Home / Știrea zilei / Ai un veteran în localitate? Cinstește-l cât încă mai trăiește!

Ai un veteran în localitate? Cinstește-l cât încă mai trăiește!

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Februarie 24, 2026

Ai un veteran în localitate? Cinstește-l cât încă mai trăiește!

Ai un veteran în localitate? Cinstește-l cât încă mai trăiește!

Oprește-te un moment și gândește-te: în orașul sau satul tău trăiește, poate în tăcere, un om care a purtat pe umeri povara războiului pentru ca tu să trăiești în pace. Un om care a făcut sacrificii pe care noi doar le citim în cărți.

Și poate că nimeni nu l-a întrebat de mult timp: „Cum vă mai simțiți?”

Oamenii au o nevoie profundă de a ști că viața lor a avut sens. Pentru un veteran, recunoștința comunității validează sacrificiul făcut.

Timpul nu așteaptă.

În fiecare an, numărul veteranilor scade. Fiecare zi în care amâni este o zi în care s-ar putea să pierzi șansa de a spune „mulțumesc”.

Interesează-te dacă ai un veteran de război în localitate.

Mergi să-l vizitezi.

Du-te să-i mulțumești.

Fă-i un mic cadou de apreciere și recunoștință.

Strânge-i mâna.

Salută-l cu respect.

Faceți asta cât mai repede, cât încă mai avem veterani!

2 comments

  1. Peste trei luni se vor împlinii 81 de ani de la terminarea ultimelor noastre războaie mondiale. Folosesc pluralul întrucât, între 22 iunie 1941 și 9 mai 1945 Românii și România au dus pe umeri două războaie: unu, primul a fost purtat contra Uniunii Sovietice și a durat trei ani, două luni și o zi, de la 22 iunie 1941 la 23 august 1944. Al doilea război, tot al nostru, a început în seara zilei de 23 August 1944 și a durat până în mai 1945, poate chiar vara sau toamna acelui an, când majoritatea celor mobilizați au fost lăsați la vatră și s-au putut întoarce la casele lor. Partidul politic actual. de care vorbiți, se cheamă SOS România. Foarte bine. De ce acest partid nu se intitulează SOS Uniunea Sovieticț? Întrebarea mea este normală și necesară, căci rămâne de văzut în care dintre cele două răboaie au luptat eventualii noștri veterani de război încă în viață. Trădarea de la 23 August 1944 atârnă foarte greu pe memoria celor care au trăit acest război, care au participat la cei trei ani și două luni de război antisovietic, apoi la cele nouă luni de război pro-sovietic, ba chiar sub comanda ofițerilor staliniști. Cele nouă luni de război alături de Stalin și bolșevicii sunt o rușine de neșters pe obrazul oricărui român întreg la cap. Alianța noastră cu Germania național-socialaistă a fost una adevărată, onorabilă pentru ambele părți, o șansă pentru noi, care ne-am recuperat destul de repede Basarabia și nordul Bucovinei, ce ne fuseseră răpite de Stalin prin primul și al doile Ultimatum sovietic, 26 și 28 iunie 1940. Bineînțeles, alianța româno- germană fusese o șansă și pentru Germania, care putea beneficia de ajutorul nostru militar și de cel economic (petrol, rezerve alimentare, materii prime, etc.). Fac parte dintr-o familie care a pierdut mai mulți tineri soldați la Stalingrad, Cotul Donului sau în prizonieratul siberian de după război. Tatăl meu a evadat din încercuirea de la Cotul Donului, care ne-a costat ceva mai puțin de 100 000 de prizonieri. În copilăria mea am cunoscut mai mulți dintre cei ce au putut scăpa din încercuirea sovietică, reușind să ajungă în România devenită aliată a lui Stalin, apoi republică populară. adică un fel de republică unională sovietică. La peste 15 ani după terminarea războiului, presa, radioul, întreaga Românie era plină de lozinci ca STALIN ȘI POPORUL RUS LIBERTATE NE-A ADUS. în decada 1950, ca pioniră, am ascultat o erie de ofițeri trădători, care ne vorbeau nouă, pionierilor, apoi utemiștilor, uteciștilor despre ”frăția de arme româno-sovietică”, și alte bazaconii de acest gen. Auzindu-vă acum spunând că ar trebui să căutăm veteranii de război mi-am adus aminte de propaganda comunistă din anii cincizeci, la capătul cărora am împlinit 14 sau 15 ani. Atunci, în anii 1950, cei mai curajoși dintre elevii de 12, 13 sau 14 ani refuzau să participe la poveștile cu veteranii de război, care totdeauna erau trădători de neam și țară, nu eroi. Astăzi, orice veteran din ultimul război mondial are cel puțin o sută de ani, adică o vârstă demnă de tot respectul. Când este vorba de un ofițer superior, chiar general, cum pare să fie cazul ofițerului din fotografie, eu sunt aproape sigură că este vorba de un trădător, de o jigodie de om ce a luptat nu numai contra Germaniei ci și contra României, alături de armata lui Stalin. Cei care, într-un fel sau altul au refuzat să lupte contra Germaniei, au fost uneori judecați pentru că nu s-au predat la Cotul Donului. La sfârșitul anilor cincizeci, când încă nu împlinise 50 de ani, tatăl meu încă era anchetat și dădea declarații securiștilor despre cum a evadat de la Cotul Donului, cine l-a ajutat, cum a parcurs cei 2000 de km până când s-a prezantat autorităților dintr-un mare oraș pentru probleme de livret militar, un nou buletin de identitate, etc.
    Aștept de mult ca Incorecții Politic să treacă cu succes examenul lor de maturitate. La începutul anilor 60. când generația mea a terminat liceul, titlul diplomei primite era DIPLOMĂ DE MATURITATE, nu DIPLOMĂ DE BACALAUREAT. Adevărații veterani din ultimul nostru război, care merită atenția și stima noastră, sunt cei care au luptat contra Uniunii Sovietice, nu contra Germaniei, aliata noastră în războiul respectiv. Cu mintea voastră de înapoiați din punct de vedere politic v-ați putea întreba ce ar fi zis Decebal despre dacii care după ce au luptat contra romanilor ar fi sfârșit prin a trece de partea acestora. Aceeași întrebare v-o puteți pune cu privire la oștenii lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Ce ar fi spus acești domnitori despre oștenii care, upă victoriile de la Rovine, Vaslui sau Călugăreni s-ar fi pripășit la turci?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *