Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Prof. Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Octombrie 13, 2025
În amurgul palid al unei lumi care și-a pierdut busola spirituală, într-un timp istoric ce pare a fi epuizat marile narațiuni și a se fi abandonat unui pragmatism anost și unei disperări tăcute, se ivește necesitatea stringentă a unei regândiri radicale a fundamentelor existenței noastre colective. Triumful aparent al modelului occidental la sfârșitul secolului XX, celebrat sub egida unui “sfârșit al istoriei”, nu a adus cu sine o epocă de armonie și împlinire, ci, dimpotrivă, a accelerat un proces global de eroziune a sensului. Sub masca libertății, prosperității și a drepturilor omului, s-a instalat o paradigmă unipolară care, în esența sa, funcționează ca o mașinărie nihilistă, nivelând peisajele culturale, dizolvând identitățile organice și transformând ființa umană într-o monadă de consum, un atom solitar plutind într-un vid de valori.
Această condiție post-modernă, cu ironia sa corozivă și refuzul său de a mai crede în orice adevăr transcendent, nu este o stare de libertate, ci o formă avansată de încarcerare spirituală. Omul, eliberat de legăturile sacre cu pământul, cu strămoșii, cu comunitatea și cu divinitatea, devine sclavul propriilor sale pulsiuni efemere și al unui sistem economic global care îi instrumentalizează dorințele. În fața acestei perspective a unei entropii generalizate, a unei lente alunecări spre un abis post-uman, proiectul neo-eurasianist se afirmă nu doar ca o alternativă geopolitică, ci ca un act de insurecție metafizică, o viziune salvatoare menită să reconecteze omul cu rădăcinile sale profunde și să restaureze o ordine mondială bazată pe pluralitate, ierarhie și sacralitate.
Este o chemare la o mare trezire, la ieșirea din somnul dogmatic al modernității târzii și la asumarea curajoasă a unui alt destin. Pentru a-i pătrunde esența, trebuie să ne scufundăm în straturile sale filosofice și istorice, care coboară până la izvoarele gândirii ruse. Prefigurarea acestei viziuni o găsim la marii gânditori slavofili din secolul al XIX-lea, precum Aleksei Homiakov, Ivan Kireievski sau Konstantin Aksakov. Ei au fost primii care au articulat o critică sistematică a raționalismului, individualismului și legalismului occidental, pe care le considerau expresia unei devieri de la plenitudinea creștinismului primar. În locul societății occidentale, concepută ca o sumă mecanică de indivizi egoiști, uniți prin contracte sociale și legi externe, ei au propus idealul de sobornost. Acesta este un concept greu traductibil, care desemnează o comuniune liberă și organică a credincioșilor în adevăr și iubire, o unitate interioară care nu anulează personalitatea, ci o împlinește.
Slavofilii au insistat că Rusia nu este o Europă înapoiată, ci purtătoarea unei civilizații distincte, a cărei misiune istorică este să ofere lumii un exemplu de societate creștină autentică, ferită de ispitele materialismului și ale formalismului juridic. Această sămânță a fost cultivată și a înflorit în opera eurasianiștilor clasici din perioada interbelică. Confruntați cu trauma Revoluției Bolșevice și cu exilul, intelectuali de anvergura lui Nikolai Trubețkoi, Piotr Savițki, Gheorghi Florovski și Gheorghi Vernadski au transformat intuițiile slavofile într-un sistem de gândire robust și complex. Ei au realizat saltul decisiv de la o identitate pur slavă la una, mult mai cuprinzătoare, eurasiatică. Trubețkoi, în studiile sale de lingvistică structurală, a demantelat pretenția de universalitate a culturii romano-germanice, arătând că aceasta este doar una dintre multele familii culturale ale lumii și că spațiul rus formează o lume în sine, cu o psihologie și o structură culturală unice. Geograful mișcării, Savițki, a dezvoltat teoria mestorazvitie (loc-dezvoltare), argumentând că peisajul fizic al Eurasiei – vasta stepă neîntreruptă, rețelele fluviale care leagă nordul de sud – a modelat un tip specific de civilizație și a creat premisele unei lumi economice autarhice, un continent-ocean care își este sieși suficient.
Viziunea sa despre Eurasia ca un spațiu al sintezei, unde pădurea slavă întâlnește stepa turanică, a pus bazele geopolitice ale proiectului. Poate cea mai îndrăzneață contribuție a fost cea a istoricului Vernadski, care a reevaluat radical rolul Imperiului Mongol în istoria Rusiei. Departe de a fi fost un “jug” pur distructiv, dominația tătară, în viziunea sa, a avut consecințe providențiale: a ferit Rusia de expansiunea culturală și militară a cavalerilor teutoni și a catolicismului, conservându-i identitatea ortodoxă, și i-a transmis principii esențiale de statalitate imperială – centralizarea puterii, un sistem administrativ eficient, o rețea poștală rapidă (yam) și, mai ales, modelul unei guvernări tolerante față de diversele religii și etnii supuse, atâta timp cât acestea își manifestau loialitatea față de Marele Han. Astfel, statalitatea moscovită a moștenit și a adaptat un model imperial continental, diferit de cel al statelor-națiune europene. Eurasianismul clasic a cristalizat, așadar, ideea unei Rusii-Eurasia ca o entitate civilizațională de sine stătătoare, un “al treilea continent” definit de o geografie, o istorie și o sinteză culturală unice, ireductibile la modelele vecine.
Aceste fundamente istorice și geografice sunt ridicate de către neo-eurasianism la un nivel metafizic, interpretând întreaga istorie a omenirii prin prisma unei lupte arhetipale între două forțe cosmice: Pământul și Marea. Această paradigmă, inspirată de geopolitica lui Carl Schmitt și de tradiționalismul lui René Guénon, este cunoscută ca dihotomia dintre Tellurocrație (Puterea de Uscat) și Thalassocrație (Puterea de Mare). Tellurocrația este principiul stabilității, al rădăcinii, al ființei. Ea reprezintă civilizațiile continentale, legate de pământ, de spațiul fix și de valorile perene. Societățile tellurocratice sunt ierarhice, organice, comunitare și spirituale. Ele valorizează onoarea, datoria, sacrificiul și eroismul. Istoric, acest principiu a fost întruchipat de imperii sacerdotale și militare precum Roma imperială, Persia ahemenidă și, în forma sa cea mai pură în modernitatea târzie, Imperiul Rus.
La polul opus, Thalassocrația este principiul mișcării, al fluidității, al devenirii. Ea reprezintă civilizațiile maritime, nomade, a căror forță stă în comerț, în rețele, în capital și în capacitatea de a dizolva orice structură stabilă. Societățile thalassocrate sunt individualiste, materialiste, egalitariste și pragmatice. Ele valorizează profitul, confortul, libertatea individuală și calculul rațional. Modelele istorice sunt Cartagina, Republica Venețiană, Imperiul Britanic și, în final, Statele Unite ale Americii, care reprezintă încununarea absolută a acestui principiu. Istoria omenirii este, în această viziune, o luptă grandioasă între aceste două forțe, o confruntare între Behemotul terestru și Leviatanul maritim.
Secolul XX, cu cele două războaie mondiale și cu Războiul Rece, nu a fost decât un act violent în această dramă cosmică. Prăbușirea URSS în 1991 nu a însemnat pacea, ci capitularea temporară a Pământului în fața Mării. Proiectul neo-eurasianist este, prin urmare, un apel la o contraofensivă globală a Tellurocrației, o chemare la unirea tuturor forțelor continentale pentru a restaura echilibrul și a pune capăt hegemoniei planetare a Thalassocrației americane. Inamicul nu este, așadar, un stat sau un popor, ci un sistem ideologic și geopolitic complex: atlantismul. Acesta este numele rețelei de putere prin care Thalassocrația își exercită controlul global, o rețea care include structuri militare (NATO), financiare (FMI, Banca Mondială), media și ONG-uri. Instrumentul ideologic al atlantismului este liberalismul, pe care eurasianismul îl supune unei critici devastatoare. Liberalismul este văzut ca o erezie filosofică cu consecințe catastrofale, a cărei rădăcină se află în nominalismul medieval, care a negat realitatea universaliilor și a afirmat că doar lucrurile individuale există.
Această idee, transpusă în politică, a condus la individualism, la proclamarea individului abstract ca singură valoare și măsură a tuturor lucrurilor. De aici decurge un proces inexorabil de disoluție: individul este “eliberat” succesiv de Biserică, de monarhie, de națiune, de familie și, în stadiul său ultim, postmodern, chiar și de propria sa identitate biologică (genul). Rezultatul este un om golit de orice conținut, o ființă unidimensională definită doar de capacitatea sa de a consuma și de a produce. Această libertate negativă este, în realitate, cea mai profundă formă de sclavie.
Procesul prin care acest model antropologic degradat este impus întregii planete poartă numele de globalizare. Aceasta nu este un proces obiectiv, tehnologic, ci un proiect politic conștient de a transforma lumea într-o piață globală omogenă, guvernată de o singură logică (cea a capitalului) și o singură cultură (cea occidentală, în varianta sa americanizată). Un moment cheie în construcția acestei ordini globale a fost sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conferințele de la Ialta și Potsdam, deși aparent au împărțit lumea între două blocuri, au avut în comun un aspect fundamental: ambele superputeri, SUA și URSS, erau purtătoarele unor ideologii moderne, universaliste și anti-tradiționale – liberalismul și, respectiv, comunismul – care, în ciuda antagonismului lor, colaborau în distrugerea vechilor ordini europene și asiatice.
Adevăratul proiect hegemonic a fost însă cel american, care s-a desfășurat sub masca generoasă a reconstrucției. Planul Marshall, prezentat ca un program altruist de ajutorare a Europei devastate de război, a fost, în realitate, un instrument geopolitic genial. Scopul său nu a fost doar reconstrucția, ci reconstrucția într-un mod specific: crearea unor economii dependente de dolarul american (consacrat ca monedă de rezervă mondială la Bretton Woods), deschiderea piețelor europene pentru surplusul de producție american și, cel mai important, integrarea politică și militară a Europei de Vest într-un bloc subordonat strategic Washingtonului. Acest proiect, cunoscut ca “developmentalism”, a fost exportat apoi în întreaga lume, condiționând ajutorul economic de adoptarea unor reforme structurale care, în practică, deschideau economiile locale pentru exploatarea de către corporațiile transnaționale. A fost o formă subtilă, dar extrem de eficientă, de colonialism economic și cultural, care a pus bazele sistemului-lume pe care eurasianismul își propune să-l demonteze.
În fața acestei construcții hegemonice, este necesară o armă ideologică la fel de puternică și de cuprinzătoare. Aceasta este A Patra Teorie Politică, formulată de Alexandr Dugin ca o depășire dialectică a celor trei mari ideologii care au marcat modernitatea: liberalismul, comunismul și fascismul.
Fiecare este analizată și criticată pentru a extrage din ea ce este valid și pentru a-i respinge erorile fundamentale. Liberalismul este respins în totalitate, ca fiind ideologia inamicului principal, o forță a disoluției absolute. Relația cu fascismul și comunismul este însă mai complexă. Fascismul (și național-socialismul) este creditat pentru critica sa la adresa materialismului și a democrației burgheze și pentru intuiția sa privind importanța statului eroic, dar în opinia lui Dughin este condamnat fără echivoc pentru rasismul său biologic, pe care îl consideră o formă de naturalism primitiv, și pentru idolatrizarea statului-națiune, o construcție artificială și problematică. Cea mai complexă și productivă este însă confruntarea cu marxismul. Dugin consideră că Marx a fost cel mai profund și genial critic al capitalismului. Analiza sa privind fetișismul mărfii, alienarea, rolul capitalului financiar și logica intrinsecă a sistemului capitalist de a dizolva toate formele tradiționale de viață este considerată în mare parte corectă și indispensabilă. Marxismul, în acest sens, este un aliat prețios în lupta anti-globalistă și anti-liberală. Eroarea fundamentală a marxismului, însă, a fost dublă. În primul rând, a rămas prizonierul aceleiași paradigme materialiste și ateiste ca și liberalismul pe care îl critica. A înlocuit doar un principiu material (banii) cu altul (materia și modurile de producție), rămânând orb la dimensiunea spirituală și transcendentă a existenței. În al doilea rând, a identificat greșit subiectul revoluționar. Proletariatul, pe care Marx îl vedea ca gropar al capitalismului, s-a dovedit a fi corruptibil și, în cele din urmă, a fost integrat în societatea de consum burgheză, devenind o forță a status quo-ului. A Patra Teorie Politică își propune, așadar, să salveze nucleul anticapitalist al marxismului, dar să-l transplanteze pe un alt fundament. Ea înlocuiește materialismul cu spiritualitatea și internaționalismul proletar cu identitatea civilizațională. Noul subiect revoluționar nu mai este clasa, ci poporul (Narod), înțeles în sensul heideggerian de Dasein – acea comunitate de destin, înrădăcinată într-o istorie, o limbă și o cultură, care își asumă conștient ființarea-în-lume. Astfel, lupta de clasă este înlocuită de lupta civilizațiilor. Rezultatul este o sinteză explozivă, un conservatorism revoluționar care unește critica socială a stângii cu apărarea valorilor perene ale dreptei tradiționaliste, creând un front comun împotriva centrului liberal.
Viziunea geopolitică a acestei noi teorii este cea a unei lumi multipolare. Ordinea unipolară este o tiranie; ordinea bipolară, o confruntare sterilă. Doar o lume multipolară, un concert al marilor civilizații, poate asigura o pace durabilă și o înflorire a diversității umane. Fiecare civilizație are dreptul și datoria de a se constitui într-un pol de putere independent, un “Mare Spațiu” (Großraum). Acesta este un bloc continental integrat, o uniune de state și popoare legate printr-o afinitate civilizațională, capabilă de auto-suficiență strategică. În cadrul Marelui Spațiu Eurasiatic, structura internă nu este cea a unui imperiu clasic, opresiv. Este un model de federalism organic, care se bazează pe “drepturile popoarelor”. Acestea sunt drepturi colective la propria identitate, la propria religie (fie ea ortodoxă, islamică, budistă etc.) și la propria organizare socială. Rolul centrului imperial, Moscova, este unul strategic și de arbitraj: să apere frontierele comune ale spațiului de ingerințe externe și să medieze eventualele conflicte interne, dar fără a impune un model cultural uniform.
Este o viziune care transcende statul-națiune, oferind o soluție viabilă pentru regiuni complexe, multietnice, unde încercarea de a crea state mono-etnice a dus doar la conflicte și epurări. Este o chemare la restaurarea unor forme de organizare imperială pre-moderne, adaptate la condițiile secolului XXI. Această arhitectură a lumii respinge categoric viziunea lui Fukuyama despre un viitor plat și uniform și ia în serios avertismentul lui Huntington despre o “ciocnire a civilizațiilor”, dar nu cu fatalism, ci cu scopul de a transforma această ciocnire într-un dialog respectuos între poli de putere egali. În final, proiectul neo-eurasianist se dezvăluie în întreaga sa complexitate ca o contra-utopie, o alternativă totală la modernitatea occidentală. Este un proiect deopotrivă politic, economic, social și, mai presus de toate, spiritual. El propune o economie orientată spre justiție socială și suveranitate, o societate bazată pe ierarhii naturale și valori comunitare, și o viziune asupra omului ca purtător al unui spirit nemuritor și al unui destin colectiv. Este o chemare la o revoltă împotriva lumii moderne, o încercare eroică de a opri decadența și de a deschide porțile unui nou ciclu istoric, o eră a marilor spații, a spiritualității regăsite și a diversității reconciliate. Este, în ultimă instanță, o promisiune a reîntoarcerii sensului într-o lume care l-a pierdut.
P.S. Clarificarea Târgului Istoric: Între Iluzia Suveranității și Esența Supraviețuirii
Pentru a înțelege pe deplin logica proiectului eurasianist, este crucial să privim dincolo de terminologia standard și să analizăm “târgul istoric” pe care acesta îl propune. Acest târg nu este o simplă negociere politică, ci o reevaluare fundamentală a ceea ce înseamnă suveranitatea în secolul XXI. El se bazează pe o distincție radicală între suveranitatea formală, pe care o consideră o iluzie, și suveranitatea reală, pe care o definește ca fiind singura miză care contează: supraviețuirea identității.
Partea Întâi a Târgului: Recunoașterea unei Realități Inconfortabile
Proiectul pornește de la o observație brutal de sinceră: pentru o națiune de mărime medie, integrată în sistemul atlantist, suveranitatea externă (macro-suveranitatea) este deja pierdută. Deciziile strategice fundamentale – unde se poziționează militar, care îi sunt aliații și adversarii, ce mari politici economice adoptă – nu se mai iau în capitala națională. Ele sunt rezultatul alinierii la centre de comandă externe (Washington, Bruxelles), al directivelor unor structuri supranaționale și al presiunii piețelor financiare globale. Statul-națiune continuă să aibă un steag, un imn și un loc la ONU, dar capacitatea sa de a acționa ca un actor independent pe scena mondială este, în cel mai bun caz, extrem de limitată.
Din această perspectivă, a ceda formal această suveranitate externă către un centru civilizațional eurasian nu este o pierdere, ci o sinceritate strategică. Este actul de a recunoaște o realitate deja existentă și de a înceta să mai aperi o ficțiune. În loc să fii un executant pe o tablă de șah unde regulile sunt dictate de alții, devii un participant conștient la securitatea unui spațiu mai larg, alături de popoare cu care împarți o proximitate geografică și, adesea, o viziune conservatoare asupra lumii.
Partea a Doua a Târgului: Recuperarea Esenței
Adevărata miză, și beneficiul fundamental al acestui târg, este recuperarea suveranității interne (micro-suveranitatea). Acesta este nucleul argumentului. În timp ce statul-națiune modern își pierde puterea în exterior, el este simultan erodat din interior de aceleași forțe globaliste. Acquis-ul comunitar, presiunile ideologice, politicile de “corectitudine politică” și directivele culturale pătrund adânc în țesutul social, contestând și rescriind fundamentele identității naționale: definiția familiei, conținutul educației, relația dintre Biserică și Stat, normele morale și valorile tradiționale.
Proiectul eurasianist propune o inversare a acestei dinamici. Prin ridicarea unei frontiere civilizaționale comune, care să filtreze aceste influențe externe, fiecare națiune din interiorul Marelui Spațiu își recapătă controlul absolut asupra propriei case. Ar redeveni stăpână să decidă, fără nicio ingerință externă, care îi sunt legile interne, cum își educă copiii, cum își protejează credința și cum își definește identitatea.
În concluzie, târgul propus este renunțarea la o suveranitate externă care oricum este iluzorie, în schimbul recâștigării unei suveranități interne depline și concrete. Este o alegere între a apăra cu orice preț o cochilie goală – independența formală într-o lume care te anulează cultural – și a te integra într-o fortăreață civilizațională care îți cere loialitate la zidurile exterioare, dar îți garantează libertatea absolută în interiorul casei tale.
Deci Rep. Moldova e in EurAsia, unde astfel isi gaseste “suveranitatea interna deplina și concreta” sau “micro-suveranitatea”, fara sa mai fie Basarabia si cu Romania, care e balcanica! Hmm! Ce mai “târg”!
Bună ziua!
Se pare că nu ați înțeles miza. Eu văd România, în acest proiect, ca fiind acea Românie Mare pe care sistemul regalist nu a putut să o mențină. Vă rog frumos ca data viitoare să citiți de mai multe ori textul și dintr-o lentilă care ar pune România în avantaj. Nu am scris nicăieri că România trebuie să renunțe la provinciile istorie căreia îi aparțin de drept.
Cât despre ideea ca România este face parte din regiunea balcanică nu face decât să simplifice într-un mod grosolan realitatea geografică si geopolitică pe care România o trăiește!
Domule Dimărescu, este și vina dumneavoastră scriind un text mai lung de 500 de cuvinte. Pe care cei ce citesc mulți nici nu au răbdarea și curiozitatea să citească tot textul. Pe de altă parte includeți cuvinte ca monadă cuvînt livresc pe care nu-l înțelege cea mai mare parte ca să nu zic nimeni. Cei care critică observ citind textul nici măcar nu se referă la el. Ți atuncine să înțeleagă ți mai ales ce : Pentru n-a avut contact cu istoria reală, cu ceva filozofie, nu are cum să deslușească sensul textului. Așa că micul dumneavoastră eseu nu ajunge la ci o minte care să conțină oarece glagorie, Na, că m-am molipsit și eu Multă sănătate vă doresc. Un cititor
şi tu! O leaca de poliloghie flecăritoare! “Istoria reala” nu e propaganda “filozofica” si e faptica.
Și apropo, harta nu este decât ceva demonstrativ, care să aibă o oarecare legătură cu textul. Critica superficială pe care ați expus-o dumneavoastră doar arată că nu ați vrut sau nu ați putut citi textul realizat de mine, ceea ce duce comentariul dumneavoastră spre nulitate. Toate cele bune!
Căci nici Rusia o spune clar – Aleksandr Dughin, ideolog al naţionalismului rus – nu vede altfel România, decât tot ca pe un vasal “controlat”, ce trebuie doar preluat de la Occident.
Nici Rusia – prin „ideologul lui Putin“, Aleksandr Dughin – şi nici China nu au vorbit despre putere si suveranitate decât pentru ele, ca giganţi, cum şi Donald Trump vede „America Mare din Nou“, aservindu-i pe alţii, precum Groenlanda, nu dăruind şi acelora suveranitate. Propagandiştii marilor puteri, fie asiatice, fie occidentale, ca SUA, ne spun însă că acestea ar urmări să dăruiască României sau altor ţări asociate (tot nişte dominioane ale centrului) o suveranitate internă.
Dar şi în ideologiile rusă sau chineză, elaborate de ele, statele mai mici din jurul lor urmează să le devină vasale sau stelite lor, “controlate” de ele, chiar în vocabularul ideologului naţionalist al Rusiei, Aleksandr Dughin.
În această situaţie, orice desprindere de colonialism a unui stat mic, e urmată de alt colonialism, pe care Dughin îl vrea al Rusiei. A spus asta fără rezerve în celebra lui carte de geopolitică.
Vedeţi deci, spre confirmare, ce spune Aleksandr Dughin în cartea sa „Bazele Geopoliticii“, că România şi alte state de la sudul Rusiei ar fi prin definiţie „provinciale“ şi fără vocaţia suveranităţii sau a autarhiei, „colaborarea reciproc avantajoasă“ de care vorbesc marile puteri asiatice, fiind fluturată ca un deziderat doar pentru marile puteri, doar între ele.
„Imperativul expansiunii geopolitice a Rusiei în direcţia sudică – scrie deci Dughin – determină Noua ordine geopolitică a Sudului și structura compoziţiei acelor regiuni care fac parte din frontierele administrative ale Rusiei sau din componenţa statelor aliate cu Rusia (CSI).
De aceea, analiza periferiei razelor geopolitice actuale și parţial actuale nu trebuie să devieze nici pentru o clipă de la tendinţa iniţială, dictată de legile geopoliticii.
În sens restrâns, din „Sudul rusesc” fac parte următoarele zone:
1. Nordul peninsulei Balcanice din Serbia până în Bulgaria;
2. Moldova, Sudul și Estul Ucrainei;
….
Asupra acestor zone este stabilit un control strategic continental.
Toate aceste zone, însă, trebuie privite ca niște baze ale unei expansiuni geopolitice ulterioare spre sud și nu ca pe niște frontiere „veșnice” ale Rusiei.
Sectorul geopolitic de sud al Rusiei: 1 – Balcanii 2 – România-Moldova 3 – Crimeea – Ucraina de Sud-Est 4 – Regiunea Rostov şi Ţinutul Krasnodar 5 – Caucaz 6 – Asia Centrală (inclusiv Xinjiang) 7 – Tibet, Mongolia şi Manciuria.
Prezenţa unor zone de litoral ce nu se ală sub controlul heartland-ului este, din punct de vedere geopolitic, un pericol permanent de reducere chiar și a acelor teritorii care, în momentul de faţă, sunt unite destul de bine cu Centrul Eurasiei. Destrămarea URSS și apariţia, pe baza fostelor republici unionale, a structurilor politice independente ne oferă un exemplu impresionant al faptului că renunţarea la expansiunea în exterior, spre ţărmurile sudice ale continentului (retragerea armatelor sovietice din Afganistan), va avea drept consecinţă mutarea inevitabilă a frontierelor de nădejde ale Moscovei, departe, către nord, în interiorul continentului. Slăbirea prezenţei continentale nu va da naștere la un vacuum sau la intensificarea suveranităţii teritoriilor „eliberate”, fiindcă statutul lor provincial exclude cu bună știinţă autarhia lor geopolitică. Locul influenţei telurocratice a Moscovei îl ocupă, imediat, influenţa talasocratică a atlantismului (într-o formă sau alta).“
De fapt Dughin spune că: România, Moldova, Ucraina centrală şi Serbia, trebuie să fie o singură ţară a imperiului rus al EuroAsiei:
“România și Moldova reprezintă două părţi ale unei regiuni geopolitice unice, populată de un etnos ortodox unitar – urmașii dacilor care vorbesc o limbă din grupa romanică și care au acumulat, într-o mare măsură, elementele culturale, lingvistice și rasiale din anturajul slav. Din punctul de vedere al geopoliticii, unirea României și a Republicii Moldova este iminentă, dar Moscova trebuie să se străduiască să înfăptuiască această unificare potrivit intereselor sale, pentru a include acest spaţiu în zona unde deţine controlul strategic nemijlocit. Cultura României reprezintă, în ansamblu, modelul tipic ortodox care unește direct aceste pământuri cu Eurasia. Singurul obstacol pentru a integra definitiv aceste pământuri în Rusia îl constituie factorul lingvistic și apropierea geopolitică de regiunile catolice. Pe lângă toate acestea, în vestul României, în Banat, este semniicativ procentul ungurilor-catolici și al românilor-uniaţi.
Prin România, Republica Moldova și Ucraina Centrală trece o fâșie neîntreruptă, populată de popoare ortodoxe, care unește pământurile Rusiei cu Serbia, avanpostul Eurasiei în Balcani. Este în interesul Eurasiei ca acest ţinut să se transforme într-o regiune strategică și culturală unitară – de fapt într-o singură ţară. Aceasta înseamnă că Moscova trebuie să ie iniţiatoarea integrării moldo-române – pusă, de la bun început, sub semnul ortodox și eurasiatic. Totodată, este important ca enclava ortodoxă românească, din răsărit și din apus, să unească popoarele ortodoxe slave – ucrainenii și sârbii -, asigurând în felul acesta continuitatea integrării teritoriale, bazată nu atât pe particularităţile etnice, cât pe cele confesionale și pe înrudirea culturală…”
(din capitolul „România şi Republica Moldova – integrare sub ce semn?“, în cartea lui Aleksandr Dughin, în „BAZELE GEOPOLITICII. Viitorul geopolitic al Rusiei“
https://www.academia.edu/23997452/Alexandr_Dughin_Bazele_geopoliticii )
Bineînțeles că invoci în discursul tău amatoricesc lucrări neactualizate. Dacă tot citezi din lucrarea lui Dughin, poți să spui și în ce an a apărut? Poate daca faci așa, poți prezenta că lucrarea e foarte veche, iar în tot acest timp Dughin și-a mai schimbat ideile. Mă rog, nu e necesar să îmi ofer energia inutil pentru oameni care nu înțeleg geopolitica sau ideologiile într-o continuă evoluție. Dacă chiar dorești să discutăm și vrei sa despicăm firul în 4, aștept să îmi trimiți un email. Toate cele bune.
ceea ce “înțelegi” tu, e tot o închinare la străini, doar că aceştia sunt slavi.
Ataci la persoană, că ar fi prost cel care nu te aprobă, ca să nu se vadă ceea ce faci, jocul şi întinsul covorului roşu pentru alte puteri străine!
Vrei să tai firul în patru, ca să fii „în treabă“ doar, dar nu într-o treabă pentru români.
Doar tu eşti evident… daştept, cum reiese când ataci la persoană pe altul, acuzându-i lipsa de înţelegere, tu şi alţi închinători la străinii estici. Cu asta vă hrăniţi, nu cu românism.
Dughin este principalul teoretician al neo-eurasianismului rus, iar ideiile lui nu îmbătrânesc, ci sunt adaptate doar, fiind valabile şi azi pentru „elita“ rusă.
Sentimentele „eurasianiste“ au crescut în societatea rusă de la ascensiunea lui Vladimir Putin în țară.
În 2023, Rusia a adoptat o politică externă „eurasiatică“, anti-occidental, într-un document intitulat „ Conceptul politicii externe a Federației Ruse ”, aprobat de Vladimir Putin, ce definește Rusia ca o „țară-civilizație unică și o vastă putere eurasiatică și euro-pacifică” ce urmărește să creeze un „Parteneriat Eurasiatic Extins” prin menținerea unor relații strânse cu China, India, țările lumii islamice și restul „Sudului Global“ (America Latină și Africa de Sud). Politica
aceasta urmărește sfârșitul „Occidentului“ pe scena internațională. Documentul adoptă, de asemenea, o postură neo-sovietică, poziționând Rusia ca stat succesor al URSS, de unde şi atacarea de Rusia a „antisemitismului“ şi a fasciştilor, cum este catalogată şi România de Rusia şi în prezent, și solicită răspândirea „informațiilor exacte” (zice ea) despre „contribuția decisivă a Uniunii Sovietice la modelarea ordinii internaționale postbelice și a Națiunilor Unite“.
Ştim cum descrie Rusia în Raportul ei din septembrie anul trecut „România Fascistă“, atacându-l pentru aceasta până şi pe Călin Georgescu.
Raportul guvernamental rusesc din 11 septembrie 2024 (al MAE rus) „Privind Situația Glorificării Nazismului și Răspândirea Neonazismului și a altor practici care contribuie la alimentarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță conexă“ are un capitol pentru România de azi, unde acuză că există antisemiţi şi fascişti „ai Gărzii de Fier“ ca Georgescu şi edituri fasciste precum cea la care publică profesorul C. L., alt pupătoare de moaşte neo-euroasitice.
Iată un fragment doar din ce acuză Raportul guvernamental din 2024 la România: «În ianuarie 2022, Călin Georgescu, președintele de onoare al AUR, nominalizat de acest partid pentru funcția de prim-ministru, a declarat că Corneliu Codreanu, fondatorul și liderul mișcării legionare românești, „a luptat pentru bunele moravuri umane” și, de asemenea, „a făcut lucruri bune”» Iar pentru asta ruşii ne acuză de … fascism!
Imensul raport e aici, pe site-ul ministerului de Externe al Rusiei:
https://mid.ru/en/foreign_policy/humanitarian_cooperation/1968836/
Da’ Oaia Sanda cze zicze, ce zicze ?!
Romania ar avea toate motivele sa constituie un mare stat federal cu Bulgaria, Grecia, Serbia si Macedonia. Care sa inglobeze Moldova, Transnistria si Maramuresul de Nord+Pocutia. Nu mai mult. La aceasta dimensiune, Federatia Balcanica ar putea sa aiba o independenta reala intre Occidentul spart in trei (Franta si sateliti, Germania si sateliti, Spania+Italia si sateliti). Un alt macrostat ar fi Turcia, care ar ingloba si cea mai mare parte din Siria si Irak. Rusia nu ar putea decat sa ghideze vag zona musulmana din fostul sud al URSS.
Stat federal …. poate ca Uniune ortodoxa, asociere economica si comerciala, transporturi, energie… fara cedare de suveranitate – pastrand limba, moneda, armata si – cel mai important! – sistemul de drept si principiile traditionale!
… de aici – chiar daca nu convine…. nu poate lipsi Rusia, Bielorusia…, si ce mai ramane din Ucraina dupa de-mantelare.
PS: pentru Rusia, cine omoara rusi e fascist, nazist… indiferent de conditii, de ideologie, …. o simplificare profund eronata dar utila diplomatic.
Din pacate, Dughin inghite modificarile /redefinirea conceptelor promovata de Marxismul cultural prin aceea ca asocierea lider-servirea poporului :duce” la eticheta de fascist, reformulare post WWII.
Aprecierile favorabile la adresa lui Marx – copist si interpret framantat de demoni si autorul manualului economico-politic pentru prostirea Goy-ilor (Goym) este impardonabila. Cand vorbeste de absenta transcendentului la Marx nu vede stalpii distrugerii, anti-cresyini, desigur:
– lupta de clasa – care e contrariul “iubirii aproapelui”, aplicata prin tampenia “lupta contrariilor duce la progres” – fals absolut!
– negarea Creatorului, …. “lumea” a aparut din ea insasi si omul – animalizat de ateism – o cucereste si stapaneste, singurul criteriu fiind folosinta economica si nu bucuria armoniei dintreCreatura si Creatie.
Acum, ca Rusia rezista moralmente si nu numai asaltarii Crestinismului “duhovnicesc”, mistic de catre cel “cultural”, ratuionalist e imbucurator insa insuficient pentru neamul romanesccare are datoria unirii in credinta cea adevarata si sa trezeasca forta sacrificiului de sine, marturisind Adevarul dar si zidindu-l prin fapte, nu doar prin mesaje pe “retelele [pseudo]sociale si prin alte parti de internet!
Ei ne stranguleaza cu toate fortele militarizate si noi dam din gura…. pana la ultima suflare de fiinta lasa.
Textul integral al raportului guvernamental rusesc din 11 septembrie 2024 al MAE rus „Privind Situația Glorificării Nazismului și Răspândirea Neonazismului și a altor practici care contribuie la alimentarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță conexă“ e pe site-ul ministerului de Externe al Rusiei la
https://mid.ru/en/foreign_policy/humanitarian_cooperation/1968836/
şi e organizat pe ţări – România, Moldova, alte ţări europene, dar şi SUA, Canada, Austalia – numindu-se:
“Regarding the Situation with the Glorification of Nazism and the Spread of Neo-Nazism and Other Practices That Contribute to Fuelling Contemporary Forms of Racism, Racial Discrimination, Xenophobia and Related Intolerance – Report of the Ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation”.
În capitol pentru România de azi al Raportului rusesc se acuză că există antisemiţi şi fascişti „ai Gărzii de Fier“ ca Georgescu şi ca alţii.
Al Doilea Război Mondial este denumit şi în acest text / raport de către Rusia drept Marele Război Patriotic sau Marele Război de Apărare a Patriei, preluând astfel încă o dată viziunile şi termenii Uniunii Sovietice.
Despre România în Raportul rusesc din 2024:
„Autoritățile române urmează un curs sistematic de distorsionare a memoriei istorice a războiului împotriva fascismului. Există fapte de glorificare a nazismului în țară, opiniile naționaliste sunt din ce în ce mai susținute, iar antisemitismul și alte forme de xenofobie se manifestă în societate. În același sens, afirmarea egalității dintre comunism și fascism este promovată de establishmentul politic românesc.
În acest context, poziția de vot a României în Adunarea Generală a ONU cu privire la proiectul de rezoluție „Combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță conexă”, introdus de Federația Rusă și alți co-sponsori, nu este surprinzătoare – delegația sa a votat împotriva adoptării documentului în 2022-2023, deși anterior (cu excepția anului 2011) s-a abținut în mare parte de la vot.
Unul dintre faptele flagrante de glorificare a nazismului în țară este dezvelirea, la 18 iunie 2024, în comuna Farkașa (județul Neamț), a unui bust al generalului Gheorghe Manoliu cu crucea lui Hitler la gât, care a luptat de partea Germaniei naziste în Marele Război Patriotic până în 1944. Și mai semnificativ este faptul că, la ceremonia dezvelirii bustului, onorurile aduse acolitului nazist au fost aduse de militari ai Armatei Române din Batalionul 17 Trupe de Munte „Dragoș Vodă”.[2003]
Un alt monument dedicat unui colaborator nazist, un bust al lui Mircea Vulcănescu, se află în capitala României, în Parcul Sfântul Ștefan. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mircea Vulcănescu a fost ministru adjunct al finanțelor în guvernul pro-nazist al țării. La 9 octombrie 1946, a fost condamnat pentru crime de război. Fiica criminalului de război, susținută de grupuri naționaliste, a solicitat reabilitarea tatălui ei, dar în 2019 cererea, admisă în fond, a fost respinsă de Curtea de Apel București.
La începutul anului 2023, rezultatele votului pentru demolarea bustului au fost puternic criticate de organizațiile românești pentru drepturile omului. De exemplu, Consiliul Local București a votat împotriva rezoluției conform căreia monumentul urma să fie demontat. Această rezoluție a fost inițiată de un consilier din partea Partidului Național Liberal de centru-dreapta și nu a fost adoptată deoarece majoritatea membrilor consiliului s-au abținut.[2004]
Șeful Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului, cu sediul la București, Maximillian Marco Katz, a criticat, de asemenea, rezultatul votului. „În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mircea Vulcănescu a făcut parte din guvernul Mareșalului Antonescu, care a adoptat și implementat legi și măsuri antisemite care au dus la Holocaustul din România”, se arată în declarația sa.[2005] Printre apărătorii bustului s-a numărat Antonio Andrusceac, deputat din partidul de extremă dreapta Alianța pentru Uniunea Românilor (AUR). Antonio Andrusceac a mulțumit Consiliului Local București pentru apărarea „cultului eroilor și martirilor săi”.
În aprilie 2024, România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) [2006] pentru achitarea de către Curtea Supremă a țării a ofițerilor care au participat la persecuția evreilor din 1941, inclusiv la pogromul de la Iași, și condamnați în 1953 pentru crime de război și crime împotriva umanității.
Tot mai frecvente sunt încercările de a ascunde natura criminală a acțiunilor colaboratorilor români ai Germaniei naziste, evidențiind „celelalte realizări” ale acestora în domeniul culturii și științei. La 1 aprilie 2021, la inițiativa primăriei Iașiului, a fost dezvelit un bust al lui Octavian Goga, fostul prim-ministru (1937-1938), poet și dramaturg. Guvernul său, care îl includea și pe ideologul principal al fascismului românesc, Alexandru Cuza, a urmat un curs naționalist profascist cu o orientare pro-hitleristă în politica externă. Guvernul lui Octavian Goga a emis un decret prin care evreii români erau privați de cetățenie.
În publicațiile unora dintre mass-media locale, comandantul unității Mișcării Legionare, Radu Gyr, este adesea prezentat ca un „martir al închisorii comuniste” [2007], fără a se menționa trecutul său și faptul că a fost recunoscut drept criminal de război (condamnat în iunie 1945 pentru crime de război). [2008] Instituțiile culturale din județul Prahova au organizat evenimente în perioada 2023-2024, în cadrul cărora Mircea Vulcănescu și Radu Gyr au fost prezentați exclusiv ca victime ale regimului comunist. [2009] Gogu Puiu [2010], membru al Poliției Legionare, este prezentat ca un înfocat „lider al rezistenței anticomuniste din Dobrogea”; A fost recrutat după 1945 de serviciile de informații occidentale pentru a organiza activități antiguvernamentale în România socialistă.
Pe 24 ianuarie 2023, Alexandru Florian, directorul Institutului Național Elie Wiesel pentru Cercetarea Holocaustului din România, și-a exprimat dezamăgirea față de faptul că Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, cea mai mare forță politică a țării în cadrul coaliției de guvernare, și-a început discursul public la sărbătoarea Micii Uniri.
……………….
Pe 24 ianuarie 2023, Alexandru Florian, directorul Institutului Național Elie Wiesel pentru Cercetarea Holocaustului din România, și-a exprimat dezamăgirea față de faptul că Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, cea mai mare forță politică a țării în cadrul coaliției de guvernare, și-a început discursul public la sărbătoarea Micii Uniri din Focșani citându-l pe „filosoful antisemit” Petre Țuțea[2011], membru al Mișcării Legionare.
Evoluțiile pozitive în lupta împotriva promovării moștenirii Gărzii de Fier au fost foarte limitate. În 2023, după ani de litigii, o placă cu simboluri interzise ale mișcării a fost îndepărtată de la sediul din București al Mișcării Legionare. În ianuarie 2024, parchetul a intentat un proces împotriva bloggerului Cătălin Valeriu Dănoiu („Veghea Patriei”) pentru propagandă a ideilor legionare, precum și pentru incitare la ură pe motive de rasă, etnie, naționalitate și orientare sexuală.[2012]
Publicul românesc continuă să își exprime îngrijorarea cu privire la recunoașterea de către hotărârea Tribunalului Sibiu din 28 mai 2007 a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu ca succesor al Grupului Etnicilor Germani înființat la insistențele Germaniei naziste, care a fost interzis prin Decretul Regelui Mihai nr. 485 din 7 octombrie 1944 și a încetat să mai existe. Pe baza hotărârii judecătorești menționate mai sus, Forumul Democrat al Germanilor din România (DFDR, reprezentând minoritatea națională germană în Parlament) a început restituirea proprietăților pierdute după 1944. Au fost revendicate 136 de proprietăți imobiliare din județul Sibiu.[2013] Au fost admise cereri de restituire a 12 proprietăți, au fost oferite despăgubiri pentru alte cinci, iar 61 de cereri au fost respinse.[2014] Presa locală a atras atenția asupra faptului că reînregistrarea proprietăților în favoarea DFDR, într-o serie de cazuri, a fost realizată cu sprijinul fostului președinte DFDR și primar al Sibiului, Klaus Iohannis (Președintele României din 2014).[2015]
În iunie 2021, ziarul Cotidianul a reamintit că decizia „de recunoaștere a DFDR ca succesor legal al unei organizații fasciste” a rămas în vigoare.[2016] O problemă a ridicat, de asemenea, problema „necesității de a clarifica relația dintre DFDR și Grupul Etnicilor Germani în lumina luptei declarate (de autorități) împotriva antisemitismului”. În același timp, s-a observat că istoricii și instituțiile media care au tras semnale de alarmă cu privire la legătura dintre Forum și Grup au fost urmăriți penal în urma unui proces DFDR.[2017] În decembrie 2022, publicația a atras atenția asupra „dublelor standarde” în contextul condamnării Gărzii de Fier și a inacțiunii simultane a autorităților în ceea ce privește DFDR.[2018] Deși DFDR în sine nu este clasificată drept o organizație radicală și extremistă, precedentul restituirii în favoarea sa a bunurilor confiscate de la o organizație fascistă ar putea fi folosit pentru a extinde această schemă la foști activiști ai Mișcării Legionare și membri ai guvernului lui Ion Antonescu. În acest context, presa românească, de exemplu, a remarcat încercările descendenților membrilor Grupului Etnicilor Germani de a restitui proprietățile imobiliare luate cu forța de la evrei de către naziști în timpul regimului lui Ion Antonescu.[2019]
O scrisoare deschisă a politologului și economistului român Radu Golban concluzionează: analizele de specialitate efectuate de avocați elvețieni arată că decizia autorităților judiciare române de a recunoaște succesiunea legală a DFDR către Grupul Etnic German este, de fapt, recunoașterea unui grup nazist și o încălcare a obligațiilor Bucureștiului în temeiul acordurilor de pace semnate după al Doilea Război Mondial.
O serie de fani deschiși ai mișcării legionare și criminali de război, inclusiv dictatorul Ion Antonescu, au intrat în Parlamentul României la alegerile din 2020 „sub steagul” Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR) cu aproximativ 8% din voturi (44 de mandate din 466). Aceștia încearcă să mascheze crimele acoliților români ai lui Hitler, mascându-și actele brutale cu sloganuri de „luptă de eliberare națională” pentru „salvarea teritoriilor istorice” de bolșevici. Senatorul AUR Sorin Lavric se adresează în mod regulat Parlamentului cu „declarații politice” postate pe site-ul oficial al organului legislativ pentru a-i reabilita pe membrii și susținătorii mișcării legionare ca „victime ale regimului comunist”. Printre aceștia se numără Traian Brăileanu, membru proeminent al Senatului Gărzii de Fier și unul dintre ideologii acesteia (8 februarie 2023) [2020], Gheorghe Jimboiu (22 iunie 2022)[2021], Constantin Gane (27 aprilie 2022)[2022], Nicolae Călinescu (16 februarie 2022)[2023], Valeriu Gafencu (24 februarie 2021)[2024], Constantin Oprișan (10 martie 2021)[2025] și Virgil Maxim (24 martie 2021)[2026]. Panegiricele lui Sorin Lavric au fost acordate lui Mircea Vulcănescu, membru al guvernului Ion Antonescu (3 martie 2021)[2027] și teroristului moldovean Filimon Bodiu [2028] (23 martie 2022).
În ianuarie 2022, Călin Georgescu, președintele de onoare al AUR, nominalizat de acest partid pentru funcția de prim-ministru, a declarat că Corneliu Codreanu, fondatorul și liderul mișcării legionare românești, „a luptat pentru bunele moravuri umane” și, de asemenea, „a făcut lucruri bune”. [2029] În martie 2020, după ce vandalii au turnat vopsea peste și au pictat o expoziție foto în aer liber la Centrul Rus pentru Știință și Cultură din București, dedicată eliberării Europei de fascism de către trupele sovietice[2030], platforma Acțiunea 2012 afiliată AUR i-a lăudat pe vandali pe pagina sa de socializare, însoțind postarea cu comentarii anti-ruse. Ca răspuns la nota de protest a Ambasadei, poliția a deschis un dosar penal. Cu toate acestea, autorii nu au fost aduși în fața justiției.
Mișcările legionare sunt, de asemenea, interzise în țară (organizații care au funcționat în perioada 1927-1941 sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier și partidul Toți pentru Țară) și adepții lor moderni. Producerea, distribuirea și utilizarea publică a ideilor, simbolurilor lor, precum și promovarea cultului criminalilor de război recunoscuți se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la șase ani, iar crearea de organizații cu orientare fascistă, rasistă sau xenofobă și sprijinirea acestora – cu închisoare de la trei la zece ani cu privațiune de drepturi.
Deși pedeapsa introdusă pentru promovarea mișcării legionare a dus la faptul că o parte din organizațiile odinioară înregistrate oficial care propovăduiau aceste idei au fost forțate să reducă sau să minimizeze activitatea publică, anumite structuri de extremă dreapta continuă să opereze „din subteran”, folosind platforme în rețelele de socializare.[2031] Printre acestea se numără Partidul Noua Dreaptă, înregistrat în 2015, și Mișcarea Legionară, care nu are statut juridic. Accesul la site-ul web, blogul de știri și paginile de socializare ale Mișcării Legionare (lider – Ș.Suru), care promovează liber operele „părinților săi ideologici”, nu este restricționat în țară. În 2022, organizația a organizat conferințele „Mișcarea Legionară: Ieri, Azi, Mâine” (24 iunie), „Cum să devii membru al Mișcării Legionare” (23 iulie), „Naționalismul printre români” (17 decembrie), apoi a distribuit înregistrarea lor pe platforma YouTube. Într-un loc public, în clădirea sediului mișcării din București, există un panou cu simbolurile interzise ale Gărzii de Fier. Încercările de a-l demonta de către Institutul pentru Studierea Holocaustului din România au eșuat: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a clasat cazul „pentru lipsa unor probe clare” pe 20 octombrie 2020, după cinci ani de audieri. [2032] În februarie 2021, instanța Sectorului 2 București a menținut decizia. [2033]
Încercările de a trage la răspundere mișcarea în ansamblu au eșuat, de asemenea. În ciuda utilizării simbolurilor legionare, a uniformelor, a saluturilor naziste de către membrii săi și a evenimentelor organizate pentru a prețui memoria lui Corneliu Codreanu, fondatorul Gărzii de Fier, procurorii de pe lângă Curtea de Apel București au recunoscut-o doar ca „un grup restrâns de oameni cu înclinații și opinii nostalgice”.[2034]
Pe valul „solidarității” cu Kievul, unii reprezentanți ai comunității istorice românești au făcut încercări de a-i scuti pe naționaliștii ucraineni de OUN-UPA, o organizație interzisă în Rusia. În mai 2022, Manuel Stănescu, angajat la Institutul de Studii Politice în Domeniul Apărării și Istoriei Militare, a publicat un articol în revista History, în spiritul mitului politic promovat de Ucraina, conform căruia OUN-UPA ar fi trebuit să coopereze cu naziștii doar de dragul luptei pentru independență împotriva bolșevismului. În special, autorul îl prezintă într-o lumină pozitivă pe Taras Bulba-Boroveț, fondatorul nazist al UPA, care a exterminat masiv evrei (ceea ce nu este menționat în articol). De asemenea, el susține că OUN „s-a opus creării diviziei Galiția SS” și s-a limitat în acțiunile antiromânești datorită „relațiilor foarte bune dintre români și ucraineni din nordul Bucovinei”.[2035]
Din 2021, autoritățile și-au intensificat eforturile de a redenumi situri geografice și administrative numite după persoane condamnate pentru infracțiuni împotriva populației rome și evreiești. Drept urmare, în România a mai rămas o singură stradă în onoarea lui Ion Antonescu – în Bechet, județul Dolj. La 15 februarie 2023, Senatul Universității din București i-a deposedat acestui asociat al lui Hitler de titlul de „doctor onorific”.[2036]
În același timp, conform calculelor Institutului pentru Studierea Holocaustului, în România încă există șaisprezece situri numite după criminali de război, în nouă așezări.[2037] Încercările de a schimba numele unei străzi din Cluj-Napoca numită în onoarea lui Radu Gyr au eșuat de nenumărate ori.[2038] O stradă și un colegiu tehnologic din capitala României, un liceu din Maramureș sunt numite după Mircea Vulcănescu, iar un bust în onoarea sa a fost ridicat pe una dintre piețele Sectorului 2 din București. Încercările de a redenumi colegiul[2039] și de a îndepărta monumentul s-au întâmpinat cu rezistență din partea publicului și a unor oficiali.[2040]
Mai mult, pe 29 iunie 2022, la inițiativa primăriei Sectorului 2 din București, Consiliul Municipal Metropolitan a decis să redenumească parcul după Mareșalul Uniunii Sovietice Fiodor Ivanovici Tolbuhin, un eliberator al României de naziști.[2041]
Cărți care încearcă să-l reabiliteze pe Ion Antonescu și anturajul său sunt publicate anual în România. În perioada 2020-2021, importante ziare românești, Adevărul[2042] și Jurnalul Național [2043], au promovat prin intermediul rețelelor lor de distribuție cărțile negaționistului Holocaustului Gheorghe Buzatu[2044], „Mareșalul Antonescu în fața istoriei și a României cu și fără Antonescu”, precum și memoriile unor criminali de război apropiați dictatorului român, publicate la editura bucureșteană Paul Editions: colonelul Gheorghe Magherescu, șeful secretariatului său („Adevărul despre Mareșalul Antonescu”) [2045], generalul Constantin Pantazzi („Cu Mareșalul până la moarte”) [2046] și comisarul Radu Lecca, cel responsabil pentru „rezolvarea problemei evreiești” („Un joc conflictual: Între Führer”, „Mareșalul și evreii din România”) [2047]. În special, cartea lui Radu Lecca este o încercare de a minimaliza propria responsabilitate și rolul lui Ion Antonescu în organizarea Holocaustului din România.
În 2022 au fost publicate romanele Antonescu cu Hitler de Gică Manole[2048] și „Omul secret al mareșalului” de Cristian Troncotă[2049] despre criminalul de război Eugen Cristescu, șeful serviciilor secrete românești în perioada 1941-1945.
Publisol a publicat și promovat cartea în două volume a lui Marcel Dumitru Ciucă „Procesul Marii Trădări Naționale: Mareșalul Antonescu în fața istoriei”[2050], care încearcă să demonstreze invaliditatea procesului dictatorului român.
Pe 1 iunie 2021, a avut loc o slujbă de pomenire pentru Ion Antonescu[2051] (difuzată de mai multe ori pe postul local Vaslui TV) în Biserica Sfânta Parascheva din Vaslui, la inițiativa Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Postul TV a fost amendat[2052], iar preoții care au oficiat slujba au fost dosar penal.[2053]
Ion Antonescu este portretizat pe picturile murale ale bisericilor din București, în special la Biserica Sf. Constantin și Elena[2054], unde acest complice al Führerului este înfățișat în imaginea pozitivă a unui paznic de biserică. Imaginea sa se află și în biserica mănăstirii Mihai Vodă, printre regii și ierarhii bisericești deosebit de venerați ai României.[2055]
Începând cu mai 2024, lucrarea lui Corneliu Codreanu „Către legionarii mei” în limba engleză (adnotația îl descrie ca „erou național”) [2056] și o colecție de „circulare” ale sale [2057], precum și cartea „Cranii de lemn” de Ion Moța, unul dintre liderii Gărzii de Fier[2058], sunt disponibile pe scară largă pentru vânzare gratuită în magazinele online din România.
Legislația românească stabilește componentele infracțiunilor motivate de ură și rasism și definește diverse tipuri de pedepse pentru acestea. În iulie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 217 pentru modificarea și completarea Decretului de Guvern nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor fasciste, rasiste și xenofobe, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și umanității. Aceasta definește „Holocaustul pe teritoriul românesc” ca fiind „exterminarea și distrugerea sistematică a evreilor și romilor, susținută de autoritățile și instituțiile publice române pe teritoriile aflate sub controlul lor între 1940 și 1944”). Negarea, justificarea sau minimizarea consecințelor Holocaustului se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani sau amendă.
Din 2018, Legea 157/2018 „Privind anumite măsuri pentru prevenirea și combaterea manifestărilor de antisemitism” în România a introdus pedepse de până la 3 ani de închisoare pentru promovarea simbolurilor și ideilor antisemite, de până la 5 ani pentru răspândirea unor astfel de materiale și de până la 10 ani – pentru înființarea și susținerea organizațiilor relevante.
În ianuarie 2022, Poliția București a deschis un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută la articolul 3 din Legea 157/2018 (promovarea publică a conceptelor și doctrinelor antisemite) pentru depunerea unei coroane de flori cu o inscripție care neagă exterminarea în masă a evreilor la memorialul Holocaustului în timpul evenimentelor oficiale de doliu [2059].
În țară se elaborează o nouă Strategie Națională și un Plan de Acțiune pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului, Xenofobiei, Radicalizării și Utilizarea Discursului Instigator la ură pentru perioada 2024-2027 (care înlocuiesc Planul de Acțiune 2021-2023).
A fost numit un reprezentant special al guvernului pentru promovarea politicii memoriei, combaterea antisemitismului și xenofobiei. Din anul universitar 2023/24, cursul „Istoria Evreilor. Holocaustul“ a devenit obligatoriu în programele școlare (clasele IX-XII) și în învățământul profesional.
Cu toate acestea, rezultatele eforturilor depuse de autorități nu au fost pe deplin la înălțimea așteptărilor. În ianuarie 2022, directorul MCA, Marco Maximillian Katz, a menționat că observă cu „îngrijorare crescândă” „denigrarea și negarea Holocaustului la nivelul clasei de conducere politică din România”.[2060] În iulie 2022, Institutul Național pentru Cercetarea Holocaustului din România a constatat o „slabă conștientizare și lipsă de înțelegere a acestei probleme la nivelul autorităților locale, funcționarilor publici, judecătorilor și structurilor responsabile de implementarea legii și a măsurilor adoptate de Parlament și Guvern”.[2061]
În ianuarie 2022, rezonanța a fost provocată de o declarație a partidului AUR, care a etichetat Holocaustul drept o „problemă minoră” care nu ar trebui să fie demnă de un studiu aprofundat în școli.[2062] Este demn de remarcat faptul că astfel de declarații sunt făcute într-o țară în care cel puțin 380.000 de evrei au fost uciși brutal în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rezultatele unui sondaj privind introducerea cursului menționat mai sus în programa școlară sunt, de asemenea, destul de indicative: 52% dintre cei chestionați s-au opus deciziei de a face studiile despre Holocaust obligatorii.[2063]
Cu toate acestea, în 2023, liderul AUR, George Simion, a revizuit poziția partidului cu privire la această problemă. La o întâlnire cu ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, și politicianul israelian Yossi Dogan, acesta a recunoscut responsabilitatea țării pentru Holocaust și a condamnat manifestările de antisemitism.[2064] Cu toate acestea, unii analiști politici văd o astfel de schimbare dramatică de opinii ca fiind una dintre mișcările strategice ale partidului înainte de alegeri. Conform unui sondaj realizat de Institutul de Cercetare a Holocaustului în 2023 în rândul reprezentanților comunității evreiești din țară, 71% dintre respondenți au remarcat persistența antisemitismului în România, în timp ce 41% au remarcat ascensiunea acestui fenomen în societate în ultimii cinci ani.[2065]
Este de remarcat faptul că prima sentință pentru negarea Holocaustului a fost pronunțată în 2021, la aproape 20 de ani de la adoptarea Ordonanței 31/2002. În același timp, un an mai târziu, pedeapsa de treisprezece luni de închisoare, aplicată anterior lui Vasile Zărnescu, colonel (rtd.) al Serviciului Român de Informații, pentru cartea Holocaustul – gogorița[2066] diabolică, a fost înlocuită cu un avertisment. [2067] După cum a afirmat în martie 2022 Marco Maximillian Katz, șeful MCA, acest verdict al Curții de Apel București „a anulat și a batjocorit” progresele autorităților în combaterea antisemitismului. [2068]
Manifestările antisemite și profanarea cimitirelor evreiești din țară sunt sistemice: În 2017, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, mai mulți tineri au răsturnat și spart cel puțin zece pietre funerare într-un cimitir evreiesc din capitală.[2069]
În aprilie 2019, numeroase instituții media centrale au relatat că peste 70 de pietre funerare și monumente au fost distruse în cimitirul evreiesc din Huși (județul Vaslui).
Potrivit MCA, în decembrie 2019 și aprilie 2020, persoane necunoscute au pictat imagini cu svastici, saluturi naziste și inscripții antisemite în parcarea magazinului universal Unirea central din București.
În iunie 2021, peste 20 de pietre funerare și monumente au fost dărâmate într-un cimitir evreiesc din Ploiești.[2070] În decembrie 2021, două svastici au fost pictate pe sinagoga din Sighișoara.
Pe 6 ianuarie 2022, un act de vandalism a fost comis împotriva sinagogii din Făgăraș. Situația minorităților etnice din România ridică anumite îngrijorări în rândul activiștilor pentru drepturile omului. Politica în domeniul asigurării drepturilor acestora nu este cuprinzătoare, iar modalitățile și mijloacele de implementare a acesteia variază în funcție de situația din anumite regiuni ale țării.
Consiliul Național Împotriva Discriminării, care funcționează sub controlul Parlamentului țării, a înregistrat 1000 de sesizări cu privire la actele de discriminare împotriva romilor pe diverse motive în 2023 (988 în 2022). Cel mai mare număr de plângeri au vizat încălcări ale dreptului la muncă și la alegerea profesiei (389), apărarea onoarei și demnității (194) și dreptul la educație (98). Au existat plângeri privind încălcarea drepturilor pe motive naționale (96), etnice (58) și lingvistice (13).
Drepturile etno-culturale ale minorității naționale maghiare, ai cărei reprezentanți locuiesc predominant în județele Transilvaniei (1,3 milioane de persoane sau 6,5% din populația totală a țării), sunt încălcate sistematic. Mai mult, autoritățile române continuă să-i persecute pe maghiari pentru utilizarea drapelului secuilor (româno-maghiari) și să-i amendeze pentru intonarea imnului maghiar în timpul evenimentelor publice. Utilizarea limbii maghiare în instituțiile publice din zonele dens populate de maghiari și primirea învățământului secundar și superior în limba maternă, garantate oficial de legea „Prin Educație”, sunt cele mai acute probleme. De exemplu, referitor la optimizarea cheltuielilor bugetare, se implementează o politică de eliminare a unui număr de discipline în limba maghiară din programa de învățământ a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
În acest context, Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR) este îngrijorat de accesibilitatea limitată la educația în limbile minorităților naționale din cauza finanțării bugetare inadecvate. CESCR atrage atenția asupra necesității intensificării eforturilor pentru a asigura accesibilitatea educației în limbile minorităților naționale, inclusiv prin alocarea unor resurse bugetare suficiente în acest scop.[2071]
În general, problemele legate de primirea învățământului secundar și superior în limba maghiară, precum și utilizarea limbii maghiare în instituțiile publice din zonele cu o populație maghiară compactă (așa-numitul Ținut Secuiesc) sunt extrem de acute în România. În 2020, actualul președinte al României, Klaus Iohannis, a fost amendat cu 5.000 de lei (aproximativ 1.000 de euro) de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) „pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate pe criterii de etnie/naționalitate”. Această acțiune a urmat remarcilor dure ale șefului statului cu privire la un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, care a fost adoptat de Camera Deputaților (camera inferioară a parlamentului), dar apoi respins în cele din urmă de Senat (camera superioară a parlamentului). În urma adoptării acestui proiect de lege în Camera Deputaților, în care Partidul Social Democrat (PSD) avea majoritate, președintele a declarat că PSD dorește să „dea Transilvania maghiarilor” și a întrebat retoric: „Ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestui acord?”
Remarcile președintelui au provocat indignare în Ungaria și în interiorul țării. De exemplu, premierul maghiar Viktor Orbán a declarat că nu a auzit „așa ceva venind din România, nici măcar în cele mai grele, antidemocratice, tulburi perioade”. Liderul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Hunor Kelemen, l-a acuzat pe Klaus Iohannis de „distrugerea ideii de dialog politic rațional, batjocorirea limbii maghiare și discriminarea minorității maghiare din România”.[2072]
Un val de condamnări a fost provocat de gestul controversat al prim-ministrului român de la acea vreme, Mihai Tudose, care a promis în cadrul unei emisiuni de televiziune din ianuarie 2018 că „îi va spânzura pe maghiarii implicați în utilizarea drapelului secuiesc pe aceleași catarge”. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-a emis politicianului un avertisment în acest sens.
În 2021, o rezonanță largă a fost provocată de remarcile nemărginite la adresa grupului etnic maghiar, făcute într-o declarație televizată de fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu. În acest sens, Consiliul Național al ONG-ului Secuiesc a făcut apel la autoritățile române.
……………………….
Comunitatea romă din România (peste 620.000 de persoane, aproximativ 3,3% din populație și, conform datelor neoficiale, până la 2 milioane de persoane) este cea mai discriminată dintre toate minoritățile etnice pe motive de naționalitate. În observațiile lor finale în urma examinării celui de-al 6-lea raport periodic de țară, experții CESCR reiterează faptul că populația romă din România continuă să se confrunte cu excluziune socială, un nivel disproporționat de ridicat de sărăcie (comparativ cu restul populației) și discriminare în toate domeniile vieții. [2084]
Principalul organism de elaborare a politicilor pentru protejarea drepturilor romilor și integrarea lor socială este Agenția Națională pentru Romi, înființată în 1997. Domeniul său de competență include monitorizarea situației privind respectarea drepturilor acestui grup etnic în cadrul strategiei guvernamentale [2085], propunerea de modificări ale legislației în acest domeniu, controlul implementării prevederilor actelor normative românești și europene relevante etc. În același timp, lipsa unui sistem cuprinzător de colectare a datelor privind discriminarea împotriva diferitelor grupuri sociale și etnice, inclusiv a comunității rome, și reticența autorităților române de a clasifica etnic situațiile problematice din punctul de vedere al legii, fac imposibilă evaluarea completă a amplorii încălcărilor drepturilor romilor.
Încă din 2019, experții Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) a Consiliului Europei au remarcat că sentimentul anti-romi în România este „obișnuit”. [2086] În concluziile ECRI privind implementarea de către România a recomandărilor care fac obiectul unor monitorizări intermediare (din 2022), Comisia subliniază că încă nu există evoluții semnificative în colectarea datelor privind infracțiunile motivate de ură, inclusiv împotriva romilor.[2087]
De asemenea, Comisia a deplorat întârzierea parlamentarilor români în adoptarea unui cod de conduită profesională care să interzică orice manifestare a rasismului în discurs. Necesitatea demult așteptată a unui astfel de pas este evidențiată, de exemplu, de următoarele cazuri de utilizare a discursului instigator la ură de către personalități publice.
În 2019, procedurile judiciare privind declarația lui A. Hobjila, unul dintre vicepreședinții filialei județene Botoșani a partidului Uniunea Salvați România, care a declarat „necesitatea eliminării cu orice preț a romilor din inima orașului Botoșani” în contextul reconstrucției acestuia, au provocat un val de indignare publică amplu. Remarca oficialului, care în esență solicita relocarea forțată a romilor, a fost considerată de CNCD drept discriminatorie și degradantă pentru demnitatea umană, iar autorul acesteia a fost amendat cu 2.000 de euro.
În ianuarie 2020, primarul orașului Târgu Mureș, Dorin Florea, a fost aspru criticat de organizațiile pentru drepturile omului pentru discursul incitant la ură etnică împotriva romilor locali.[2088]
Fostul prim-ministru al României, Petre Roman, a fost, de asemenea, amendat cu 2.000 de lei (aproximativ 417 dolari americani) de către CNCD pentru declarațiile sale anti-romi la televizor. [2089]
Există o problemă persistentă a copiilor romi care frecventează școli segregate (școli în care majoritatea elevilor sunt romi). Segregarea educațională afectează aproximativ unul din doi copii romi din România (51%).[2090] Există, de asemenea, rate extrem de mari de abandon școlar al copiilor romi din școlile primare și secundare.[2091]
În octombrie 2022, un activist proeminent al minorității rome, Dorin Cioabă, a acuzat Universitatea Lucian Blaga din Sibiu că nu îndeplinește cotele de admitere a solicitanților romi și că îi discriminează.[2092]
Membrii comunității întâmpină dificultăți în obținerea documentelor de identitate. În astfel de cazuri, poliția eliberează un raport de rezidență pe baza căruia solicitanții pot obține doar un document de identitate provizoriu. Mulți nu au, de asemenea, documente care să confirme rezidența sau dreptul de locuință.
Negarea serviciilor publice, a accesului la asistență medicală și sisteme de protecție socială, precum și a condițiilor egale de angajare pentru romi sunt frecvente. De exemplu, în august 2023, președinta ONG-ului E-Romnja, Carmen Gheorghe, a atras atenția asupra unui caz în care o femeie de etnie romă a fost forțată să nască pe jos, în curtea spitalului din Urziceni [2093], unde nu fusese internată, potrivit activistei, din cauza etniei sale.
În 2019, în Zalău, o femeie de etnie romă și copilul ei au fost bătuți cu un mop de un șofer de microbuz în încercarea de a-i alunga din vehicul, iar serviciile de urgență unde aceasta a solicitat ajutor au răspuns cu insulte.[2094]
În august 2022, s-a aflat că tribunalul din Zalău a dispus ca aceasta să plătească o amendă de 1.800 de lei, iar șoferița a fost scăpată cu o suspendare temporară. [2095]
Comitetul ONU împotriva Torturii (CAT) deplânge rapoartele conform cărora membrii comunității rome sunt supuși unor niveluri disproporționate de violență polițienească și că anchetele privind cazurile de presupusă violență polițienească împotriva romilor sunt adesea neefectuate sau superficiale. [2096]
În aprilie 2020, pe rețelele de socializare a apărut un videoclip cu bătaia unor romi de către un ofițer de aplicare a legii în Bolintin-Vale, județul Giurgiu. [2097]
În 2022, reprezentanți ai Aresel și ai Serviciului Iezuit Român pentru Refugiați au raportat că refugiații romi care soseau din Ucraina s-au confruntat și cu discriminarea: au fost alungați de la standurile cu alimente și medicamente gratuite, li s-a interzis să intre în sălile de așteptare de la Gara de Nord din București, cererile de a fi duși la un centru de primire a refugiaților s-au confruntat cu reacții negative.[2098] În aprilie 2022, un grup de refugiați romi din Ucraina au raportat că cererile lor de asistență umanitară au fost respinse la București. [2099]
CESCR observă, de asemenea, persistența discriminării împotriva altor grupuri marginalizate, și anume refugiații, solicitanții de azil și alții. În acest sens, CESCR a recomandat desfășurarea de campanii pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul grupurilor vulnerabile cu privire la modalitățile și mecanismele de depunere a plângerilor în cazurile de discriminare. [2100]
România are încă atitudini stereotipe rasiste față de persoanele de origine africană. Acest lucru poate fi ilustrat printr-o remarcă a ambasadorului țării în Kenya, Dragoș Viorel Țigău, în timpul unei reuniuni a Grupului Est-European la Oficiul ONU din Nairobi, la 26 aprilie 2023. Văzând o maimuță în fereastra sălii de conferințe, Reprezentantul Permanent al României a declarat că „grupul african ni s-a alăturat”. Acest lucru a provocat un val de indignare justă din partea diplomaților care reprezintă continentul, obligând Bucureștiul să-l recheme pe Dragoș Viorel Țigău. [2101]
……………….
Puteati sa dati link-ul si sa nu postati aberatiile falsuri si propaganda anti-romanesti aici….
Ce au facut jidanii la Iasi a dus la reactii tarzii dar dure care nu constituie progrom; de altfel jidanii scriu la o fituica din New York despre asta, ca sub autoritate germana, eventuala (zic eu) responsabilitate si-a asumat Germania. Da’ rusu’ nu aude, nu vede – ca elbombarda noaptea unde puneau foc de ghidare a bombardierelor jidanii sa vina bombele trimise de rusi… aia – criminali de razboi!, …
cum fac tot timpul agresivi şi cu spume la gură! Ar fi făcut din nou atac la persoană cum că comentatorul nu e “inteligent”, că e “amator”, ba chiar că e bolnav psihic etc., tot arsenalul lor calomnios pe care îl folosesc în ultimii ani, atacând cu ură orice promotor de adevăr ce le pare că le stă în cale.
Aşa se întâmplaa şi acum, dacă doar s-ar fi spus ce se întâmplă în realitate, ceea ce e fix pe dos faţă de propaganda lor slugarnică unor noi puteri emergente, dacă nu se dădea şi textul mură în gură pt marii “savanţi” corbi şi lupi ai propagandei asiatice, noi mercenari grandomani ai unei lupte pentru cauze străine de românism şi de românitate.
Ar fi sărit iar vreo nebună să spurce din cap până în picioare pe „oponent”, şi probabil o va şi face, în ciuda oricărei evidenţe privind realitatea!
dar “echipa nationalistilor” romani spala de zor Rusia la noada, prostindu-ne ca aceasta e intr-o lupta cu evreii. Ha!
Citez din raport, de mai sus, corect tradus de pe siteul MAE rus:
‘Este de remarcat faptul că prima sentință pentru negarea Holocaustului a fost pronunțată în 2021, la aproape 20 de ani de la adoptarea Ordonanței 31/2002. În același timp, un an mai târziu, pedeapsa de treisprezece luni de închisoare, aplicată anterior lui Vasile Zărnescu, colonel (rtd.) al Serviciului Român de Informații, pentru cartea Holocaustul – gogorița[2066] diabolică, a fost înlocuită cu un avertisment. După cum a afirmat în martie 2022 Marco Maximillian Katz, șeful MCA, acest verdict al Curții de Apel București „a anulat și a batjocorit” progresele autorităților în combaterea antisemitismului.’
De aceea, statul Israel a votat alături de Rusia şi China, la New York, în cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a ONU din 18.12.2024, unde Rusia a inițiat şi a obţinut adoptarea rezoluției intitulate „Combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță înrudită”.
Rezoluția, formată din 74 de puncte, spune că legislațiile statelor lumii trebuie să împiedice revizuirea istoriei (cum e „negaţionismul“ Holocaustului) și rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial, și „să combată cu hotărâre propaganda nazismului, de exemplu, aplicarea graffiti-urilor și desene pe monumente victimelor ostilităților“, ca şi „interzicerea oricăror ceremonii de comemorare a regimului nazist și a aliaților săi, abrogarea legislației discriminatorii și eliminarea propagandei rasismului, a urii bazate pe naționalitate, apartenență religioasă sau a convingerilor politice din materiale educaționale“.
Documentul integral avansat la ONU ca draft de Rusia, Belarus şi Turkmenistan
https://docs.un.org/en/A/C.3/79/L.2
El a fost adoptat şi a devenit Rezoluţie ONU, dar România a votat împotrivă.
Maria Zabolotskaya, adjunct Reprezentant Permanent al Federației Ruse la ONU, a declarat după victoria Rusiei la vot:
„Oponenții inițiativelor anti-naziste au fost Germania, Japonia și Italia – țările care au jurat înainte de a fi acceptate la ONU că s-au vindecat pentru totdeauna de virusul fascist. Este de remarcat faptul că atunci când s-a mai votat adoptarea unei primee rezoluții de acest gen în 2005, țările europene s-au abținut de la vot, dar acum au votat împotrivă. Aceste statele s-au opus acum, explicând că Constituția lor necesită «libertate completă de exprimare». Odată cu începerea operațiunii speciale rusești în Ucraina, tabăra de vest și-a schimbat neutralitatea în negare și acum își scrie răspunsurile de la Washington.
Şi ministerul rus de Externe a emis o declarație în 19 12.2024, în care afirma:
„Occidentul colectiv… a respins încercările recente [ale condamănrii neonazismului] şi și-a acoperit refuzul de a sprijini rezoluția cu scuze ridicole despre libertatea de întrunire și exprimare și s-a opus eforturilor internaționale de combatere a manifestărilor agresive ale rasismului și xenofobiei. Ar trebui să condamnăm poziția Germaniei, Italiei și Japoniei, al cărei vot împotriva rezoluției este o tendință periculoasă având în vedere paginile negre din istoria secolului XX ale acestor state, ceea ce ne face să ne gândim cât de sincere sunt în remușcările lor pentru numeroasele crime de război și crime împotriva umanității…“.
https://dzen.ru/a/Z2L3-gKyeT_quANe
https://www.google.com/search?q=UN+General+Assembly+approves+resolution+on+combating+glorification+of+Nazism
Alta gtluma talmudica: daca iti aperi neamul esti etichetat nazist, ….
De ce nu spun National-Socialisti?
Sa nu se prinda fraierii care reactioneaza “a la cainele lui Pavlov” primind auditiv semnalul (aici, “nazist”) asociat cu minciuni dovedite si imposibil de demonstrat ica adevaruri in realitatea obiectiva – spatio-temporala!