Home / Educativ / Bătălia De La Stalingrad

Bătălia De La Stalingrad

Plutarch Mendiceanu
Incorect Politic
Februarie 6, 2018

 

Articol puțin întârziat, acesta este menit să marcheze 75 de ani de la bătălia de la Stalingrad, unde au murit, au fost capturați și au fost răniți 152’000 de români din cei 227’000 de combatanți români care au participat, căzând în încercări disperate de a opri armata rusească, în contrast cu minciunile aruncate de nemți împotriva armatei române acuzând-o de lașitate.

Armata română nu dispunea decât de tunuri de 37 și 47mm care nu penetrau tancurile rusești; de aceea, pe data de 19 noiembrie, divizia a 13-a și a 14-a de infanterie, cât și divizia 1 de cavalerie au fost forțate să folosească grenade, mine antitanc și cocteiluri molotov pentru a opri avansul tancurilor rusești.

Divizia 1 de Armură a făcut încercări disperate de a lansa contraatacuri cu cele în jur de 140 de tancuri, în principal Pz 35(t) upgradat cu tunuri 76mm capturate de la ruși.

Într-una din bătăliile de tancuri la care a participat Divizia 1 de Armură, 62 de tancuri sovietice au fost distruse în schimbul a 25 de tancuri românești, arătând nivelul de competență al soldaților și al comandamentului în ciuda calității joase a tancurilor de care dispuneau.

La sfârșitul bătăliei, 100 de tancuri din cele 140 fuseseră distruse în încercarea de a opri avalanșa sovietică.

Pe 22 Noiembrie Gruparea General Lascăr, formată din aproximativ 40’000 de soldați, încercuită din data de 20, a transmis ultimul său mesaj. Rămăseseră fără mâncare iar fiecare tun mai avea 40 de cartușe rămase. Au refuzat oferta de predare a Sovieticilor și au fost nimiciți în totalitate; un singur batalion a scăpat, trecând râul Cir, iar mai apoi oprind Divizia a 8-a Sovietică de Cavalerie din a captura aeroportul nemțesc de la Oblivskaya timp de o săptămână.

Aceasta fuse Armata a Treia Română, cari a fost cea înjurată pentru faptul că a cedat, lăsând sovieticii să încercuiască armata germană la Stalingrad.

Adevărul istoric arată că ei de fapt au luptat până la ultimul cu disperare pentru a preveni acest lucru, neavând uneltele necesare, fiind refuzați de nemți când le-au cerut nici Armata a 4-a nu a fost mai prejos, lansând contra-atacuri constante, fără succes.

Este de menționat că cele două armate semnalaseră de o săptămână concentrarea de forțe blindate a sovieticilor, cerând ajutor antitanc nemților; aceștia au refuzat vrând să își favorizeze trupele în Stalingrad în defavoarea românilor pe care comandamentul nemțesc i-a desconsiderat.

Rezultatul a fost dezastruos pentru ambele armate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *