Home / Actualitate / Naționalismul Românesc. Aceasta Este Doctrina Interzisă în România!

Naționalismul Românesc. Aceasta Este Doctrina Interzisă în România!

Mihai Șerban
Incorect Politic
Martie 11, 2018

Câțiva o mimează, trădătorii sunt plătiți de afară s-o ducă în derizoriu și majoritatea o neagă cu desăvârșire.

Se numește iluzia pluralității politice, ingredientul magic a surogatului supranumit: „democrația reprezentativă”. De ce?… pentru că așa se conduc coloniile, așa conduc invadatorii contemporani asupra invadaților.

Constatările „logice” de genul: nu am avut un lider al românilor după Ceaușescu, sau nu am avut o strategie de dezvoltare economico-socială după revoluție… corupție, hoții, ăia, ceilalți, etc., nimic altceva decât manipularea unui public profan și atomizat intelectual de promiscuitatea propagandistică dezlănțuită împotriva lui.

Realitatea este că nu am fost lăsați să avem un lider, nu ni s-a lăsat șansa de a avea și a acționa pentru realizarea vreunei strategii naționale, pentru că societatea este organizată de sistemul care a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative, iar ceea ce ni se întâmplă este rezultatul unui proces de otrăvire național, cu un virus administrat de elita cosmopolită fiecărei națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea dependență și a o controla… în timp ce românii trebuie să fie înstrăinați de neam, de țară și de credință, risipiți și pierduți pentru totdeauna. Asta este o realitate!

Cât despre „corupția” subtil administrată de DNA și mass media românești, aceasta face parte din elementele de control, acționând la deturnarea atenției de la sursa reală a cancerului care ne împiedică să ne gospodărim singuri țara și, mai ales, să ne-o apărăm de interesele transnaționale.

Indiferent că vorbim de PSD, CDR, PNL, sau oricare alt „partid” care a fost sau este la putere din 1989 încoace, este obligat să joace după aceste reguli scrise de afară.

In Occident „furtul” este abordat diferit deoarece sistemul instaurat de mafia capitalistă a ajuns la maturitate. În Franța, spre exemplificare, interesele ascunse au reușit să acapareze integralitatea sistemului politic, toate pârghiile financiare și mass media, formând complexul „financiaro-mediatico-politic” – o vastă întreprindere în care toți „angajații” lucrează la jefuirea națiunilor și dinamitarea suveranităților populare.

In Occident, jaful organizat este ocultat cu desăvârșire de „presa liberă”, iar „politicienii” mențin aparențele votând și aplicând directivelor impuse de marele capital, întru exproprierea legală a întregului patrimoniu național și predarea acestui pe mâna multinaționalelor.

Nota bene: corupția, jaful financiar, asasinarea suveranităților și lichidarea națiunilor, există numai atunci când presa vorbește despre acestea, altfel se numește „democrație”, „economie de piață”, „libera circulație a bunurilor”, „piață liberă”, și preferata mea, „reforme”… adică codurile folosite pentru a impune măsuri abuzive populațiilor prinse în capcană. Până nu demult, omul avea încredere în ce vedea, ce simțea, ce-i spunea instinctul… astăzi realitatea a fost înlocuită cu formule de comunicare.

Nu mai aveți servici, uzine, pământ, produse românești în alimentare, sănătate, populație etc., se numește economie de piață.

In acest „menaj à trois” – uniune morbidă a canibalilor cosmopoliți (capitalul transnațional, masa media, „politicieni”), fără nici un corupt la vedere, sau jaf „oficial” denunțat de „presa liberă”, sunt distruse națiunile și popoarele acestora. Crezând orbește în propagandă mass media care, lucrează la fabricarea consimțământului generalizat al maselor, oamenii sunt condiționați să creadă că problema constă în faptul că politicieni sunt incapabili, depășiți de situație, tâmpiți etc, iar soluția consistă în abilitatea de a vota la infinit pe cine „trebuie”… în acest joc al aparențelor înșelătoare, proprietarii întregului sistem câștigă de fiecare dată!… și înapoi la fermă cu restul animalelor.

 

În astfel de regimuri, nu numai că alegerile sunt lovite de nulitate, dar sunt o opțiune colaboraționistă pentru că, prin votul nostru, participăm activ la întreținerea propriului jug, justificând regimul de ocupație și starea de sclavie.

Naționalismul este singura doctrină politică care permite dăinuirea unui neam și unei națiuni. Naționalismul nu este nici pro-U.E. nici pro-rus, nici pro-american și nici pro-tv, ci doar pro-România, PUNCTUM! Iar atunci când situația o cere, acesta își alege parteneriatele geo-strategice în mod suveran și în funcție de interesul suprem al națiunii! Nimeni nu poate să impună unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic, sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește regim de ocupație.

În încheiere, naționalismul este o supremă înțelepciune câștigată prin experiența de veacuri a vieții românești, scump plătită cu suferințele proprii, veac de veac, înțelepciune coborâta până în subconștient, infiltrată până în instinct.

Naționalismul Românesc. Aceasta Este Doctrina Interzisă în România!

El izvorăște din experiența, din cunoașterea inductivă prin care au verificat, an de an, secole de-a rândul, existența acestei realități ireductibile a frângerii omenirii în națiuni etnice concurente şi rivale, gata de a abuza oricând de un vecin care e slab fie prin însușirile rasei, fie prin situațiunile grele în care au fost pus de împrejurările istorice.

Naționalismul român este o datină străveche, o alcătuire sufletească tradițională (mai veche chiar decât existența termenului de „naționalism”). El e ceva propriu așa cum sunt proprii cojocul şi opinca, fluierul şi iia înflorită, doina şi privirea blândă, dar veșnic prudentă, a plugarului şi a ciobanului.

Naționalismul românesc se dovedește astfel a fi o atitudine înrădăcinată în tot trecutul istoric, cheagul vieții care străbate până în cele mai tainice tresăriri ale procesului vital.

Naționalismul Românesc. Aceasta Este Doctrina Interzisă în România!

Fără naționalism, fără suveranitate, fără voință populară și, mai ales, fără o viziunea în acord cu fibra spirituală, identitară, istorică și culturală a unui neam, o națiune nu mai are capacitatea să supraviețuiască și este menită la dispariție.

Naționalismul prin esență sa este garantul prezervării și continuității voinței Divine – Turnul Babel a fost distrus de Dumnezeu, vrăjmașii încearcă să-l ridice din nou.

O națiune nu poate fi distrusă de politicienii trădători, și nici risipită de interese străine, dar poate fi îngropată de vie de prostia și indiferența unui popor care nu-și mai cunoaște trecutul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *