A refuzat o viață de lux la Peugeot pentru a muri în tranșeele Fatah: Povestea nespusă a primului european sacrificat pentru Palestina

Prof. Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Februarie 12, 2026

A refuzat o viață de lux la Peugeot pentru a muri în tranșeele Fatah: Povestea nespusă a primului european sacrificat pentru Palestina

 

În timp ce pavajul parizian era scos de studenții revoltați în mai 1968, într-o frenezie ideologică adesea confuză și lipsită de o finalitate geopolitică reală, la mii de kilometri distanță, în praful și căldura Orientului Mijlociu, se consuma o tragedie mult mai discretă, dar infinit mai profundă. Roger Coudroy, un tânăr inginer belgian născut în 1935, a ales să părăsească siguranța unei cariere tehnice la Peugeot și confortul unei vieți burgheze în Kuweit pentru a îmbrățișa destinul de fedayin. Pe 3 iunie 1968, el devenea primul european căzut în luptă pentru eliberarea Palestinei, nu ca un mercenar, ci ca un soldat politic al unei viziuni care transcendea granițele meschine ale naționalismelor de secol XIX.

Gestul lui Coudroy nu a fost un accident biografic, ci rezultatul unei școli de gândire riguroase, forjate în laboratoarele ideologice ale organizației Jeune Europe. Sub conducerea carismatică a lui Jean-François Thiriart, această mișcare a reprezentat, în anii ’60, avangarda unei Noi Drepte revoluționare, care refuza cu obstinație să se lase înregimentată în logica bipolară a Războiului Rece. Thiriart, un spirit cartezian care disprețuia sentimentalismul politic, obișnuia să citeze sentința lui Ortega y Gasset, amintind că a te declara exclusiv de stânga sau de dreapta înseamnă a alege una dintre nenumăratele forme de a fi imbecil. Pentru discipolii săi, printre care se număra și Coudroy, inamicul nu mai era definit de vechile categorii liberale, ci de axa imperialismului americano-sionist, percepută ca o forță a ocupației și a dezrădăcinării.

Visul lui Thiriart era acela al unei „Europe de 400 de milioane de oameni”, un imperiu unitar, autarhic și puternic industrializat, care să se întindă de la Brest la București. Însă, pentru a transforma acest vis în realitate politică, Thiriart a înțeles necesitatea unei Realpolitik îndrăznețe, căutând aliați în afara sferei de influență americană. Aici se conturează una dintre cele mai fascinante alianțe subterane ale secolului XX: convergența dintre naționalismul revoluționar european, național-comunismul românesc și maoismul chinez.

În viziunea geopolitică a lui Jeune Europe, România lui Nicolae Ceaușescu reprezenta un model de independență și suveranitate, un stat care, deși socialist, refuza dictatul Moscovei. Thiriart a văzut în București nu doar o capitală a Estului, ci o potențială placă turnantă pentru eliberarea europeană. Această simpatie s-a concretizat prin contacte diplomatice discrete, care au culminat cu vizita lui Thiriart în România și întâlnirea sa istorică, facilitată de regimul de la București, cu premierul chinez Zhou Enlai. Discuțiile purtate sub patronajul tacit al lui Ceaușescu vizau crearea unor „Brigăzi Europene” – unități de voluntari care să lupte armat împotriva intereselor americane pe orice meridian, prefigurând un front comun al popoarelor asuprite.

Roger Coudroy a fost întruchiparea vie a acestei doctrine. El nu a plecat în Palestina ca un aventurier rătăcit, ci ca o avangardă a acestor Brigăzi Europene, dorite de Thiriart și discutate în cancelariile de la Cairo, Bagdad și București. Odată ajuns în rândurile Fatah, Coudroy s-a integrat total, preluând comanda unei unități și primind numele de război As-Saleh – „Cel Drept” sau „Cel Virtuos”. Experiența sa, documentată în volumul testamentar J’ai vécu la résistance palestinienne, publicat postum la Beirut, dezvăluie o transformare spirituală profundă. Inginerul european, obișnuit cu rigoarea cifrelor, a descoperit în taberele de refugiați de la Baq’qa o umanitate vibrantă, capabilă să înlocuiască angoasa existențială cu o speranță militantă.

Întâlnirea sa cu bătrânii, femeile și copiii palestinieni, care îl priveau cu uimire și recunoștință pe acest european venit să moară pentru pământul lor, i-a validat convingerea că lupta identitară este universală. Pentru Coudroy și camarazii săi din Jeune Europe, sionismul nu era doar o problemă locală a Orientului Mijlociu, ci vârful de lance al imperialismului american, același imperialism care ținea Europa într-o stare de letargie și subordonare. Astfel, lupta fedayinilor devenea, prin extensie, o luptă pentru eliberarea Europei însăși.

Sfârșitul tragic din noaptea de 3 iunie 1968, într-un schimb de focuri cu armata israeliană (Tsahal), a fost primit cu o tăcere complice de presa occidentală. Dreapta conservatoare și parlamentară, captivă reflexelor atlantiste și anticomuniste, l-a ignorat, fiind incapabilă să înțeleagă cum un „naționalist” poate lupta alături de revoluționari arabi susținuți de URSS sau China. Doar cercurile radicale, intelectuali precum Claudio Mutti sau Franco Cardini, și publicația La Nation Européenne au onorat sacrificiul său, văzând în moartea lui Coudroy o formă de Jihad eroic, o Mare Luptă Sfântă care transcende materialismul vulgar și se conectează la tradițiile războinice indo-europene.

Moștenirea lui Roger Coudroy rămâne astăzi o mărturie incomodă pentru conformismul politic. El a demonstrat că a treia cale politică – dincolo de capitalism și “comunismul” vulgar occidental – nu este o abstracțiune teoretică, ci o realitate care cere sacrificiul suprem. Prin sângele său vărsat pe pământul Palestinei, As-Saleh a sfințit ideea că patria nu este doar un loc geografic, ci frontul unde se luptă pentru adevăr și justiție, rămânând un far solitar într-o istorie scrisă de învingători, dar trăită de eroi.