Home / Evenimente / Trezirea Neamului Românesc

Trezirea Neamului Românesc

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 16, 2018

Acel moment când vezi oameni în stradă cu portretele lui Vasile Marin, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea, Gogu Puiu, Constantin Oprișan.

Este un sentiment placut. Al normalității sănătoase, ca un fiu care cinstește jertfa părinților.

Buciumul:

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste a fost marcată de societatea civilă printr-o manifestare comemorativă organizată în Piața Revoluției din București.

Lângă statuia lui Iuliu Maniu (el însuși martir al temnițelor) și în fața clădirii Ministerului de Interne (în ale cărei subterane au fost torturați mii de opozanți ai regimului comunist), sute de bucureșteni s-au recules, omagiind memoria celor care și-au sacrificat tinerețea și viața luptând împotriva comunismului.

La inițiativa Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, căreia i s-au alăturat și alte orgaizații civice precum Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Frăția Ortodoxă, Noua Dreaptă, Camarazii, Frăția de Cruce ș.a., câteva ore au fost ascultate cântece din perioada Rezistenței și închisorilor politice, în timp ce chipurile martirilor erau proiectate pe un ecran.

Un sobor de preoți din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au oficiat o slujbă de pomenire a tuturor martirilor ce au murit în închisorile și lagărele politice comuniste.

Dintre deținuții politici prezenți la manifestare, au luat cuvântul părintele Nicolae Bordașiu, pătimitor în temnițele comuniste, Zoe Rădulescu, fiica luptătorului Gogu Puiu, născută în detenție, și respectiv dl Gheorghe Nichifor, arestat în 1949 ca elev, membru al unei organizații clandestine de rezistență anticomunistă.

În finalul manifestării, participanții au pornit într-un Marș al Memoriei, purtând făclii aprinse și intonând imnuri dedicate celor căzuți, pe Calea Victoriei, pe Bulevardul Elisabeta, până la biserica Sf Ilie Gorgani, cunoscută ca loc de adunare, după 1989, al foștilor deținuți politici. Aici, pe treptele bisericii, s-a încheiat, în cântec și rugăciune, această primă manifestare memorială dedicată Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste.

Biroul de presă al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

Decenii de propagandă și comfort nu au putut menține țara adormită.

România a trecut printr-o iarnă lungă. Semnele arată venirea primăverii biruitoare.

Acești oameni, care au ieșit în stradă făra frica persecuției, eroi în secolul curent, vestesc trezirea neamului românesc.

Și atunci când o națiune se trezește… va fi vai și amar de trădătorii ei.

AjutorLegionarPrahova:

Cand Tara e-ncoltita de caini turbati
Si are nevoie de strajnici barbati,
O singura scapare mai avem la greu,
Lupta cea buna si Credinta-n Dumnezeu.

Voi caini turbati si tradatori
Plecati cat mai puteti in departate zari,
Caci Neamul Romanesc va invia vartos
Privind cu bucurie la viitoru-i luminos!

Laurentiu Mincu

One comment

  1. Ghitescu Teodor

    Elogierea absurditatilor din perioada antebelica si condamnarea celor din perioada comunista este o dovada de ignoranta sau de prozelitism.
    Aceleasi cauze aceleasi efecte: doctrina politica liberala si proliferarea misticismului inainte de 1948 a dus Romania în evul mediu, dupa 1989 produc acelasi lucru amplificat – distrugerea tarii.
    Cine nu vede aceste cauze, nu poate influenta in nici un fel declinul nostru si al copiilor nostrii.
    Singura guvernare pentru binele romanilor si prosperitatea Romaniei a fost cea din perioada 1948-1989.
    Cu toate erorile produse de unele decizii, guvernarea comunista a transfomat Romania feudala intr-o tara cu o putenica economie, relativ independenta, fara datorii externe si cu o crestere continua a nivelului de trai al tuturor romanilor. In 1989 Romania era a 10 -a putere economica a Europei si a 7-a putere militara, fară datorii externe si cu creanţe de peste 6 miliarde de euroa. Astazi: ultima, cu o datorie publica de peste 40 miliarde de euro catre bancherii privati!. Cine le va plati si cu ce?
    Fara restrictiile impuse de comunisti, nimic din bunastarea existenta in 1989 nu era posibil.
    Lovitura de stat din 1989 si readucerea guvernarii liberale, adica a statului in slujba companiilor transnationale (ca si inainte de 1948) https://www.academia.edu/34432519/STATUL_%C5%9EI_DEMOCRA%C5%A2IA şi elaborarea celei mai distructive constitutii din istoria tarii https://www.academia.edu/34214373/CONSTITU%C5%A2IE_PENTRU_DEZVOLTARE_DURABIL%C4%82_VERSUS_CONSTITU%C5%A2IE_PENTRU_PRIVILEGII sunt principalele cauzele ale autodistrugerii noastre.
    Singur solutie este readucerea guvernarii socialiste, dupa modelul “calea a treia” (iugoslav creat de Tito, sau chinez actual – adaptat la dimensiunile si resursele tarii).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *