Dincolo de Bula Occidentală: Nevoia urgentă de Realism Multipolar în Media și Politica din România

Prof. Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Octombrie 29, 2025

Dincolo de Bula Occidentală: Nevoia urgentă de Realism Multipolar în Media și Politica din România

O analiză onestă a presei românești, de la dezbaterile televizate la marile portaluri online, relevă un tipar aproape imuabil: spațiul public este saturat de teme venite din „Occident”. Fie că e vorba de politica internă americană, directivele de la Bruxelles sau noile curente culturale de la Paris, Occidentul colectiv nu este doar o sursă principală de știri, ci pare a fi singurul etalon al relevanței.

Evident, în contextul apartenenței noastre la UE și NATO, o parte semnificativă a acestei atenții este pe deplin justificată. Deciziile luate la Washington și Bruxelles au un impact direct și imediat asupra vieții noastre.

Dificultatea reală începe însă când această focalizare devine o excludere a restului lumii. Paradoxal, capcana funcționează în ambele sensuri. Chiar și atunci când adoptăm o postură vehement critică – lamentându-ne despre „ingerințele Comisiei Europene” – Occidentul rămâne singurul nostru partener de dialog. Ne definim identitatea fie prin aliniere submisivă, fie prin opoziție reactivă, dar întotdeauna în raport cu el. Restul planetei nu participă la conversație.

Această perspectivă este nu doar nesănătoasă, ci și profund anacronică. Când agenda informațională este 90% occidentală, presa întărește, chiar și fără voie, un provincialism auto-impus. În această viziune deformată, restul planetei – în ciuda realităților sale demografice, economice și culturale colosale – este retrogradat la un rol secundar.

Consecința directă este o atrofiere a orizontului strategic și o limitare gravă a potențialului național. Cum putem spera să construim punți economice, academice sau culturale cu giganți emergenți precum India (Bharat), Brazilia sau Indonezia, dacă elitele noastre și publicul larg nu le cunosc realitățile dincolo de clișeele superficiale?

Este, așadar, nevoie de o reechilibrare fundamentală a busolei informaționale, dar și a celei politice.

Pe de o parte, presa trebuie să umple vidul informațional cu analize de calitate despre evoluțiile din celelalte centre de putere ale lumii. Avem nevoie de o înțelegere a sistemelor politice din țările BRICS, de reportaje despre salturile tehnologice din China sau Coreea de Sud și de evaluări ale performanțelor economice din Rusia.

Pe de altă parte, această necesară deschidere informațională trebuie dublată de o voință politică. Sentimentul de epuizare a modelului occidental și percepția unui vid de alternative au creat un spațiu politic fertil pentru noi mișcări. Partide precum AUR, SOS România sau Partidul Patrioților Români (PPR) al lui Mihai Lasca au câștigat tracțiune tocmai prin articularea acestei critici la adresa establishment-ului euro-atlantic. Ele se poziționează ca opțiuni care contestă alinierea exclusivă și propun, cel puțin la nivel discursiv, o reorientare strategică.

Desigur, pentru ca aceste noi forțe să reprezinte o alternativă viabilă, este necesară o coerență ideologică. În cazul specific al AUR, de pildă, există o provocare majoră. Pentru a fi credibil ca promotor al unei noi viziuni, partidul trebuie să își asume mult mai tranșant ideea geopolitică multipolară. Există o contradicție evidentă, remarcată de mulți analiști, între retorica suveranistă anti-Bruxelles și alinierea sa, uneori radicală, la anumite curente conservatoare pro-SUA și la o agendă inflexibil pro-Israel.

O adevărată politică multipolară nu înseamnă înlocuirea unei subordonări cu alta, ci exact depășirea acestor alinieri unilaterale. Prin urmare, o distanțare clară de fenomenul radical pro-american și pro-israelian este esențială pentru ca o astfel de mișcare să poată susține cu autenticitate deschiderea către o cale pro-românească în geopolitică– altfel, riscă să rămână tot în “bula occidentală”, doar într-o altă variantă a ei.

Remarca lui Nikolai Danilevsky, care descria Europa drept doar o mică peninsulă vestică a imensului continent eurasiatic, ar trebui să ne servească drept un memento constant. Fără a ne repudia moștenirea europeană, este crucial să depășim acest „europocentrism” limitativ.

Occidentul colectiv, el însuși măcinat de frământări interne și oboseală culturală, este improbabil să mai poată oferi României singurele soluții viabile. O deschidere informațională și politică reală ar fi un semn de maturitate strategică. Ar combate acel “rasism” epistemologic occidental, care postulează că doar ideile venite din Vest au valoare universală.

Să fim clari: aceasta nu este o agendă anti-occidentală. Este, prin excelență, o agendă pro-românească, o manifestare a realismului și o adaptare esențială la secolul în care trăim. Adevărata relevanță nu se câștigă nici prin imitație servilă, nici prin critică obsesivă a unui singur model. Se câștigă prin capacitatea de a înțelege, de a dialoga și de a interacționa inteligent cu toți actorii globali semnificativi, iar implementarea acestei viziuni necesită vehicule politice coerente și capabile să o susțină.