18, 2022

La mormântul din Praga al rabinului Simon-ben-Iehuda,

zis învăţătorul Caleb

Lecturi kahalice duminicale, II

 

Nu pretindem că abordăm o chestiune nouă sau inedită. Care chestiune n-a fost deja anali­zată expusă, discutată, rezolvată din cele mai diverse puncte de vedere, adesea într-o totală şi haotică incoerenţă ?

Câmpul discuţiilor şi investigaţiilor s-a extins peste mă­sură în cadrul acestui al XIX-lea secol în care ne aflăm. S-a scris mult despre corporaţia extrem de numeroasă, foarte puter­nică prin capitalurile de care dispune şi care, favorizată de drepturile de care se bucură pretutindeni, s-a constituit ca stat aparte în cadrul fiecărui stat. Separată în fiecare localitate ca populaţie autonomă, ea se supune adminis­trativ şi juridic unui guvern ocult, reprezentat de Kahal (un fel de comi­sariat adminis­trativ) şi de Beth-Din (tribunal). Această corporaţie reprezintă şi este reprezentată de întreg poporul jidovesc, împrăş­tiat fizic, dar unit în spirit, scop şi mijloace.

Cartea Kahalului, publicată în limba rusă (Vilnius 1868-1870, două volume) de Brafmann (rabin convertit, pocăit şi botezat după ritul ortodox rus) demonstrează puternica orga­nizare a jidanilor din toate ţările, în special în Rusia, România şi Polonia. Ea arată obiectivele jidani­lor, mij­loacele de care se folosesc pentru a-şi atinge scopul, stricta disciplină pe care orice jidan o datorează şi o manifestă faţă de dispoziţiile şefilor săi.

Prin deconspirarea celor mai intime secrete jidoveşti, Car­tea Kahalului a produs o mare tulburare printre descen­denţii lui Avraam, din Rusia. In foarte scurt timp, aceştia au cum­părat toate exemplarele primei ediţii, pe care apoi le-au dis­trus, ars sau ascuns. Aceste autodafeuri clandes­tine nu au putut împie­dica puţinele exemplare, scăpate de la distrugere, să cadă în mâinile creştinilor. Am avut norocul să pun mâna pe unul şi am tradus părţile cele mai frapante, pe care le-am redat într-o carte aparte, sub forma unei culegeri de extrase traduse din diverse limbi şi diferite epoci, acesta fiindu-i meri­tul principal și garanţia sincerităţii.

Pentru a înțelege scopul urmărit de jidani şi aspiraţiile lor nemărturisite, vom examina dis­cursul unui mare rabin, pronunţat cu ocazia unei reuniuni secrete. Extras din lucrarea englezescă, Dare de seamă asupra evenimentelor politico-istorice petrecute în ultimii zece ani (de sir John Readclif) acest discurs dezvăluie insistenţa cu care jida­nii urmăresc, prin toate mijloacele posibile şi din timpuri imemo­riale, ideea de a stăpâni lumea întreagă.

Iată textul discursului[1] :

 

« Părinţii noştri au lăsat cu limbă de moarte ca aleşii lui Israel[2] să se întâlnească, cel puţin odată în fiecare secol, la mormântul marelui învă­ţător Caleb, sfântul rabin Simon-ben-Iehuda, a că­rui ştiinţă oferă aleşi­lor fiecărei generaţii putere peste întregu­l pământ şi autoritate asu­pra tuturor fiilor lui Israel (iar înșelătoria : care Israel ?).

S-au scurs optsprezece secole de când a început războiul poporului nostru pentru puterea care i-a fost promisă lui Avraam[3], dar care i-a fost răpită de către Cruce.

Călcat în picioare, umilit de duşmani, permanent amenin­ţat de moarte, de persecuţii, de jafuri şi violări de toate felu­rile, poporul lui Israel[4] nu a pierit ci s-a răspândit pe întreg pă­mântul, căci întreg pămân­tul trebuie să-i aparţină.

De mai multe secole savanţii noştri luptă curajos, cu o per­severenţă pe care nimeni nu o poate înfrânge, împotriva Crucii. Poporul nostru progresează sistematic. Cu fiecare zi puterea sa creşte. Al nostru este Viţelul de Aur, zeul pe care ni l-a dat Aaron în deşert, divinitatea universală a zilelor noastre.

Incă de atunci s-a hotărît ca noi să fim stăpânii aurului de care dispune pământul, pentru ca adevărata putere să treacă în mâinile noastre. Atunci se va împlini promisiunea făcută lui Avraam. Aurul reprezintă cea mai mare putere de pe pământ. El este forţa, recompensa şi instrumentul obţinerii tuturor bucuri­ilor. Orice om se teme de aur şi îl adoră. Acesta este marele mister, profunda ştiinţă care stăpâneşte lumea ! Iată viitorul ! Optspre­zece secole au aparţinut duşmanilor noştri. Prezentul secol şi cele viitoare trebuie să ne aparţină nouă, poporului lui Israel. Ne vor aparţine cu siguranţă.

După o mie de ani de luptă atroce cu duşmanii noştri, ne reunim pentru a zecea oară în acest cimitir, alături de mor­mântul marelui învăţător Caleb, sfântul rabin Simon-ben-Iehuda. Noi, aleşii fiecărei generaţii a poporului lui Israel, cău­tăm, în gravele păcate şi greşeli comise neîncetat de vrăj­maşii noştri, mij­loacele de a obţine avantaje pentru cau­za noastră.

De fiecare dată, noul Sanhedrin a proclamat lupta fără milă împo­triva acestor duşmani. Dar, în nici unul din secolele pre­ce­dente strămoşii noştri nu au ajuns să concentreze în mâinile lor atâta aur, consecinţă a puterii, cât ne-a oferit secolul al XIX-lea. Ne putem mândri. In curând ne vom atinge ţinta. Să privim cu încredere viitorul.

Timpurile persecuţiilor şi umilinţelor, acele timpuri întune­cate şi pline de durere, pe care poporul lui Israel le-a suportat cu eroică răbdare, sunt din fericire depăşite, graţie progreselor civilizaţiei la creştini. Acest pro­gres este cea mai bună pavăză în dosul căreia ne putem ascunde şi acţio­na spre a parcurge cu fermitate puţinul ce ne mai separă de scopul nostru suprem.

Să aruncăm o privire asupra stării materiale a Europei. Să anali­zăm resursele intrate în posesia noastră de la începutul acestui secol. Simpla concentrare a imenselor capitaluri de care dispunem în acest moment este o forţă invincibilă. La Paris, Londra, Viena, Berlin, Amsterdam, Ham­burg, Roma, Napoli, peste tot jidanii sunt stăpânii pieţelor financiare, dispunând de multe miliarde. Fără să socotim că în fiecare localitate de categoria a doua sau a treia deţinem totalitatea fon­durilor în circulaţie. Fără fiii lui Israel, fără bine­cuvân­tarea şi influenţa lor, nu se poate efectua nicio operaţie finan­ciară, nicio afacere importantă.

Impăraţii, regii şi prinţii domnitori, toate statele lumii au acumulat datorii, contractate pentru a-şi întreţine numeroa­sele armate perma­nente, destinate să susţină tronurile şi guvernele ce se clatină. Bursa cotează şi reglează aceste datorii, iar noi suntem pretutindeni stăpânii bursei. Va trebui să facili­tăm şi mai mult aceste împrumuturi, să le aranjăm astfel încât să deve­nim singurii regulatori ai tuturor valorilor. In schimbul capita­lurilor pe care le furnizăm tuturor ţărilor, să luăm ca amanet exploatarea căilor ferate, a minelor, a pădurilor, a marilor fabrici şi a altor bunuri imobile, inclusiv perceperea şi adminis­trarea impozitelor.

Agricultura va rămâne marea bogăţie a fiecărei ţări. Posesia mari­lor proprietăţi agricole conduce la onoruri şi influenţă. Să ne multi­plicăm eforturile întru construirea Israelului pe pă­mânt, să achiziţio­năm noi şi importante teritorii, să nu pier­dem nici o ocazie de a cumpă­ra un petec de pământ. Vom provoca fracţionarea marilor proprietăţi, pentru a face posi­bilă achiziţionarea lor cât mai grabnică şi mai uşoară.

Sub pretextul de a veni în sprijinul ţăranilor, îi vom face pe boieri să suporte impozite din ce în ce mai mari. Când pro­prietăţile lor vor fi ale noastre, munca ţăranilor şi proletarilor creştini va deveni sursa unor imense beneficii pentru noi.

Sărăcia este sclavie, a zis un poet. Proletarul şi ţăranul sunt cei mai umili servitori ai banului, ai speculei financiare. Opre­siunea şi influ­enţa sunt cele mai eficace instrumente ale spiritului ce inspiră şi stimulează şiretenia noastră. Cine poate nega fiilor lui Israel spiritul, prudenţa, perspicacitatea ?

Poporul nostru este ambiţios, orgolios, avid de plăceri. Unde este lu­mină, este şi umbră. Nu întâmplător Dumnezeul nostru a dat popo­rului său vitalitatea şarpelui, şiretenia vulpii, vederea şoimului, memo­ria câinelui, solidaritatea şi instinctul de asociere al castorilor şi furni­cilor.

Am gemut sub sclavia babiloniană, totuşi am devenit pu­ter­nici ! Templele ne-au fost distruse, dar noi am ridicat mii de alte temple în loc!

Optsprezece secole am fost sclavi, dar în acest secol ne-am ridicat deasupra celorlalte popoare!

Se spune că unii din fraţii noştri se convertesc şi acceptă botezul creştin… Nu contează ! Cei botezaţi ne pot servi. Ei sunt auxiliarii noştri preţioşi pe drumul spre orizon­turi încă necunoscute. Jidanii bote­zaţi nu-şi uită neamul lor adevărat şi permanent. In ciuda botezului trupului, spiritul şi sufletul lor rămâne fidel lui Israel. Peste un secol nu fiii lui Israel vor fi aceia care vor vrea să se creştineze, ci creştinii vor dori să adopte sfânta noastră credinţă. Israel îi va respinge însă cu dispreţ.

Biserica, unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai noştri, va trebui subminată cu perseverenţă, pentru a-i limita pe cât posibil influenţa. Trebuie să grefăm în mintea creştinilor ideile liberei cugetări, scepticis­mul, schismele. Să provocăm dispute religioase generatoare de sciziuni şi de ruperi în cât mai multe secte. Vom începe cu preoţii. Să le declarăm un război des­chis, să provocăm îndoieli cu privire la cuvioşia lor, la viaţa lor pri­vată, să-i minimalizăm prin ridiculizare şi persiflare.

Duşmanul natural al bisericii este cunoaşterea, adică rezul­tatul instruirii, efectul natural al răspândirii şcolilor. Să câşti­găm încredere şi influenţă asupra tineretului studios. Consecinţă di­rectă a ideii de progres, egalitatea religiilor conduce la scoaterea din programul de studii a lecţiilor de religie. Prin corupţie şi relaţii, vom obţine fără dificultate pos­turi de profe­sori în şcolile creştine. Astfel, educaţia religioasă va rămâne în sea­ma familiilor, cărora le lipseşte timpul şi pregătirea necesară în vederea unui astfel de studiu. In consecinţă, spiritul religios va scădea treptat şi o să dispară cu timpul.

Fiecare război, fiecare revoluţie, fiecare cutremur politic sau religios care zdruncină lumea creştină apropie momentul când ţelul nostru su­prem va fi atins.

Comerţul şi specula, două activităţi ce aduc mari beneficii, trebuie să râmână în mâinile noastre. Mai întâi trebuie acapa­rat comerţul cu alcool, cel cu unt, cu pâine şi cu vin, fiindcă prin acestea vom deveni stăpânii absoluţi ai agriculturii şi ai întregii economii rurale. Vom dis­tribui pâine tuturor, creştini şi necreştini. Dacă vor izbucni tulburări şi revolte, ne va fi uşor să dăm vina pe guverne. Toate funcţiile publice tre­buie să fie accesibile jidanilor. Odată ajunşi la câr­mă, vom folosi slu­gărnicia şi perspicacitatea intermediarilor noştri, pentru a răzbi până la cele mai înalte surse ale puterii şi ale influenţei. Este vorba de acele ini­ţiative care aduc onoruri, putere şi privilegii. Cele care cer cunoştinţe, muncă osteneală şi sacrificii pot fi şi chiar trebuie lăsate creştinilor.

Magistratura este pentru noi o instituţie de primă impor­tanţă. Cari­era de avocat dezvoltă cultura şi ne pune la curent cu afacerile duşma­nilor noştri naturali, creştinii. Prin aceasta îi putem manevra după bu­nul nostru plac. De ce nu ar putea jidanii să devină miniştri ai instruc­ţiei publice, ei care adesea au dispus de portofoliul finanţelor ? Jidanii trebuie să aspire la posturi de legislatori pentru a grăbi abrogarea legilor făcute de goyim[5] împotriva fiilor lui Israel. La aceasta suntem îndrep­tăţiţi prin ataşamentul nostru la sfintele legi ale lui Avraam, noi fiind singurii credincioşi adevăraţi.

Planul nostru este aproape realizat. Peste tot ni s-au acor­dat aceleaşi drepturi cetăţeneşti ca şi creştinilor. Important este să obţinem ceea ce trebuie să constituie obiectul efor­turilor noastre: o lege blândă cu privire la bancrută. Vom face din asta o mină de aur mai bogată decât tot aurul din Cali­fornia. Poporul lui Israel trebuie să-şi îndrepte atenţia spre cele mai înalte trepte ale puterii, sursa onorurilor şi a consi­deraţiei. Mijlocul cel mai eficace de a ajunge aici este pătrun­derea în toate asocia­ţiile industriale, financiare şi comer­ciale, subordo­narea lor intereselor noastre, ferindu-ne de capcanele judiciare, de tribunalele creştine. Cu aptitudinea noastră con­genitală pentru afaceri, vom aborda fără pro­bleme acest gen de speculaţii. Vom fi prudenţi, vom da dovadă de tact. Să nu neglijăm ceea ce oferă o poziţie deosebită în societate : filo­sofie, medicină, drept, muzică, economie politică, într-un cu­vânt toate ramurile ştiinţei, ale artei şi ale lite­raturii, domenii vaste în care trebuie să ne asigurăm succesul şi să ne punem în evidenţă aptitudinile. Ştiinţa, arta, literatura, religia pot fi specu­late. O compoziţie muzicală mediocră, ne va da posibili­tatea de a-i aşeza autorul pe un piedestal, de a-i crea o aureolă nepie­ritoare jidanului care a compus-o. Subliniez : Ştiinţa, Medicina, Filosofia, Dreptul trebuie să facă parte din preocu­pările noas­tre intelectuale. Medicul, avocatul, notarul sunt la curent cu cele mai intime secrete ale familiilor, având astfel în mână sănătatea, onoarea, averea şi viaţa duşmanilor noştri de moarte, creştinii.

Să încurajăm alianţele matrimoniale între jidani şi creştini. Fără a risca să piardă ceva, poporul lui Israel nu poate decât să profite de pe urma acestor căsătorii. Introducerea unei mici cantităţi de sânge creştin impur în vinele rasei nostre alese de Dumnezeu nu o va putea corupe. Fii şi fiicele noastre ne vor furniza astfel alianţe cu familiile creştine ce dispun de autori­tate şi putere. In schimbul banilor, este firesc să obţinem influenţă asupra celor ce ne înconjoară. Inrudirea cu creştinii nu consti­tuie o deviere de la calea pe care ne-am propus-o. Din contră, cu puţină abilitate, ea ne va face arbitrii destinelor lor. Ar fi de dorit ca jidanii să nu-şi ia ca amante femei ce aparţin sfintei noastre religii. Să acorde acest rol fecioarelor creştine. Când vom înlocui căsătoria reli­gioasă cu un sim­plu contract, în faţa unei autorităţi civile oarecare, creş­tinii vor pica în braţele noastre precum muştele în plasa de păianjen.

Aurul reprezintă prima putere în lumea aceasta. Cea de a doua este presa. Cea de a doua, nu reprezintă însă nimic fără prima. Ceea ce am spus şi am plănuit mai sus nu se poate realiza fără sprijinul presei. In consecinţă trebuie să devenim stăpânii tuturor ziarelor din lume. Stăpâ­nirea aurului, abilita­tea în întrebuinţarea lui şi găsirea momen­tuluui potrivit de a cum­păra pe cei dispuşi să se vândă, ne vor face arbitrii opiniei publice şi stăpânii maselor.

Inaintând pe această cale, cu perseverenţa ce ne caracteri­zează şi constituie marea noastră virtute, creştinii vor da îna­poi. Influenţa lor va deveni nulă. Vom dicta omenirii în ce şi în cine să aibă încredere, pe cine să onoreze şi pe cine să bles­teme. S-ar putea ca unii să se ridice împo­triva noastră, să ne insulte, să ne ponegrească. Masele docile şi ignorante ne vor asculta însă pe noi, vor fi de partea noastră. Odată ajunşi stă­pânii absoluţi ai presei, vom schimba după voie sensul noţi­unilor de onoare, virtute, tărie de caracter. Vom da astfel o grea lovitură insti­tuţiei sacrosancte care este familia, ducând-o la destrămare. Vom extirpa credinţa în tot ceea ce vrăj­maşii noştri, creştinii, au venerat până acum. Făcându-ne armă de căpătâi din dezlănţuirea pasiunilor, a curviei, a prostituţiei şi a corupţiei vom declara un război deschis, pe viaţă şi pe moarte împotriva a tot ce este încă sfânt, pur, curat, respectat.

Fii lui Israel trebuie să înţeleagă aceste înalte şi nemu­ritoare prin­cipii. Puterea noastră va creşte ca un arbore gigan­tic, ale cărui ramuri vor purta fructele ce se cheamă bogăţie, plăcere, fericire, putere – dreaptă compensaţie pentru mizeria îndurată de Israel vreme de atâtea secole.

Poporul nostru este conservator, fidel ceremoniilor religi­oase şi obice­iurilor păstrate din străbuni. Este în interesul nos­tru să simulăm un anumit zel pentru chestiunile sociale la ordi­nea zilei, soarta muncito­rilor în primul rând. In realitate, ne vom subordona astfel opinia publică, dirijând-o în direcţia dorită de noi. Orbirea maselor, vocaţia lor de a se lăsa atrase de vorbe goale dar sonore, trâmbiţate la toate răspântiile, fac din popoarele creştine o pradă uşoară, un docil instru­ment de popu­la­ritate, de credit, de putere. Vom găsi fără greutate prin­tre ai noştri oameni cu talent de convingere, care se exprimă uşor, la fel de persuasivi ca cei mai sinceri şi mai filantropi dintre creştini.

Pe cât posibil, să ne apropiem proletariatul, să-l supunem celor care manipulează banii. Vom ridica astfel masele când vom dori, le vom împinge la tulburări, la revoluţii şi fiecare din aceste catastrofe ne va apropia cu paşi mari de unicul nostru ţel : DOMNIA LUI ISRAEL PESTE INTREG PĂMÂNTUL, cum i-a fost promis străbunului nostru Avraam ».

 

 

[1]. Este vorba de predica rostită de rabinul Reichhorn din Praga, în faţa Sanhe­drinului ad-hoc, reunit în Cimitirul jidovesc din acelaşi oraş, la mor­mântul rabinului Simon-ben-Iehuda, în vara lui 1869. Presa epocii a vorbit despre această predică, citată de diverşi autori împreună cu scrisoarea (13 ian. 1489) a rabinului Chamor din Arles (Franţa) către Marele Sanhedrin din Cons­tantinopol, respectiv răspunsul din 21 Casleu (noiembrie) 1489, semnat V. S. S. V. F. F., prinţ al Jidanilor. In ideea aces­tor autori, este vorba de dovezi istorice ale permanenţei şi continuităţii neîntrerupte a direcţiei jidoveşti de gândire și acțiune ce a condus la explozia Protocoalelor Inţelepţilor Sionului.

[2]. ”Aleșii lui Israel”? Care Israel? Statul Israel (”cele zece triburi” (în frunte cu Israel), a dispărut din istorie în anul 732, fiind cucerit de asirieni. De atunci, nu mai putem vorbi de Israel, ca Stat sau popor, la timpul prezent, mai ales că Iudeea (triburile Iuda și Benjamin) a fost în continuă dușmănie cu acesta, favorizând cucerirea asiriană. Permanentizarea fictivă a poporului și Statului ”israelian”, după cucerirea asiriană din 732, este una dintre înșelătoriile ciclului istoric actual. În Controversa Sionului, D. Read vorbește de înșelătoria ce ascunde că vechiul Israel renunțase cel puțin parțial la legea lui Moise, contopindu-se cu celelalte popoare. Renunțarea aceasta lovește și Iudeea, după cucerirea babiloniană (585-86). După întoarcerea din ”exilul babilonian”, Ezra și Neemia rescriu Biblia, readuc iudeii la credința/sclavia Torei, prezentându-se continuatri ai lui Israel, inaugurând falsul istoric încă prezent în Discursol rabinului Reinchhorn, de care ne ocupăm aici.

[3]. Și-ți voi da ție și urmașilor tăi pământul în care pribegești acum ca străin, tot pământul Canaanului ca moștenire veșnică, și vă voi fi Dumnezeu. (…) Iar tu și urmașii tăi din neam în neam să păziți legământul Meu. Iar legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi, din neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta : toți cei de parte bărbătească să se taie împrejur. Să vă tăiți împrejur și acesta va fi semnul legământului dintre mine și voi” (Facerea, 17, 8-11). Subliniem, pentru cei care nu știu sau cărora nu le vine să creadă. Ce înseamnă expresia biblică ”să se taie împrejur”, apărută pentru prima dată  în Facerea, 17, 10 și 11. Este vorba de tăierea prepuțului penisului bărbătesc, din care cauză, pe bună dreptate, legământul dintre Dumnezeu și Avraam, cu urmașii lui cu tot, este numit în popor legământul sau contractul  pulii. Ce înseamnă asta din punct de vedere endocrin, sexual, famlial, juridic constituie o întreagă problemă, de care nu ne putem ocupa aici. Versetul 14 din același caitol 17, al Facerii, spune ce se întâmplă cu cei care, din diverse motive, rămân cu penisul întreg : ”Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu”. Fiecare trebuie să încerce a dezlega și misterul biblic al zilei a opta. Practica rabinică a prelungit la prima lună de viață, intervalul celor opt zile dintre naștere și săvârșirea sfântului legământ al pulii.

[4]. Mereu, într-una, ”poporul lui Israel”, desi poporul și Statul Israel au dispărut de aproape 3000 de ani. Se știe ce spun unii : minte, minte, minte fără încetare, până la urmă va rămâne o urmă de minciună. De vreme ce s-a făcut și se persistă în legământului pulii,  normal ar fi să vorbim de ”poporul legământului” sau de ”poporul pulii”, după cum sunt numiți, pe bună dreptate, în multe părți ale lumii.

[5]. In oricere dintre limbile jidănești, goyim este pluralul de la goy, care de la caz la caz înseamnă păgân, infidel, non-jdan, arătare cu chip de om. In limba română, conve­nim să vorbim de goy la singular şi de goymi la plural.