Home / Chestiunea Jidănească / Faptele, Personalitatea și Statuia lui Lenin

Faptele, Personalitatea și Statuia lui Lenin

Incorect Politic
Iulie 23, 2020

UN GENIU MONSTRUOS

Acad. Nicolae Dabija

Via IonCoja:

„… ce se stabileşte în spatele uşilor închise, muritorii de rând află de la istorici, poate peste 100 de ani. Aşa că să nu ne facem probleme, că ce se discută astăzi în „cercurile elitiste”, poate vor afla şi urmaşii, urmaşilor noştri, peste…”

Se spune că Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre Revoluţia Socialistă (adevărata Mare Revoluţie Socialistă) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, când se afla la Zurich. Ajungând acasă i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriză! Închipuie-ţi! Trebuie să mergem acasă, dar cum? Totul mi se pare atât de neaşteptat! (în cartea lui Volkogonov, pag. 138).

Era atât de neaşteptat pentru „conducătorul revoluţiei proletare”: miniştrii, demnitarii şi țarul fuseseră arestaţi. Alţii făcuseră revoluţia al cărei părinte s-a dorit a fi. S-a grăbit să plece spre Rusia.
În acele zile era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia secretă germană. I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revoluţia din Octombrie Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur. Cu aceşti bani se putea face un război, dar mite o revoluţie.

Din legendarul tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza, telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de oameni.
În iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea să emită un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca „spion german” pe bază de documente, între ele, aflându-se şi Ordinul Băncii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era plătit cu cincizeci de milioane de mărci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-și-l viitor aliat, avea să-l salveze în ultimul moment.

Pe front în 1917 nemţii aruncau în tranşeele ostaşilor ruşi manifeste semnate de V. I. Lenin,, care spuneau: „Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă! Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care-s şi ei muncitori ca şi voi, ci în scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin devenise aliatul cel mai de nădejde al duşmanilor patriei lui.

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pământ, uzine, vodcă şi pâine, fără să muncească. Asta-i face pe dezertori ca Lenin să le fie simpatic.

Cercetătorii acelei perioade sunt cu toţii de acord că arestarea lui Lenin în vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.

Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate acţiunile i-au fost îndreptate pentru a provoca înfrângerea ţării sale în primul război mondial şi a pune, el şi partidul său, mâna pe putere.

Visa să transforme războiul mondial într-un război civil. Specula şi el, ca şi comuniştii de azi, pe ideea internaţionalismului, mai importantă ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German avea să scrie: „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuia să învingem Rusia”.

După ce ia puterea, Lenin îi ajută, din interior, pe nemţi să învingă Rusia. „Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin însemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de către armata rusă, dar şi o gravă trădare de către noua Rusie a aliaţilor.

România se pomenise de una singură pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o lună de la preluarea puterii, bolşevicii stabilesc legătura cu germanii, întrebându-i care sunt condiţiile lor. Partea germană cere cedarea unor teritorii de peste 150.000 kilometri pătraţi. Conform păcii de la Brest – Litovsk, condiţiile căreia Lenin i le-a dictat lui L. Troţki (Lev Bronstein, născut la Telenești), ajuns al doilea om după Lenin în vastul imperiu, ca acesta să le accepte fără discuţii: Rusia sovietică renunţa la 34% din populaţia sa, 32% din pământul agricol, 89% din minele de cărbune.Buharin, care vede în aceste cedări „o trădare a revoluţiei”, e numit de Lenin trădător. Întrucât Petrogradul urma a fi cedat şi el benevol, Lenin mută capitala ţării la Moscova.

Congresul Sovietelor votează la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – împotrivă, la rugămintea lui Lenin, care totodată indemna populaţia „să nu opună rezistenţă armatei nemţilor”. Cetăţenii ruşi se întrebau, nedumeriţi: „Cum este posibil ca trupele Kaiserului să vină în trenuri de pasageri, ca nişte turişti  si sa ocupe oraş după oraş fără nici un fel de luptă?!”

Lenin îşi îndeplinea promisiunile luate. Dar în curând Antanta, din care făcea parte şi România, avea să învingă Germania şi aliaţii ei. Astfel Rusia bolşevică a fost salvată de „pacea ruşinoasă” de la Brest-Litovsk, semnată de Lenin, prin care Rusia rămânea aproape fără teritoriu în partea ei europeană.

Lenin ne mai era prezentat de biografii săi drept model de democraţie.

În iunie 1917, când Guvernul Provizoriu, preîntâmpinat de încercarea bolşevicilor de a pune mâna pe putere, a interzis orice fel de demonstraţii timp de trei zile, Lenin a protestat vehement, afirmând că „în orice ţară democratică organizarea unor asemenea demonstraţii este un drept irevocabil al fiecărui cetăţean.” După 25 octombrie 1917, însă, dacă o demonstraţie, un congres, o manifestare nu era aprobată de Dzerjinski, şeful CEKA, Lenin ordonase ca participanţii să fie sau arestaţi, sau împuşcaţi pe loc.

„Revoluţia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decât o banală lovitura de palat, în ea „n-a existat nici măcar un singur rănit”. În Palatul de Iarnă n-au intrat, cum arată filmele sovietice, soldaţi bolşevici, ci „o mulţime zdrenţăroasă şi furioasă, care s-a comportat cu violenţa caracteristică unor astfel de gloate” (în cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192). A fost o trecere paşnică a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma să fie şi el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. „Semăna mai degrabă cu o schimbare a gărzii”, îşi va aminti bolşevicul Suhanov. A doua zi însă Petersburgul se trezi într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă epocă. Cea a începutului unui dezastru care nici acum, la 2004, încă nu s-a încheiat.

Deşi e oferit drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: Я русский бы выучил тoлькo за то, что им разговаривал Ленин» – Aş învăţa Rusa numai pentru ceea ce Lenin a vorbit”), Lenin îi ura pe ruşi.

Aşa zisa «revoluţie din Octombrie» din 1917 a fost una orientată contra poporului rus. Din componenţa primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care făcuseră parte 5 membri permanenţi: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugașvili), Troţki (Bronstein), nici unul nu era rus.

Alţi conducători importanţi: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevărat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamţ), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectaţi din minorităţile asuprite de imperiul ţarist.

Astfel Dumnezeu bătea Rusia pentru lăcomia ei de a se fi lăţit fără scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfârşitul lui 1917 – 475 nu erau ruși şi doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari – aparţineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.

V. I. Lenin, fiind evreu după mamă – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, şi calmâc după tată, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmâcă botezată, nu avea încredere în ruşi. După revoluţie recomanda „sarcinile de mare exigență intelectuală să fie încredinţate străinilor, în special evreilor şi să se lase treburile simple pe seama „proştilor de ruşi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, între altele, îi scria lui Stalin: „Probabil că nu e un secret pentru dumneavoastră faptul că bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei săraci, că era, aşa cum se menţionează în certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”

Într-o discuţie cu L. Troţki, Lenin a spus: „Ruşii sunt prea blânzi, aş putea spune chiar blegi”, de aceea nu merită să li se dea funcţii importante (în cartea lui D. Volkogonov, pag. 293). Într-o scrisoare adresată în toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: „idioţii de ruşi”.

Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: „Un rus inteligent este aproape întotdeauna un evreu sau un rus cu sânge evreiesc”.

Aşa se explică ascensiunea ameţitoare a basarabenilor Mihail Frunze (ministru de război al URSS între 26 ianuarie şi 31 octombrie 1925), Serghei Lazo, comandant al frontului din Transbaicalia, Grigore Kotovski, comandant al Armatei 2 de Cavalerie, Iona Iakir, comandant de armată de rangul I, comandant al districtului militar Kiev şi Ucraina, Ivan Fedko, comandant de armată de rangul I, Val Zarzăr, comandant de corp de armată, Ion Secrieru, şef al Direcţiei principale de artilerie a Armatei Roşii ș.a. la cârma în derivă a noului imperiu, meritul lor mare fiind şi faptul că nu erau ruși.

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre „bunătatea” legendară a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declanşat execuţiile în masă, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Există ordine de spânzurare, de împuşcare, de închidere a mii de oameni în lagăre de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V. I. Lenin.

La sugestia lui Lenin în decembrie 1917 e creată CEKA – Comisia Extraordinară pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi Sabotajului, căreia i se acordă drepturi nelimitate. Decretul lui „Despre teroarea roşie” menţionează: „Este esenţial ca Republica Sovietică să fie apărată de duşmanul de clasă prin izolarea acestuia în lagăre de concentrare, iar toţi cei implicaţi în conspiraţiile şi rebeliunile alb – gardiste să fie împuşcaţi”. Nu cădeau sub incidenţa acestui decret doar membrii partidului bolşevic, în rest CEKA avea dreptul să aresteze şi să lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestările să se opereze în timpul nopţii, Lenin inventând şi termenul de „duşman al poporului”.

Acest război contra poporului rus şi a celorlalte popoare din URSS început de Lenin a continuat până la moartea lui Stalin din 1953. Au murit în el 66 de milioane de cetăţeni. Mai mulţi decât reprezentanţii ţărilor Europei pe toate câmpurile celor două războaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare păcat al lui Lenin şi al partidului comunist din ex-URSS.

Teroarea de stat declanşată de Lenin avea un singur scop: ca el să rămână la putere cu orice preţ. Chiar cu preţul dispariţiei tuturor cetăţenilor statului pe care şi-l dorea al său şi dincolo de moarte. El, după mărturiile celora care l-au cunoscut, „acţiona şi ca anchetator, şi ca procuror şi judecător”. Lenin recunoştea o singură clasă – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv ţărănimea. Despre ultima a spus că „planul de strângere a grânelor cu ajutorul mitralierelor este strălucit”, tot el dând „preţioasa indicaţie: „Spânzuraţi-i pe conducătorii cercurilor chiabureşti”. Sau: „Împuşcaţi-i pe conspiratori şi şovăielnici fără să întrebaţi pe nimeni” (p. 304). La indicaţia lui, participanţii răscoalei ţărăneşti din regiunea Tambov au fost ucişi în august 1921 cu zecile de mii – ţărani, femei, copii, bătrâni neajutoraţi – laolaltă – cu gaze asfixiante, interzise încă de pe atunci de forurile internaţionale.

Intelectualitatea era considerată „parazitară”, preoţimea – „contrarevoluţionară”, burghezia – „ex-popor”, ţărănimea – „sălbatecă”.

În foametea din anii 1921-1922 muriseră peste 25 de milioane de oameni. Dar în acelaşi timp, la indicaţiile sadiste ale lui Lenin, țara trimite sute de tone de grâne, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din străinătate ca acestea să declanşeze „revoluţia mondială”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub preşedinţia lui Lenin, decide să exporte aproape un milion de tone de grâu peste hotare – pentru a înfiinţa cât mai multe partide comuniste în Europa. „Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

Într-o telegramă din 1918 trimisă lui Stalin, Lenin scria: „Este timpul să încurajăm declanşarea revoluţiei din Italia. După părerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate şi a ţărilor cehe şi a României”.

Sovietizarea României a fost una dintre preocupările leniniştilor moscoviţi din toate timpurile. Deşi până la 1917 Lenin menţiona în lucrările sale că Basarabia e teritoriu care aparţine României, „…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc.), după preluarea puterii se răzgândeşte şi la 12 aprilie şi 18 aprilie 1918, la câteva săptămâni, după ce Sfatul Ţării votase unirea Basarabiei cu România, Guvernul condus de el protestează, în viziunea lui Lenin, deşi votarea a fost „o manifestare a voinţei poporului”, ea „este în flagrantă contradicţie cu normele dreptului internaţional”, dând indicaţii – caz unic în experienţa diplomatică mondială – să fie imediat arestat ambasadorul român la Petrograd, Diamandi.

Într-o telegramă trimisă la 5 mai 1919 preşedintelui Republicii Sovietice Ucrainene, Cristian Rakovski, românul bulgar, care până la 1918 în zeci de articole şi cuvântări vorbise că Basarabia e pământ românesc, cotropit de Rusia ţaristă, Lenin îl apostrofează pentru abuzuri la Lugansk, condamnând într-un fel şi dorinţa expansionistă a Ucrainei de a ataca şi cuceri România.
În aceeaşi perioadă Grigore Kotovski se lăuda plin de grandomanie că dacă n-ar fi existat disciplina militară ar fi trecut de mult Nistrul cu cele câteva sute de cavalerişti ai săi ca să „elibereze” România de sub călcâiul boierilor şi moşierilor exploatatori (Dicționar enciclopedic, Granat, Moscova 1927, pag. 218, în articolul despre Gr. Kotovski, unde acesta e numit cu drag de autori, între altele, „erou penal și tatăl bandiților”).

Lenin, care-şi zicea în anchete că profesia sa ar fi cea de „scriitor” şi care, deci, se considera intelectual, va spune despre toată intelectualitatea rusă: reprezentanţii acesteia „…cred că sunt creierul naţiunii. În realitate, nu sunt creierul, ci dejecţiile ei” (pag. 393). El afirmase nu o dată că intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de partid”. Despre L. Tolstoi va zice că e „moşier”, „un idiot întru Hristos”, despre V. Korolenko: e „un filistin jalnic”, despre M. Gorki, că „mai crede în Tătuca Țarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată în zone îndepărtate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale şi ştiinţifice – Șaliapin, Bunin, Berdeaiev (Vezi „Sensul Creației” cu prefața de A. Pleşu) , Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. îşi părăsesc patria.

Partidul a decis şi soarta celor rămaşi: el hotăra cine şi ce să scrie, cine avea dreptul să publice, cine putea fi lăudat sau criticat, cine – decorat, cui să i se dea onorarii grase etc. Şi totul se făcea în funcţie nu de talentul, ci de servilismul artistului sau scriitorului.

Se mai spunea că V. I. Lenin „iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodată la nici un spectacol. A fost cu Krupskaia de vreo 2-3 ori pe când se aflau la Berna, în străinătate, dar, mărturiseşte consoarta sa, „mergeam la teatru şi plecam după primul act”. Deci, acest om care n-a văzut la viaţa lui nici o piesă până la capăt va propune după revoluţie să fie închis Bolșoi Teatr – mândria Rusiei din toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi) pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti (inclusiv I. Șaliapin – decedat la 65 de ani, în 1938, la Paris) sunt disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.

Lenin, ca intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate.
Lenin îi cerea mereu lui Dzerjinski liste cu intelectualii care constituiau un pericol pentru revoluţie, şeful GPU incluzând în ele toată elita societăţii ruse. Listele conţin: numele a mii de profesori ai instituţiilor superioare de învăţământ, scriitori, artişti, medici, ingineri etc. Toţi aceştia sunt suiţi cu sila în trenuri, vapoare şi expulzaţi din ţară.

Lenin a lichidat toate partidele din Rusia, instaurând dictatura unui singur partid, cel bolşevic. Tot el creează CEKA, cu puteri nelimitate. CEKA era stat în stat. Indicaţiile erau următoarele: „Dacă vedeţi pe cineva deştept, îmbrăcat cuviincios şi care vorbeşte corect ruseşte –împușcați-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru”.

Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.

Dar n-a fost om care să-l fi urât cel mai mult pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul. I se lăudase bolşevicului G. M. Krjijanovski că încă în clasa a cincea „mi-am smuls crucea de la gât şi am aruncat-o în lada de gunoi”. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”. Cere de la CEKA rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa cu moartea pentru preoţi”.

Indicaţiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El va scrie în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic: „Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. La 22 martie 1922 găseşte de cuviinţă să ceară la şedinţa Biroului Politic „arestarea sinodului şi a patriarhului” Bisericii Ortodoxe. Patriotul Tihon e arestat şi va muri în curând pentru că el „şi banda lui se opun făţiş preluării bunurilor bisericeşti”. Sunt confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sunt dezbrăcate de aur şi argint şi profanate, zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ sunt rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse țări. Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80.000 de biserici mai funcţionau 11.525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul „ţării lui Ilici”.

Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mânăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea, înlocuită cu un însemn bolşevic.

Ţara avea nevoie de altă religie şi de alţi dumnezei. Religie nouă, în concepţia lui Lenin, urma să fie ideea comunist-bolșevică, iar noul dumnezeu era gata să devină chiar el, paranoicul din Simbirsk.

Se susţine, fals, că Lenin era de o „modestie legendară”. Dar încă în timpul vieţii sale, atât el, cât şi confraţii săi de la conducere, de cum au ajuns la Putere, botezau oraşe cu numele lor, îşi ridicau monumente, plăteau scriitori care să scrie cărţi despre ei, pictori care să le facă portrete, tot ei s-au mutat în apartamentele ţarilor din Kremlin, îşi editau operele complete (unele nescrise) etc.
În 1922 la ordinul lui V. I. Lenin, i se ridică statui „lui V. I. Lenin în oraşele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.

Încă în iulie 1918, la sugestia lui Lenin, academicianul Pokrovski prezentase Sovnarkomului un raport în care cerea înălţarea „a cincizeci de monumente închinate activităţii revoluţionare”. Pentru că ridicarea statuilor noilor lideri întârzie, Lenin îi telegrafiază lui Lunacearski: „Am ascultat raportul lui Vinogradov despre busturi şi monumente şi sunt profund indignat. Te admonestez pentru neglijenţa dumitale criminală. Să-mi trimiţi de urgenţă lista vinovaţilor pentru a fi trimişi în judecată. Ruşine sabotorilor şi tâlharilor”. Vreo duzină de activişti, sculptori, pictori, arhitecţi „sabotori”, care întârziaseră să-i înalţe statui au fost împuşcaţi.

Pe urmă a mers totul mai bine: de „modestia” lui Lenin avea grijă alt „mare modest” – I. V. Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat conducătorului proletariatului mondial”. În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V. I. Lenin. Pentru edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinţe – pentru aproape un sfert de ţară.

Tot ce-a spus Lenin era minciună sfruntată. La 1 mai 1919 a declarat în faţa mulţimii adunate în Piaţa Roșie: „Cei mai mulţi dintre Dumneavoastră, cei care încă nu aveţi treizeci-treizeci şi cinci de ani veţi vedea înflorind comunismul”.

La Congresul al III-lea al tineretului comunist din 1921 preia minciuna: „Generaţia care are azi cincisprezece ani va trăi peste 10 ani sau douăzeci într-o societate comunistă”. Hrușciov avea să ne fixeze şi el o dată pentru venirea comunismului pe pământ: 1981. Voronin ne zice, că dacă-l lăsăm să conducă țara încă 50 de ani, ne va arăta şi dânsul cum arată comunismul. Baliverne ca toate balivernele! Or, comuniştii ştiu doar să mintă convingător.

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.
Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura şi arta” – homosexual şi în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe „frumuşelul” Grișka Zinoviev ( Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine şi fundul tău marxist” ) Scriitorul rus Ilia Ehrenburg menţiona cu ironie: „E de ajuns să te uiţi la Krupskaia, ca să-ţi dai seama că pe Lenin nu l-au interesat femeile”. Dar poate s-a şi căsătorit cu Krupskaia, tocmai pentru că semăna leit cu un bărbat mătăhălos?!

Savanţii sovietici au creat după moartea lui Lenin un Institut special care să-i studieze creierul. (Institutul „Creierului lui V. I. Lenin”, condus de Vogt), deşi creierul la moartea lui în urma bolii era „cât o nucă”. Şi nu prea era ce studia.

Dar V.I.Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V. I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator „spunea nu” unde trebuia să spună „da” şi invers. Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

„Lenin a murit, dar fapta lui este vie”, zic comuniştii. Atâta timp cât faptele unui degenerat vor fi „vii” şi luate drept modele, cât schizofreniile lui politice vor continua să fie călăuze pentru nişte indivizi, care cred că omul poate fi fericit numai într-o cazarmă, iar marile lui crime vor fi calificate drept „merite în fața istoriei”, pentru că „orice crimă în numele revoluţiei este morală”, (citat din V. I. Lenin), atâta timp cât dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, această orbire evidentă nu poate fi decât o pedeapsă a lui Dumnezeu.
Iar comuniştii de azi, care se consideră continuatorii lui Lenin, ar trebui să poarte deopotrivă răspundere şi pentru crimele lui. Care sunt enorme.

Revoluţiile comuniste au toate ca una drept mobil banala invidie omenească: cei care n-au vor să aibă ca şi cei care au, dar fără să muncească. Dacă ar fi să rezumăm vastele învăţături ale lui Lenin, acestea ar fi câteva: Dacă doreşti să ai ceva – ucide-l pe cel care are acel ceva şi acel ceva va fi al tău! În numele viitorului luminos – să împuşcăm zece, o sută de milioane de oameni, „să nu ne oprim indiferent de numărul morţilor” (Lenin), chiar dacă nu vor rămâne decât câteva sute de mii, care merită cu adevărat să fie fericite.

Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!

Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Komsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”). Într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Laden, Carlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

Venirea lui V. I. Lenin la putere în Rusia anului 1917 a însemnat un blestem pentru această ţară şi pentru ţările peste care acest vast imperiu s-a lăţit sau a venit în atingere. El a aruncat dezvoltarea acestei ţări, dar şi a ţărilor cărora le-au fost impuse ideile leniniste, cu o sută de ani înapoi. Timp, se pare, pentru unele popoare irecuperabil.Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi vom şi crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

• autor: Nicolae Dabija
Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948, comună Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova), este scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).

*

În completarea textului semnat de Nicolae Dabija punem următorul comentariu:

Zilele trecute am văzut pe internet fotografia de ultimă oră a lui Vladimir Ilici LENIN: undeva, în Germania, i s-a ridicat o statuie. O statuie nouă! Cea mai recentă statuie, una din sutele de statui presărate pe suprafața Terrei pentru a eterniza amintirea marelui teoretician și practician al Revoluției bolșevice. Comunismul revine azi în forță la 3 decenii după ce se părea că și-a trăit traiul! Iată că nu! Germania, care l-a ajutat atât de mult în 1917 pe Lenin să-și ducă până la capăt malefica acțiune, își reafirmă admirația pentru marele criminal. Trendul este mondial!

Constat cu mare satisfacție că lucrurile se repetă! Și că numai noi, românii, nu plecăm urechea la ticăloșiile marelui anormal care a schimbat lumea la începutul veacului trecut!

Românii au fost singurul popor din Europa care nu a urmat modelul bezmeticului popor de muscali și nu a acceptat revoluția bolșevică! Nu a marșat, ba dimpotrivă, ne-am pus stavilă și am oprit la Budapesta în vara anului 1919 declanșarea revoluției mondiale a proletariatului! Am dejucat partea cea mai ticăloasă a planului leninist: transformarea războiului mondial în revoluție mondială a proletariatului!

Iar în 1989 am dat caracter anticomunist perestrokăi inițiată de urmașul lui Lenin, numitul Gorbaciov, și anticomunismul românesc s-a răspândit în tot fostul lagăr din Europa! A fost piatra tombală care consfințea ieșirea din istorie a bolșevismului! Pusă de noi, românii, în ciuda guvernului de bolșevici care se instaurase la putere în București!

Românii au făcut și un gest simbolic, de mare efect propagandistic: în primăvara lui 1990 au dat cu Lenin de pământ de nu s-a văzut! Spectacol măreț, cu mii de români participanți: demolarea statuii lui LENIN din Piața Scânteii. S-a ținut tare, nemernica! A durat două zile demolarea, până când, în uralele a mii de bucureșteni și a sute de români veniți din toată Țara să fie martori, să nu scape momentul istoric, Vladimir Ilici a dispărut din peisajul românesc!

În acest timp, alt Ilici, adept din fragedă copilărie al marelui criminal, apărea la TV și se ruga de bucureșteni să nu comită sacrilegiul prin care vor scandaliza toată paneta! Un gest de neimaginat! Lenin demolat!

Repet: LENIN DEMOLAT!

Demolarea lui Lenin s-a întâmplat o singură dată în istorie, la București, din inițiativa spontană și populară a românilor, împotriva voinței guvernanților!

Cine va mai avea de spus un cuvînt de ocară la adresa românilor este dator să-și cântărească bine vorbele: noi, românii, printre altele, lucruri la fel de minunate, suntem singurul popor care am demolat statuia lui LENIN!

Cumva mă înșel?! Mi-ar părea bine, dar nu cred, din păcate!…

Ion Coja

 

One comment

  1. de unde telenesti ? wiki da satul Yanovka or Yanivka in guvernoratul kherson. in rest da corect jidanii au fost demonici , nimic de contrazis aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *