Home / Actualitate / Următorul Salt – Ce trebuie să facă tineretul

Următorul Salt – Ce trebuie să facă tineretul

Prof. Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Septembrie 3, 2026

Trăim zilnic iluzia unei libertăți prefabricate, o libertate care de fapt ne consumă lent energiile vitale și ne transformă în simpli spectatori ai propriului declin. Generația noastră a fost dresată metodic să accepte comoditatea, cinismul și divertismentul ieftin drept supreme idealuri de viață, iar sistemul a avut grijă să ne ofere cu precizie chirurgicală exact supapele de care aveam nevoie pentru a nu ne ridica niciodată capul și a nu pune întrebările cu adevărat periculoase. Totul este calculat pentru a diviza, pentru a neutraliza potențialul exploziv al tineretului și pentru a ne ține blocați în niște țarcuri invizibile.

Dacă ai sânge în instalație, energie de debordat și cauți cu disperare o fraternitate reală într-o lume complet individualistă, ești împins discret, dar sigur, spre peluze. Acolo găsești mirajul frăției de arme. Dar adevărul este că loialitatea ta, spiritul tău de sacrificiu și capacitatea uluitoare de organizare a brigăzii din care faci parte sunt irosite pentru a apăra interesele financiare și orgoliile unor patroni milionari care, în privat, te disprețuiesc profund. Te bați cu poliția, îți riști libertatea și cazierele, îți consumi cei mai buni ani din tinerețe pentru o emblemă comercială, crezând orbește că ești un rebel anti-sistem. În realitate, ești doar o masă de manevră captivă într-un spectacol de weekend, un „gladiator” modern care varsă sânge pentru audiența altora. Adrenalina de sâmbătă seara se disipă luni dimineața, lăsându-te în aceeași rutină sufocantă. Îți epuizezi instinctul de luptător pe o rivalitate artificială între cartiere sau orașe, în loc să folosești acea forță comunitară uriașă, acea disciplină de grup, pentru a impune respect în propria ta comunitate, pentru a-ți apăra generația și pentru a deveni o forță politică militantă reală pe care primăriile și guvernele să nu o mai poată ignora.

Dacă, pe de altă parte, ai o minte ascuțită, citești și vrei mai mult de la viață decât consum și fotbal, ești absorbit și neutralizat de mașinăria universitară. Acolo, spiritul tău critic este asasinat lent de dogme progresiste, de o corectitudine politică bolnăvicioasă și de un aer sufocant de conformism academic. În amfiteatre înveți foarte repede lecția supraviețuirii moderne, și anume că pentru a obține o diplomă care abia îți garantează un salariu mediocru de corporație, trebuie să taci, să înghiți și să nu pui sub nicio formă la îndoială mediocritatea și incompetența sistemului. Astfel, intelectualul tânăr, cel care ar fi trebuit să fie motorul schimbării generației sale, devine docil, izolat și blazat.

Se ascunde în spatele unei ironii ieftine și folosește frica paralizantă de a nu fi considerat patetic drept scuză absolută pentru propria lui lașitate de a acționa în lumea reală. E mai comod să râzi de tot pe internet decât să construiești ceva cu mâinile tale. În felul acesta, sistemul câștigă definitiv pe ambele fronturi, strada este ținută ocupată cu iluzia fotbalului și bătăile între galerii, iar creierele sunt anesteziate cu frica de a nu fi excluse social.

Dar nu suntem nici primii, nici singurii care ne aflăm în fața unui aparat de stat ostil, corupt și alienant, care ne vrea docili sau dezbinați. După Al Doilea Război Mondial, o întreagă generație din Europa a refuzat să se lase anulată de învingători și a arătat lumii cum se poate construi o rezistență din absolut nimic. Modelul mișcărilor naționaliste postbelice, și în mod special Mișcarea Socială Italiană împreună cu organizația sa de tineret, Fronte della Gioventù, ne demonstrează ce înseamnă să ridici o structură de luptă pură.

Acei tineri s-au trezit într-o țară în ruină, fără bugete, fără acces la presa oficială, fiind constant vânați pe străzi de milițiile de stânga și hărțuiți de poliția guvernamentală. Nu aveau nimic în afară de o determinare de fier, o doctrină asumată până la capăt și refuzul total al compromisului cu un sistem pe care îl disprețuiau.

Ei au înțeles o lecție fundamentală, și anume că o mișcare autentică nu este un ONG obosit sau o firmă de lipit afișe electorale, ci un mod de viață, o comunitate de destin. Din această disperare, au creat universuri paralele impenetrabile. Au scos la imprimante clandestine fanzine și manifeste pe care le citeau zeci de mii de tineri, au format cluburi de lectură în subsoluri, au creat sindicate studențești și rețele de ajutor reciproc la firul ierbii. Au impus respect în marile universități italiene printr-o rigoare intelectuală strictă, care demonta minciunile profesorilor marxiști, și au știut să apere acel respect pe străzile din Roma, Milano sau Napoli, cu prețul sângelui, stând umăr la umăr în fața atacurilor. Au rezistat decenii la rând tocmai pentru că s-au organizat ei înșiși ca o forță socială complet autonomă, refuzând să fie asimilați și unind, pentru prima dată, munca doctrinară cu o disciplina de stradă.

Acolo se află secretul absolut și singura noastră șansă istorică: fuziunea organică dintre intelect și forță. O idee naționalist-revoluționară, oricât de genial ar fi articulată, dacă nu are forța brută și numărul de oameni capabili să o apere fizic în spațiul public, rămâne o simplă fantezie de cafenea. Rămâne doar un subiect de dezbatere sterilă între niște studenți fricoși care vorbesc în șoaptă ca să nu fie auziți de decan. Pe de altă parte, energia explozivă a peluzei, curajul fizic incontestabil insuflat de spiritul ultras, dacă este lipsit de o direcție politică militantă, de un fundament moral și de o viziune clară asupra arhitecturii statului, se consumă în banalități, în huliganism mărunt, sfârșind prin a fi rapid izolat și zdrobit de jandarmerie și de presă.

Abia atunci când studentul curajos – capabil să articuleze un manifest, să citească istorie nealterată și să gândească o strategie pe termen lung – își dă mâna cu tânărul de pe stradă – capabil să organizeze o linie de apărare frontală, să strângă rândurile și să mobilizeze o sută de oameni într-o singură oră – se naște acea avangardă pe care niciun sistem nu o mai poate cumpăra sau controla. Inteligența dă direcția, sensul și cuvintele, în timp ce forța de stradă asigură existența, impactul și respectul. Când intelectualul coboară din turnul de fildeș și se așază la aceeași masă cu băiatul din cartier care știe ce înseamnă loialitatea absolută, ecuația puterii se schimbă.

Aceasta este o chemare directă și fără menajamente pentru toți cei care simt fizic că se sufocă în mediocritatea actuală, pentru cei care știu în forul lor interior că sunt construiți pentru ceva mult mai mare decât supraviețuirea de la un salariu la altul.

Este momentul istoric să părăsim definitiv galeriile închiriate și amfiteatrele mincinoase pentru a construi ceva exclusiv al nostru. Trebuie să ne recuperăm suveranitatea personală, să ne luăm energia înapoi și să o investim într-o mișcare a tineretului care nu cere absolut nimănui voie să existe și care nu negociază cu nimeni adevărul. Nu mai avem timp de pierdut cu cinismul băieților de pe margine care comentează totul cu o detașare lașă. Avem nevoie vitală de oameni dispuși să lase deoparte iluzia confortului burghez pentru a clădi o comunitate militantă, aspră și intransigentă.

Rămâne doar să te uiți în oglindă și să iei o decizie: vrei să fii în continuare un simplu spectator anonim al propriului tău declin, sau ești gata să faci pasul în arenă, alături de cei puțini care au curajul, onoarea și voința de a începe adevărata renaștere?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *