Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Prof. Octavian Dimarescu
Incorect Politic
August 8, 2026
Călugării spanioli și piața liberă: Ce „uită” libertarienii să ne spună despre Școala de la Salamanca
Există o fascinație din ce în ce mai greu de ignorat în zilele noastre pentru libertarianism, mai ales în rândul unor oameni care se declară creștini și care încearcă, printr-o acrobație logică destul de riscantă, să îmbine religia cu piața liberă absolută. Este acel miraj seducător al omului care se construiește exclusiv singur, individul izolat care prosperă strict pe baza efortului propriu și care interacționează cu ceilalți doar prin contracte reci. Părintele neo-liberalismului modern, Ludwig von Mises, a exprimat această viziune destul de tăios, afirmând că în economia de piață individul este liber să acționeze exclusiv în orbita proprietății private și a pieței, alegerile sale fiind finale.
Pentru un gânditor ca von Mises, care a fost de fapt un ateu practic în filosofia sa politică, îndemnul de a asculta vocea conștiinței și de a înlocui profitul privat cu bunăstarea publică nu creează deloc o ordine socială satisfăcătoare. Printr-o astfel de abordare el a respins de fapt dintr-o singură mișcare întreaga civilizație creștină și doctrina morală a Bisericii.
Antropologia creștină stă pe cu totul alte fundamente, iar baza vieții noastre este sobornicitatea. Noi ne mântuim în comuniune, trăim împreună cu ceilalți, suferind pentru ei și bucurându-ne cu ei. Creștinătatea a pornit mereu de la premisa că libertatea are sens doar dacă este direcționată către un „bine” adevărat care să împlinească natura umană. Din acest motiv, libertatea economică de a vinde și a cumpăra trebuie să fie obligatoriu subordonată binelui comun.
Omul nu trăiește doar cu pâine, iar comerțul ar trebui, în fond, să faciliteze și să susțină aspectele superioare ale ființei umane, precum acțiunile morale virtuoase și devotamentul religios. Numai o concepție de-a dreptul animalică despre om ar putea așeza capacitatea de a cumpăra și a vinde drept pivotul în jurul căruia ar trebui să se învârtă viața unui individ sau eforturile statului. Sfinții Părinți ai Ortodoxiei ne-au spus constant că suntem doar administratori ai creației, iar a opri resursele doar pentru tine ignorând suferința aproapelui este un act de furt.
Lucrul cu adevărat uluitor este că anumiți economiști libertarieni, într-o încercare de a găsi rădăcini istorice onorabile pentru ideologia lor, au început să susțină că teologia catolică medievală și renascentistă ar fi promovat capitalismul. Gânditori precum Raymond de Roover au încercat din răsputeri să demonstreze că noțiunea tradițională de „preț just” era pur și simplu prețul dictat de cerere și ofertă pe o piață liberă. De Roover l-a interpretat forțat pe Toma d’Aquino, deși acesta din urmă a arătat clar, citându-l pe Sfântul Augustin, că dorința de a cumpăra ieftin și a vinde scump este o înclinație vicioasă pe care omul are datoria să o învingă prin dreptate. Piața nu dictează automat morala.
Aceeași confuzie intenționată se face și cu faimoasa Școală de la Salamanca. Când aurul din Lumea Nouă inunda porturile spaniole, creând o inflație uriașă și o circulație masivă de capital la Sevilia, teologii au fost forțați să analizeze moralitatea pieței. Călugărul Tomás de Mercado scria deja cu amărăciune despre modul în care bancherii măturau toți banii pentru a-i împrumuta înapoi cu dobânzi exorbitante, acaparând astfel întreaga lume. Un alt mare nume al școlii, Domingo de Soto, a afirmat că deși nevoia stă la baza prețului, trebuie luate mereu în calcul munca, riscul și situația celor implicați în tranzacție. Departe de a fi un adept al pieței complet nereglementate, de Soto a subliniat că autoritățile republicii ar trebui în principiu să fixeze prețul fiecărui articol, lăsând la discreția vânzătorilor și cumpărătorilor doar prețurile pe care statul nu le poate controla practic. Când un preț este fixat prin lege, afirmă el, a-l crește chiar și cu un singur ban este un păcat de moarte.
Mai târziu, Pedro de Valencia a spulberat complet logica libertariană modernă explicând că legea cererii și ofertei se poate aplica exclusiv la bunuri neesențiale, precum diamantele, caii sau săbiile, unde părțile au o libertate egală. Când vine vorba însă de pâine, mai ales în anii de criză, vânzătorul are parte de libertate și abundență, în timp ce cumpărătorul suferă de o nevoie urgentă și disperată. Din acest motiv absolut niciun preț nu poate fi considerat just sau cerut cu inima împăcată dacă el contravine interesului public.
Această grijă pentru cel vulnerabil este perfect aliniată cu sfinții Renașterii. Sfântul Bernardin de Siena predica faptul că prețurile sunt stabilite pentru binele comun, prin estimarea colectivă a cetățenilor, și că ele pot fi fixate de autorități deoarece nu există nimic mai inechitabil decât promovarea interesului privat în detrimentul bunăstării generale. La rândul său, Sfântul Antonin din Florența afirma că autoritățile civile trebuie să fixeze prețurile alimentelor și insista pe necesitatea unui salariu just. Pentru el, scopul salariului nu era doar o plată mecanică a muncii, ci trebuia să asigure muncitorului o viață decentă, care să-i permită să trăiască virtuos și, în cele din urmă, să atingă mântuirea. A plăti un salariu mizerabil profitând de faptul că muncitorul are guri de hrănit era văzut ca o nedreptate strigătoare la cer.
Am ajuns astăzi într-o situație profund anormală tocmai din cauză că am îmbrățișat o viziune complet nenaturală asupra omului, considerându-l un individ izolat care își „creează” propriul sistem de valori. Liberalismul politic și economic a destrămat tapiseria milenară a societăților umane, înlocuind moștenirea și securitatea noastră personală cu un concept eteric și rece al „alegerii”. De aceea, soluțiile propuse de curente precum distributismul devin esențiale. Arthur J. Penty a avertizat foarte clar că orice încercare a familiilor de a se întoarce la o viață independentă și rurală, dacă nu este însoțită de controlul prețurilor, ar însemna pur și simplu o sinucidere economică.
Lupta noastră pentru a ieși din acest sistem care ne sufocă spiritual trebuie să capete dimensiuni morale și comunitare mult mai adânci, pentru ca generațiile care ne vor urma să poată trăi o viață mai bogată și mai așezată în tradiție. O economie fără dragoste, fără frâne și fără grija pentru mântuirea aproapelui va sfârși mereu prin a ne transforma în niște străini aflați în competiție pe viață și pe moarte.
Dacă libertatea şi libera inţiativă umană sunt anti-creştine, cât mai e până să reauzim despre comunism că e compatibil cu creştinismul sau o formă a lui, deşi stânga comunistă e atee şi profund anti-creştină, cum spunea iudeo-anarho-comunista Emma Goldman în cartea The Failure of Christianity („Eșecul creștinismului”): „creștinismul este o cămașă de forţă“.
Socialismul şi comunismul promovează materialismul dialectic și consideră religia drept „opiul poporului”, o iluzie ce trebuie eradicată, ce atacă de fapt morala, căci dacă creștinismul plasează legea morală în Dumnezeu, comunismul o subordonează „intereselor de clasă ale proletariatului“ și ale partidului comunist.
Pe acest site, macar aici, avem datoria sa luam in comparatie modelul legionar, care era crestin, era social, era privat si era etic.
e necesară economia de piaţă şi nu preţuri foarte mici impuse de stat la bunurile esenţiale, precum grâul (pâinea), pe care apoi nimeni nu se va mai strădui să le producă în lipsa răsplăţii muncii. Statul paternal mai degrabă creează alţi paraziţi sociali, demotivând munca „chiaburului“ (pronunţat acuzator astfel, cu ură de clasă), sau, pentru a supravieţui, finalmente se transformă într-o dictatură şi toţi cetăţenii lui vor resimţi viaţa ca o închisoare din care cei cu reală chemare la muncă şi iniţiativă obştească vor vrea să evadeze, cum şi chinezii sau coreeni de nord din China comunistă şi din Coreea de Nord de azi visează la traiul occidental, doar frica oprindu-i să se exprime sau să încerce să evadeze.
https://www.dailymail.com/news/article-16036293/Tents-endless-thefts-local-shopkeepers-bathing-street-Romanian-Bulgarian-beggar-encampment-blighting-heart-London.html
Tov înseamnă în ebraică „bun” sau „bine” (טוב), să nu credeţi că sunteti insultati drept „tovarăşi“!
https://www.renegadetribune.com/kids-in-tiny-british-village-beg-the-government-not-to-force-illegal-migrants-on-their-home/
IA War Geminis Wars
https://www.facebook.com/share/p/1BhAkGEnqn/
Cum s-au activat imediat trolii Mossadului atunci când s-a atins un subiect sensibil și important!
Da, economia de piață este economie de camătă și speculă controlată complet de jidani, legile economice ca de ex. „cererea” și „oferta” fiind doar o gargară pseudoștiințifică! Da, comerțul liber este dreptul finanței jidănești de ași face mendrele peste tot, operând deasupra legii, distrugând proprietate, tradiție, cultură, secole de muncă și sacrificii, transformând goyimii în mase de salahori deposedați de toate valorile materiale și spirituale(puțin îmi pasă de „traiul occidental” elogiat de Șloim de mai sus)! Iar această finanță s-a construit în secole de jecmănire controlată de cahale care investeau într-o zonă și scoteau înzecit, după care reinvesteau profiturile în acapararea altor zone libere; prețurile de la fiecare dugheană din târgul X erau stabilite de rabinul local, care se ocupa de racolarea sau compromiterea goyimilor cu stare; în funcție de competența sa rabinul era răsplătit sau pedepsit de cahal. În secolul XVI finanța jidănească a dat 3 lovituri fatale Europei ariene și creștine, marcând începutul epocii moderne: 1. Colonizarea Americilor și genocidul amerindienilor pe banii murdari ai sefarzilor din Pen. Iberică; 2. Odioasa Reformă care a jidovit, despiritualizat și deculturalizat jumătate din lumea papistașă; 3. Revoluția crypto-jidănească din Țările de Jos Spaniole, care a dat naștere Provinciilor Unite(cunoscută ca Republica Olandeză), primul „stat modern” din istorie pe care banii negri jidănești l-au făcut o mare putere a vremii, rivalizând cu țări mult mai mari.
Tocmai evreii nu au şi nu au avut deloc o problemă cu comunismul, ci l-au şi promovat, iar în prezent sunt chiar parteneri importanţi ai Chinei comuniste, China fiind principalul partener economic al Israelului.
De aceea naţionaliştii români interbelici, precum legionarii sau cuziştii au promovat, acuzator, termenul de „iudeo-comunism“.
Kibbutzurile din Israel au la bază un model socialist și egalitarist, inspirat de ideile sionismului muncitoresc, înfrăţit cu comunismul. În schimb, Corporaţia naţională legionară („fascistă“), respectă proprietatea privată, reunind în bresle patronii și angajați la un loc, mediate şi ajutate de un stat naţional, nedispus concesiilor speciale (corupte, în esenţă) pentru capitalul străin.
Legionarii, cum consemnează istoria, „combăteau violent“ comunismul (asta după ‘viziunile’ tale, înseamnă că erau de la Mossad?), considerând comunismul o doctrină anti-creștină, anti-națională și distrugătoare a proprietății private, pe care legionarii o voiau naţională, a românilor, şi nu a străinilor.
Economia legionară trebuia să fie naționalist-corporatistă, puternic protejată de stat și bazată și pe conceptul de „muncă legionară”, nu pe comunism.
Respingerea capitalismului veros şi a marelui capital oligarhic (pe care o atribui aberant şi fals Mossad-ului), nu trebuie să însemne şi respingerea absolută a principiilor economiei de piaţă, care corelează natural oferta cu cerere. Nici Germania naţional-socialistă („nazistă“) nu a abolit proprietatea privată şi nu a procedat la naţionalizarea întregii economii, iar Economia propusă de mișcarea legionară din România se baza pe proprietatea micilor producători naţionali nu pe comunism, respingând însă sistemul materialist corupt dominat de marea finanță internațională și de minorități etnice (în special evrei).
Iudeo-comunismul și iudeo-capitalismul sunt două fețe ale aceleiași monede, orice om trezit la realitate ar trebui să o știe. Ambele sunt planificate de la vârf și bazate pe monopol economic, politic și cultural(pe care capitalismul și „democrația” liberală le ascund, mimând concurența și libertatea ideilor); ambele distrug comunitățile, familiile și cultura tradițională „eliberând” pe individ la nivel de tabula rasa(dezrădăcinat și dezmoștenit), neajutorat în fața statului opresor dar cadorisit cu „libertăți” fără valoare reală; ambele iudeologii au la bază materialismul, individualismul(falsul colectivism comunist este între boii care trag la jug, nu între boi și stăpânii perciunați), egoismul și dezbinarea cu orice preț(în locul altruismului și armoniei naturale), „emanciparea” femeii(ducând la colaps demografic), separarea omului de rostul și rezultatul muncii sale, precum și dependența acestuia de angajator(în locul independenței și apartenenței organice față de ocupația sa), divertismentul imbecilizator(în locul culturii strămoșești), negarea trecutului și a conștiinței naționale(în locul continuității), cultul progresului și schimbării(revoluția permanentă), etc.. Dacă bolșevismul roșu(URSS) exporta revoluție, bolșevismul albastru(SUA) exportă democrație, în mod esențial același lucru. Ce rezultă din toate cele de mai sus este desființarea popoarelor, transformarea în „indivizi liberi”, adică sclavi și mancurți muncind pe ogorul jidanului.
Rigă, tu nu stai în lumină, căci te arde, ci în umbra propice visării şi somnului. Capitalul nu l-au inventat evreii, ci e în firea umană, „căzută“, dacă vrei, deşi schimburile negustoreşti („de piaţă“) sunt o componentă a evoluţiei vieţii umane.
Banii sau bunurile folosite ca şi ’capital’ pentru a produce alți bani și profit e esenţa negustoriei, preexistentă evreilor. Sunt şi un motor al economiei.
Primele popoare care au practicat negustoria la scară largă în antichitate au fost sumerienii în Orientul Apropiat (prin comerț terestru și fluvial) și, ulterior, fenicienii, care au creat prima mare rețea de comerț maritim din Marea Mediterană. Alţii, precum grecii şi evreii, au venit după aceştia în negustorie.
Primul mare capital european nu a fost evreiesc, ci a apărut odată cu Renașterea și expansiunea orașelor-stat italiene (precum Veneția sau Florența) și a negustorilor din Țările de Jos. Atunci a apărut contabilitatea în partidă dublă și primele forme de bănci. Banii au trecut de la simplul mijloc de schimb la statutul de capital activ (investit în corăbii, caravane și mărfuri pentru profit). Căci înainte de a apărea şi cămătarii evrei în Veneţia, de exemplu, aici cămătaria aparţinea exclusiv nobilimii locale („nobilimea neagră“), care şi acum controlează, din spatele unor organizaţii secrete, destinul Europei şi banii ei, chiar dacă a şi asociaţi evrei.
Rigă scundă şi plăpândă, regele-ciupercă de soare temător, tu acuzi economia de piaţă a fi ceea ce nu este, dându-i descrierea capitalismului veros, deşi sunt două mâncăruri diferite. Economia de piață este sistemul în care prețurile, producția și bunurile sunt stabilite cantitativ liber prin cerere și ofertă, nu arbitrar, prin dictat. Deciziile economice apar din interacțiunea dintre cumpărători și vânzători, cu proprietate privată și intervenție redusă din partea statului.
Chiar şi China, condusă de Partidul Comunist Chinez, a trebuit să ţină cont (pentru moment, cred ideologi comunişti chinezi) că trebuie să se adapteze economiei de piaţă, aşa că economia ei respectă principiile acesteia pentru a funcţiona, încercând astfel să evite catastrofa economică a fostei Uniuni Sovietice iudeo-comuniste, care, încercând să planifice totul, se încurca singură.