Incorect Politic
Februarie 9, 2025

Dan Culcer despre delictul de opinie din România: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”

Via CERTITUDINEA:

România a ajuns într-un punct paradoxal: invocă memoria pentru a justifica înfricoșarea și a instala frica. OUG 31/2002, devenită Legea nr. 241/23.12.2025, nu mai funcționează astăzi ca o lege de protecție democratică, ci ca un dispozitiv de avertisment simbolic: „atenție ce citezi, atenție ce analizezi, atenție ce publici”.

________________________________________

Aceasta nu este justiție, ci pedagogie cu instrumente penale. Iar pedagogia penală este incompatibilă cu libertatea presei.

Nu există democrație matură în care jurnaliștii să se întrebe dacă un citat istoric poate deveni probă penală. Nu există universitate liberă în care profesorii să evite subiecte de teamă. Nu există cultură vie sub supraveghere normativă difuză.

Când legea devine neclară, puterea devine arbitrară. Iar arbitrariul este definiția clasică a cenzurii indirecte.

Cine apără această stare de fapt nu apără memoria victimelor, ci comoditatea controlului.

Libertatea de exprimare nu este un drept „tolerat”, ci o condiție de existență a statului constituțional. Constituția României nu lasă loc de interpretări oportuniste: cenzura de orice fel este interzisă. Nu condiționat. Nu relativ. Nu temporar.

În acest context, OUG nr. 31/2002, deși născută dintr-o intenție morală legitimă – combaterea extremismului –, a evoluat într-un instrument normativ cu potențial de intimidare sistemică. Nu prin condamnări masive, ci prin ambiguitate, selecție și înfricoșare. Pentru cetățenii României care și-au trăit tinerețea și maturitatea înainte de 1989, tehnica este cunoscută.

Problema nu este memoria istorică, ci penalizarea discursului. O lege care nu delimitează ferm între incitare la ură și analiză critică, între propagandă și cercetare, între apologie și citare, produce un efect inevitabil: autocenzura.

Un stat care își disciplinează intelectualii, jurnaliștii și profesorii prin spectrul penal, nu se apără de extremism, ci slăbește imunitatea democratică. Istoria nu se protejează cu procurori, ci cu arhive, educație și libertate.

A critica această lege nu înseamnă a minimaliza crimele trecutului. Înseamnă a refuza ca tragediile istorice să fie transformate în argumente de reducere a libertății prezente.

Acesta este patriotismul critic: fidelitatea față de Constituție, nu față de confortul ideologic al momentului.

ANALIZA ACTULUI NORMATIV ȘI CONTEXTUL SĂU

Textul analizat provine din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002, aprobată cu modificări ulterior prin lege, privind: Interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de genocid și crime contra umanității. Este un act normativ penal (incriminări), administrativ (obligații ale autorităților publice) și memorial-simbolic (nume de străzi, statui etc.).

Context: ordonanța a fost adoptată sub presiunea alinierii României la standardele UE și NATO; reflectă memoria Holocaustului și a crimelor regimurilor totalitare; însă este redactată înainte de dezvoltarea jurisprudenței CEDO privind libertatea de exprimare în mediul digital și înainte de consolidarea standardelor de previzibilitate penală.

Analiza noastre ține seama de CADRUL CONSTITUŢIONAL RELEVANT pentru ROMÂNIA.

1. Libertatea de exprimare – art. 30 Constituție. Art. 30 alin. (1):„Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel (…) sunt inviolabile.”

Art. 30 alin. (2): „Cenzura de orice fel este interzisă.” Art. 30 alin. (7): „Sunt interzise prin lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă…”

Observație esențială: Constituția permite limitări punctuale, dar nu permite formulări vagi sau represive, nici incriminări de idei ca atare.

• Principiul legalității penale – art. 23 alin. (12)

„Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.” Derivă cerința de claritate, previzibilitate, interpretare strictă.

ANALIZA PE ARTICOLE – PROBLEME JURIDICE ȘI CONSTITUŢIONALE

1. Art. 4 – Simboluri fasciste sau legionare

Text-cheie problematic: „confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii…”

Probleme constituționale

a) Lipsa definiției exacte a „simbolului”

Legea NU definește: ce este simbol fascist  sau legionar; dacă include simboluri istorice, heraldice, religioase; dacă include opere artistice, fotografii, arhive, citate.

Contrar art. 23 alin. (12) – norma penală este imprevizibilă. CEDO – Vajnai c. Ungariei: incriminarea simbolurilor fără context și fără analiză de pericol real încălcă art. 10 CEDO.

b) Criminalizarea „deținerii în vederea răspândirii”. Aceasta permite: anchetarea intenției; prezumarea vinovăției; suprapunere cu cenzura preventivă. Este un risc grav pentru presă, editori, istorici, cercetători.

Excepția de la alin. (3) „nu constituie infracțiune dacă este săvârșită în interesul artei, cercetării, educației…”.  Problema: sarcina probei revine celui acuzat, nu statului. Articolul este incompatibil cu: prezumția de nevinovăție; libertatea academică (art. 32 Constituție).

• Art. 5 – „Promovarea cultului” și „ideilor”. Termeni extrem de periculoși juridic: promovare”, „cult”, „idei, concepții sau doctrine”. Ideile nu sunt fapte în drept penal clasic. CEDO – Perinçek c. Elveției: incriminarea ideilor, fără ca să de probeze incitare directă la violență, este incompatibilă cu art. 10 CEDO.

Deci, textul permite: incriminarea discursului istoric; sancționarea opiniilor «neconvenabile»; autocenzura presei. Cine a redactat lista opiniilor neconvenabile? Interesele cărui grup uman ar fi lezate de aceste opinii «neconvenbile»?

• Art. 6 – Negarea sau minimalizarea Holocaustului. Aici analiza trebuie nuanțată.

CEDO admite: sancționarea negaționismului militant, ca formă de incitare la ură.

Dar legea română introduce: „minimalizarea în mod evident”. „Evident” NU este definit: ce grad? ce criterii? cine decide? Formularea actuală permite sancționarea unor dezbateri academice; penalizarea istoriografiei comparative; intimidarea cercetătorilor.

Art. 6 alin. (21) – Holocaustul „pe teritoriul României”. Problema majoră: introduce o variantă națională a adevărului istoric penalizat; contravine libertății cercetării; creează risc de istorie oficială impusă penal. CEDO: statul NU este „arbitru suprem al adevărului istoric”.

• Art. 12–13 – Statui, denumiri, spațiu public. Aici intrăm în drept administrativ și memorie colectivă. Interzicerea statuilor sau denumirilor este admisibilă constituțional; NU afectează libertatea individuală de exprimare; ține de politica memoriei statului. Aceste articole sunt cele mai solide juridic. Dar memoria cetățenilor unui stat nu coincide cu memoria instituțională, nici cu memoria oficială. Statul poate interzice plasarea unei statui pe teren public sau de stat, nu și pe terenuri private.

COMPATIBILITATEA CU DREPTUL EUROPEAN

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului – art. 10

CEDO acceptă restrângeri DOAR dacă: sunt necesare într-o societate democratică; sunt proporționale; sancționează un pericol real, nu idei abstracte. Legea română merge ignoră standardele CEDO.

• Carta Drepturilor Fundamentale a UE – art. 11. Protejează libertatea presei; pluralismul; libertatea informației. Incriminarea „distribuirii” online ca factor agravant automat este o prevedere disproporționată.

CONSECINȚE PRACTICE PENTRU CETĂȚENI

• Autocenzură generalizată: jurnaliști; editori; profesori; artiști.
• Legea devine un instrument politic folosibil selectiv pentru intimidare a opoziției intelectuale.
• În această formă ea generează insecuritatea juridică. Nimeni nu știe exact ce este permis.
• Victimele se pot adresa la CEDO statul riscă condamnări din partea CEDO dacă aplicarea este abuzivă și neclară, adică extrem de restrictivă,

CONCLUZIE GENERALĂ

Scopul legii este legitim (combaterea urii, protejarea demnității umane). Mijloacele sunt excesive, vagi și incompatibile parțial cu Constituția și CEDO.

Legea: încalcă principiul clarității normei penale; tinde să penalizeze idei și interpretări; creează premisele cenzurii indirecte; afectează libertatea presei și a cercetării.

GHID PRACTIC PENTRU JURNALIȘTI ȘI PROFESORI

A. Ce este permis

• Analiza critică a ideologiilor extremiste;
• Predarea istoriei fascismului, legionarismului și Holocaustului;
• Publicarea de documente, arhive, imagini în scop informativ;
• Dezbaterea academică, inclusiv opinii divergente, formulate fără incitare la ură.

B. Ce prezintă risc juridic în forma actuală a legii

• Utilizarea simbolurilor fără contextualizare clară;
• Titluri sau materiale ambigue care pot fi interpretate ca glorificare;
• Distribuirea online de materiale istorice fără explicații;
• Comentarii polemice care pot fi scoase din context.

C. Recomandări de bună practică

• Contextualizați explicit scopul educativ sau jurnalistic;
• Evitați formulările laudative necritice;
• Păstrați dovezi ale intenției profesionale (note editoriale, programe de curs);
• Consultați un jurist înainte de proiecte sensibile.

POST SCRIPTUM. A critica o lege nu înseamnă a nega istoria. A cere claritate constituțională nu înseamnă a relativiza crimele trecutului. Înseamnă a apăra statul de drept, nu confortul ideologic al momentului.

Patriotismul democratic nu constă în tăcere, ci în fidelitate față de Constituție. Orice cetățean al României, ca și mine, are dreptul, aș zice chiar obligația, anticipând efectele negative ale unei legi prost redactate, să se adreseze, în aceste condiții, Avocatului Poporului, pentru a se proteja de aplicarea abuzivă a acestei legi care are grave carențe constituționale și juridice.

În ceea ce mă privește am făcut acest demers. La adresa Analiza Legii nr. 241/23.12.2025 citiți RESCRIEREA ARTICOLELOR PROBLEMATICE ÎN FORMĂ CONSTITUȚIONALĂ  pe blogul meu, Arhiva românilor. Mai găsiți, la adresa https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2026/01/scrisoare-deschisa-privind-necesitatea.html un model de petiție, valabilă juridic, care poate fi trimisă la adresa avp@avp.ro, către Avocatul Poporului. (Dan Culcer)